Visezi cu ochii deschiși?

Da, cu pasiune. Visez în culori, în dialog, în scenarii de film. Visez cu oameni existenți și cu oameni imaginari. Visez versiuni ale persoanei mele în culori vibrante, dansând și gândind liber, visez cu prinți și prințese, visez călătorii cu iahtul, visez cai verzi pe pereți. De mic copil așa am făcut și dacă mi-a plăcut să citesc și dacă mi-a plăcut istoria, a fost ca să găsesc noi drumuri către visare. Când mergeam la pădure undeva, căutam locuri întortocheate și umbroase, cu mușchi, ferigi și ciupercuțe, cratere mici și mușuroaie, ce invitau la scenarii de povești. Pe alocuri, la munte, îmi atrăgeau atenția micile cascade pe care le formează pietrele pe cursul râurilor. Uneori aveau forme elaborate, erau acoperite cu verdeață sau apa forma un mic lac interior printre pietre. Acolo îmi imaginam că stau zânele pădurii, creaturi cu vieți complicate de telenovelă și nu mă lăsam până ce nu duceam la capăt câte un scenariu. Păpușile mele au trăit un serial, inspirat de ce știam atunci, ca o saga de familie (gen Dallas), erau Linda, Lidia, Catherine cu soții lor Richard, Albert și Robin, copiii lor pe care nu mai știu cum îi chema, aveau și servitori, păpuși cu iz local, nu Barbie originale (pentru cine nu știe, la începutul anilor 90 erau pe piață păpuși marca Barbie by Mattel, cele “originale” – extrem de scumpe pe atunci și diverse imitații mai accesibile dar care nu aveau „ce trebuie”). Culmea era că nici nu trebuia să mă joc cu ele de fiecare dată – adică regia; partea cea mai savuroasă era în capul meu – scenariul. Credeam că visarea cu ochii cu deschiși e un obicei copilăresc, însă m-a urmărit și a căpătat proporții gigantice în adolescență (nu e de mirare), apoi s-a mai liniștit dar a continuat și la vârsta adultă.

Și dacă m-am crezut singură în visare, n-a fost adevărat; fenomenul daydreaming sau mind wandering e foarte comun, de fapt se pare că mintea când nu doarme cam asta face 40% din timp. Poate nu spune saga familiei DeLoures în detaliu de fiecare dată, uneori sunt doar gânduri întâmplătoare sau mici fantezii de succes, îngrijorări sau scenarii de viitor, dar mintea nu stă niciodată pe loc, este mereu într-o stare de activare by default. Curioasă din fire, am vrut să arunc o privire la ce ne spune literatura științifică sau măcar The New York Times despre visarea cu ochii deschiși, despre costurile și beneficiile ei (https://www.nytimes.com/2021/04/10/at-home/daydreaming.html).

Gândirea  – ceea ce face mintea noastră conștient  (suprafața, vârful icebergului), se întâmplă cu referire la stimuli externi (stimulus-dependent) sau poate fi auto-generată. Visarea cu ochii deschiși face parte din această categorie a gândirii auto-generate, deși aș argumenta că se inspiră masiv din stimulii externi. Citind pe subiect, am fost surprinsă să aflu că de cele mai multe ori fenomenul visării cu ochii deschiși are o conotație negativă, fiind asociat cu lipsa de concentrare, ruminația și depresia, lipsa controlului atențional/inhibitor și într-adevăr, prea mult e prea mult. Se pare că și angajarea în fantezii de putere și succes se asociază cu lipsă de energie și acțiune – cu alte cuvinte dacă deja te-ai gândit, e ca și cum ai fi trăit și atunci de ce să mai faci eforturi 😊 Basically, dacă petreci mult timp în visare implicit petreci mai puțin timp facând ceva productiv sau acționând. Pe de altă parte, am aflat și că visarea cu ochii deschiși este asociată cu creativitatea, rezolvarea de probleme, deschiderea la experiențe și empatia, ceea ce o califică drept fenomen mental pozitiv. În general însă, deși oamenii intuitiv spun că abia așteaptă să nu facă nimic, se pare că atunci când nu fac nimic și mintea rătăcește singură, de regulă o ia spre negativ (îngrijorări, ruminații furioase) și experiența de a fi singur cu gândurile tale este percepută ca atare. Nu și pentru mine, unele din cele mai frumoase momente din viața mea au fost petrecute în mintea mea (sic) și aș argumenta că și atunci când realitatea îmi oferă stimulare, cea mai bună parte vine tot din interior, atunci când malaxorul poveștilor o întoarce pe toate părțile. Dar eu sunt un introvertit prin excelență, welcome to the club dacă și tu ești. Dacă nu, puțin probabil să citești acest text, dar dacă totuși îl citești din curiozitate, să știi, dragă extravertit mult invidiat, că noi de aceea nu vorbim mult, că ne împiedicăm în amalgamul de idei care ne trec prin minte înainte să deschidem gura. Foarte time consuming.

