Single and lonely? Uite de ce

Cum e când auzi:  studiile confirmă că persoanele single se simt mai singure (lonely) decât cele în relații și raportează niveluri mai scăzute ale stării de bine, niveluri mai ridicate de anxietate și depresie, tulburări asociate consumului de substanțe și probleme de sănătate fizică? Sunt date reale, consistente, care confirmă aceste relații și deși, desigur, este vorba de raportări statistice, nu neapărat valabile pentru fiecare individ în parte, nu m-am putut abține să nu mă întreb: de ce? Prima „explicație” care mi-a venit în minte, prima și cea mai veche, instinctivă și rapace a fost următoarea: sunt moduri firești, naturale de a-ți trăi viața și moduri aberante; pentru oameni modul normal este viața de cuplu, asta au făcut oamenii de mii de ani și este o experiență universală; fără să le spună nimeni, oamenii din diverse culturi au ales să se iubească/procreeze în cuplu (as opposed to freestyle să zicem 😊). Restul, cei care rămân pe dinafară nu au acces la viața completă, le lipsește ceva esențial. Sună familiar? În funcție de cât suntem de conservatori punem da diferite accente valorilor „naturale”, astfel încât să excludă de la masa normalității mai multe sau mai puține persoane. Deci, revenind, prima explicație, larg acceptată social, este că viața de cuplu este cheia către eternal bliss – nu e o garanție, desigur, dar fără asta nu poate și atunci evident că cine nu are parte de ea suferă. În același timp, este o asumpție foarte problematică pentru că ne spune că: a fi single este greșit, nefericirea eternă te așteaptă dacă you „end up”/ sfârșești singur și că este ceva în neregulă cu tine dacă ești single.

A doua explicație pentru suferința mai frecventă a persoanelor single a venit din studii (ex acesta https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8892065/#!po=96.2500) și se leagă de suportul social. Deși persoanele single au în general relații familiale și de prietenie mai consistente decât ceilalți, percep un nivel mai scăzut de suport social și emoțional – cred că au mai puține persoane pe care se pot baza, mai ales în caz de nevoie, suferință și vulnerabilitate. Când ești într-o relație, primul gând atunci când se întâmplă ceva este să îi spui partenerului, în ideea în care îți va oferi o formă de suport, în funcție de ce ai tu nevoie și ce poate el/ea să dea. Când ești singur, te gândești dacă merită spus și cui, pe cine să încarci cu problema asta și cine te poate ajuta, nu mai bine aștepți să vezi dacă trece de la sine? Și până trece de la sine, un moment de singurătate se infiltrează nepoftit. Faptul că de fiecare dată când ai ceva de spus trebuie să pui mâna pe telefon sau să dezbați tu cu tine (în loc să spui pur și simplu ce te macină) contribuie la sentimentul de singurătate/izolare și la nefericire, iar datele de cercetare au arătat acest rol mediator al suportului social. De ce au persoanele singure suport social mai scăzut? Este pentru că au în general probleme în a lega relații apropiate (intimacy issues)? Sau pentru că nu am normalizat suficient ideea suportului social extins, accentul fiind încă prea mult pe familie pentru lumea destul de dezrădăcinată (nu zic peiorativ, ci la propriu, că oamenii trăiesc mai departe de locul natal și de alte rude, departe de „rădăcină”) în care trăim? Cu alte cuvinte, nu știm cui să cerem ajutor și ei (ei prieteni, familie) nu prea știu când și cum să ni-l ofere. Nu știm de la cine este legitim să cerem ajutor și cine ne-ar ajuta din inimă, în lipsa obligațiilor familiale. Deci, un fel de a vedea lucrurile este că nu este o problemă cu oamenii single care inerent, inevitabil îi face să fie și singuri (lonely) în general, ci că nu sunt clare granițele rolurilor sociale  – ce ne putem permite și la ce ne putem aștepta de la oameni care nu se sunt parteneri de viață (sau rude). Este adevărat că unele persoane mai greu adaptabile, cum sunt cei cu tulburări de personalitate sau spectru autist, de exemplu, au și o mai mare probabilitate de a fi single, dar reciproc nu este valabil – faptul că nu ai un partener nu dovedește niște lipsuri anume, diferite de ale persoanelor în relații. Cum ar putea să fie, când în ziua de azi numărul persoanelor adulte single este egal sau în unele țări chiar îl depășește pe cel al persoanelor într-o relație? https://www.un.org/development/desa/pd/data/household-size-and-composition

 

