Sunt psiholog, am 33 de ani și, printre altele și de ceva vreme, sunt femeie single. Am început acest blog ca pe un proiect de suflet, pentru că am vrut să creez un spațiu de împărtășit experiențe și de normalizare a acestora. Mi se pare că despre noi, cei cronic singuri (în sensul că fără partener), se vorbește prea puțin și cu condescendență. Oamenii, chiar și bine-intenționați, parcă nu știu cum să se raporteze la noi, nu știu „de unde să ne ia”. Suntem judecați prea aspru, disfuncționalitățile noastre sar în ochi. Eu zic că suntem la fel ca ceilalți, în bine și în rău, unii mai funcționali și alții mai puțin, la fel și cei care sunt într-o relație. Nu promovez acest mod de viață, am încercat o grămadă de lucruri ca să mi-l schimb și încă mai încerc 🙂 Dar e la fel de legitim ca oricare altul.