Revenind la problema de fond care era beneficiul visării cu ochii deschiși, dincolo de logica valabilă pentru orice –  too much of a good thing is a bad thing, se pare că sunt trei mari tipuri de daydreaming, cu consecințe diferite: 1) positive constructive daydreaming, 2) guity dysphoric daydreaming și 3) loss of attentional control. Eu excelez la toate trei 😊

În primul sens, cel pozitiv, visarea, imaginația și fantezia sunt văzute ca ingrediente importante ale vieții emoționale sănătoase. Nu vă dați ochii peste cap, că și voi sunteți oameni mari care se uită la povești cu regate imaginare și dragoni. Într-un fel, e ca și cum ai avea un program de streaming la purtător. Ne umple momentele de plictiseală, contribuie la rezolvare de probleme și creativitate tocmai pentru că oferă script-uri/scenarii diferite posibile și poate genera emoții pozitive. Dacă am un scenariu anticipatoriu despre o ieșire în oraș, fără să vreau planific dinainte ținute, teme de discuție, glumițe. Foarte puține își vor găsi corespondentul în realitate, însă într-un context mai aplicativ, ca la job, de exemplu (unde am avut în imaginar nenumărate conversații pe teme de interes cu tot felul de persoane), e foarte probabil să te ajute. Și apoi, e ca și cum ai trăi evenimente pozitive în mod repetat, presupunând că la asta alegi să te gândești, la evenimente și scenarii pozitive. De exemplu, mie îmi place să scriu povești. Când îmi vine câte o idee, zile în șir repet dialoguri în minte, multe dintre ele uitate până la momentul în care pun povestea pe hârtie. Ce cred că îmi oferă însă este tonul sau spiritul poveștii, știu despre ce vreau să fie chiar dacă conținutul iese singur din adâncuri atunci când stau efectiv cu laptopul în brațe. Când călătoresc, savurez la maxim momentele gândindu-mă la ce voi posta, ce voi scrie, cum voi vorbi despre locul respectiv și ce amintiri îmi vor rămâne. Ce să zic, eu personal nu le am pe astea cu trăitul în prezent.

În al doilea sens, visarea poate fi rea și disforică mai ales pentru că, atunci când mintea o ia pe lângă, să zicem așa, o ia natural spre negativ. Și eu mă surprind ruminând la diverse lipsuri personale, introspecții critice și scenarii negative, că doar mintea odată pornită într-o direcție, merge pe pilot automat. De exemplu, știți memele acelea cu un creier care îi tot dă filme bietei ființe care vrea să adoarmă? Așa face și mintea mea; înainte să adoarmă, începe și catastrofează toate sarcinile ce urmează a fi făcute (vai, trebuie să trimit un e-mail, dacă uit, trebuie să fac nu știu ce slide-uri, dacă nu mă trezesc de dimineață), recapitulează toate lucrurile pe care le-am făcut greșit și anticipează consecințele lor (ex. am jignit pe cineva și se va întoarce împotriva mea, am avut o reacție de furie necontrolată și voi plăti și cum voi plăti) și se mai gândește cu spaimă la lipsa de sens în viață, la moarte și boli, război și în principiu, la tot ce poate să meargă rău. O cunosc, mintea trebuie lăsată să își facă numărul – bine ar fi să nu și-l facă noaptea, când fricile se ascut, dar ce să-i fac, că atunci vrea. Ce se recomandă pentru revelațiile astea nocturne – mindfulness și difuzie cognitivă – exerciții prin care încerci să îți tratezi gândurile ca pe niște gânduri (nu ca pe realități) și emoțiile generate ca pe stări trecătoare dar în principiu inofensive. Ajută și dacă scazi nivelul de activare înainte de culcare – de exemplu, dacă stingi lumina când te mai uiți la un episod de ceva. În alte cazuri, daydreaming poate accentua stările depresive, fiind asociată cu ruminația – gândirea negativă repetitivă și cu focalizarea spre sine. Adică își aduce mintea aminte de eșecurile personale și începe să brodeze pe subiectul defectelor, neajunsurilor, greșelilor din trecut – aceste narațiuni au un efect depresogen, spre tristețe și pasivitate. Și aici zic că da, este și asta o parte a vieții și este și asta o perspectivă – până la urmă, sunt multe lucruri de criticat la fiecare dintre noi și putem întoarce ițele la nesfârșit dar ce folos are? Când mă cuprind gândurile acestea merge câteodată distragerea atenției, iar alteori ce ziceam mai sus, să le las mintea să își facă numărul, la un moment dat mă trezesc că mă gândesc la cu totul altceva (viața e fără sens, am îmbătrânit, sunt o ființă slabă de înger etc….oare cum se face returul la pantofi, de ce am comandat pantofi de pe internet, da de ce nu mai vine o ploaie că iar e cald).

În fine, în cel de-al treilea sens, putem privi visarea cu ochii deschiși ca pe o scăpare a atenției, ca atunci când încerci să scrii sau să citești ceva și mintea o ia pe lângă în mod involuntar și merge spre nicăieri, nu neapărat spre lucruri plăcute sau negative ci pur și simplu așa, spre orice altceva decât spre sarcina pe care o ai de făcut. Don’t I know…cred că mulți ne-am întrebat dacă avem sau nu ADHD văzând că nu ne putem concentra la ce avem de făcut. Se întâmplă mai ales când suntem obosiți, când ce facem e plictisitor și când suntem demotivați și daa, e enervant tare. Ce poți să faci este să revii din nou și din nou cu atenția la ce vrei să faci fără să te enervezi pe mintea care a luat-o pe alături și să îți împarți activitățile în unități mici, cărora li se întrevede sfârșitul.

În toate sensurile descrise mai sus, oamenii diferă între ei în ceea ce privește propensiunea spre visare. De multe ori mi-am dorit să am mai puțină, că doar concret nu m-a ajutat la foarte multe. Însă vine întrebarea – dacă nu ai mai visa, la ce ar ajuta să trăiești? Ar fi suficientă experiența imediată? Dacă nu ai mai țese ițe imaginare și potențiale, ai savura realmente momentul prezent? Nu sunt sigură, e un debate în ce măsură mindfulness-ul de exemplu, care ar fi opusul visării cu ochii deschiși, te face fericit în sens plenar, mai degrabă fiind asociat cu relaxare și calm. Și oricum, capul din nori nu-l poți scoate decât cu mari eforturi dacă locul lui preferat e acolo 😊

https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fnhum.2014.00131/full https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3779797/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s