O a treia explicație se leagă de discriminarea persoanelor single, singlism cum se mai numește. Hai să ne uităm la câteva afirmații: “este pur și simplu natural ca oamenii să se căsătorească”, „oamenii care nu se căsătoresc sunt incompleți”, „cineva care nu se căsătoreștie nu poate fi pe deplin împlinit”, „oamenii single sunt disperați să aibă o relație”, „oamenii singuri se simt singuri”,” oamenii single au un comportament sexual promiscuu”, „oamenii sunt single pentru că sunt imaturi”, „oamenii sunt single pentru că sunt iresponsabili”, „oamenii sunt single pentru că le e teamă de intimitate”. Poate sună ca adevărul adevărat, dar de fapt sunt itemi dintr-o scală, Negative Stereotyping of Single Persons Scale https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/1049731508329402, o scală care măsoară stereotipurile negative despre persoane single, împărțite în trei categorii: eternal bliss versus viața single nașpa, „consecințele” vieții single și „cauzele” pentru care ești single. Un studiu pe care deja l-am menționat https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8892065/#!po=98.7500 arată, de exemplu, că și discriminarea percepută de persoanele single este o cauză (un mediator) pentru care aceștia resimt un nivel mai scăzut al stării de bine. Am auzit, inclusiv de când am blogul, că așa ceva nu există și că mi se pare. Nu mi se pare, e real. Discriminarea socială ia diverse forme, nu neapărat agresive și directe, ci mai degrabă subtile și pasive: de exemplu, deși vorbesc prietenos cu tine la job, nu socializează cu tine în exterior; nu ești invitat la petreceri și interacțiuni cu alte cupluri; oamenii te privesc cu compătimire sau fac remarci binevoitoare dar care sunt percepute ca intruzive – de ce ești singur/ă, lasă că vine și vremea ta. Pentru că teoria fericirii conjugale este atât de răspândită, ajung și persoanele single să interiorizeze aceste prejudecăți și uneori să nici nu le perceapă ca discriminare sau să se auto-discrimineze (ex. ce să caut acolo că sunt numai cupluri – și???). Multe ar fi de spus despre felurile în care sunt discriminate persoanele singure: de exemplu, femeile mai mult ca bărbații, dar după o vârstă (care e într-adevăr mai mare la bărbați ca la femei) toată lumea; cei care sunt singuri în mod voluntar față de cei cărora li s-a întâmplat (ex. persoanele niciodată căsătorite sau divorțate sunt disciminate mai mult ca cele văduve) cei care sunt single de multă vreme față de cei care traversează o perioadă. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0022103119303737

Mai mult, ce e poate particular pentru singlehood este disciminarea percepută din partea familiei și prietenilor, care nu vor să-ți facă rău dar îți întăresc și mai mult ideile fluturate cu lejeritate de societate – că este ceva profund greșit în a fi single și că așa ceva trebuie evitat cu orice preț. De la clasicul „când vii și tu acasă cu o fată/un băiat”, la „nu înțeleg cum cineva ca tine poate fi single” (nu, nu e un compliment) la „lasă că va veni și vremea ta, cunosc pe cineva care la 40 de ani…” ajungi să simți (dacă nu cumva reușești și tu odată în “tabăra câștigătoare”) că viața ta nu e suficientă și că tu ești incomplet, un proiect eșuat sau un late bloomer, că fără a ajunge la această încununare apoteotică a mariajului tot ce ai făcut nu va fi destul. Și că poate ești grozav, dar ești defect. Nu este de mirare că te simți adesea singur într-o societate care îți arată constant că ești pe drumul greșit pentru simplul motiv că nu e drumul parcurs de toată lumea. Culmea, faptul că a fi single nu este o identitate bine conturată (ca în cazul minorităților, să zicem) și că granițele dintre single și non-single sunt permeabile (adică poți să treci dintr-o categorie în cealaltă și majoritatea oamenilor o fac, back and forth) înseamnă că vei fi expus la și mai multă presiune – nu îți dorești destul, nu faci ce trebuie etc. Ca un joc de imaginație, cum ar suna în sens invers cele trei întrebări aruncate mai sus? Ar veni „tu de ce ești cu cineva, nu ți-e bine singur?’; „cum de ești într-o relație” sau „lasă că probabil te vei despărți, statistic vorbind sunt șanse, cunosc un cuplu care…” Nu ajută pe nimeni, nu?

Deci, da, sunt mai multe momentele de singurătate și nefericire (statistic vorbind 😊) dacă nu ești într-o relație stabilă, dar nu această stare de fapt este singura sau principala cauză, ci societatea încă marcată de primatul fericirii conjugale, cu așteptările și prejudecățile pe care le creează, în ciuda faptului că demografia se schimbă. În ceea ce mă privește, nu reprezint eu culmea progresului social, ba dimpotrivă, am în mine un nucleu conservator feroce. Are poate și acum primul cuvânt, nu însă și ultimul. Din tot felul de dezbateri pe care le am cu mine am înțeles un lucru (mă rog, mai multe, dar sună așa mai ferm, mai de motivational speaker dacă zici că doar unul): că până la urmă, e important să fii propriul tău aliat și să îi convingi și pe cei dragi ție să vadă lucrurile mai nuanțat. Start a little fire from within and hope the rest will follow.

 

P.S. Pentru inspirație recomand această carte (pe care nu citit-o pe toată, dar până unde am ajuns a fost inspiratională 😊 https://www.amazon.com/Single-Revolution-Dont-match-Light-ebook/dp/B09HZ1TBX7

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s