Travel solo? Un ghid foarte personal

Vă place să călătoriți singuri? Pentru mine a fost un acquired taste, am ezitat, am încercat, a ajuns să-mi placă. Și deși în continuare prefer să am companie, când călătoresc singură savurez experiența în alte moduri. Când am fost singură la Paris am oscilat între încântare și tristețe, nu știu în ce măsură este un oraș romantic pentru că așa este sau avem asocierea formată din filme, dar mie așa mi s-a părut. În prima seară acolo aveam rezervată o croazieră pe Sena și a fost un pic ciudat să stau singură la masă. Nu știu de ce, pentru că singură la masă am fost de multe ori în tot felul de locuri; în Oradea, orașul natal doar nu îndrăznesc, în rest nu am rezerve. După aceea însă (revenind la episodul din Paris) am ieșit pe punte și am văzut de aproape Turnul Eiffel și muzeul d’Orsay și m-am mirat ca Google Maps îmi arată poduri și nume de străzi pe care le știam din cărți. Stând să mă gândesc, am fost de mai multe ori singură dacă număr și conferințele – pentru mine sunt formatul ideal, că ești singur când vrei dar nu tot timpul, mai povestești, mai socializezi, ieși cu colegii. Deci, fără mari pretenții, m-am gândit să scriu un mic ghid foarte personal de călătorit singur/ă. Eu sunt mai mult city girl, prefer orașele și peisajele urbane, îmi place istoria, îmi place să fac poze și să încerc gusturi noi. Îmi place și natura, dacă se poate vizita într-un mod organizat – rucsacul în spate pe cărări de munte unde te atacă câinii de la stână – not for me 😊. Deci, ce sfaturi aș da de mi le-ar cere cineva 😊

Pentru a vizita un oraș mare, pe care doriți foarte mult să îl vedeți, mergeți singuri cel puțin odată. Zic asta pentru că dacă mergi cu cineva, compania primează – minunat, dar apar discuții, să mergem aici, să mergem dincolo, eu plec acasă, mi-e sete, eu aici nu mai intru etc. Totul ok, că doar mergi pentru companie și experiențe împărtășite. Dar daca chiar vrei să vezi un loc, singur ai libertatea de construi planuri, de a exagera cu mersul, de a înghesui mai multe obiective într-o zi.
Nu înghesuiți prea multe obiective într-o zi (right, like that ever works) și opriți-vă la cafea – e un mod frumos prin care aleg să am grijă de mine când sunt obosită.
Citiți înainte cât de mult, e cu totul altfel. Eu mă plictisesc dacă caut pe net, dar m-a prins o carte de călătorii despre Lisabona. Și cărți de beletristică, dacă cauți pe Google books set in… găsești și atunci plimbările au cu totul alt farmec, te poți îndrăgosti de un loc înainte să îl vezi.
Luați tururi ghidate, este incomparabilă experiența față de varianta clasică în care te plimbi numai așa de capul tău. Nu zic de cunoscători, poate pentru ei e diferit, dar eu țin minte ce zic ghizii și îmi formez o imagine de ansamblu asupra locului respectiv. Se străduiesc să facă lucrurile interesante, spun povești despre oraș, știu suficientă istorie (pentru mine, pasionatul care nu știe nimic 😊), îți dau și sfaturi și în plus, grupurile oferă companie, ajută pentru sentimentul de singurătate care mai apare. Eu mi le iau de pe GetYourGuide.
Tot în aceeași idee, faceți rezervări la restaurante – e un confort psihologic să știu că am undeva de ajuns la o anumită oră, că am o structură. Eu știu că sunt și oameni mai spontani dar…săriți cu parașuta dacă vreți, dar nu vă puneți spontan să mâncați la tourist traps, multe am servit și eu și e păcat de calorii. Varianta cu selecția de pe Tripadvisor nu merge la mine, de multe ori restaurantele primele clasate sunt în total altă parte decât unde sunt eu sau vreau să fie cu terasă, sau vreau să fie un loc drăguț. Opțiunea restaurants near me arată clasificarea restaurantelor din apropiere dar mie nu mi-a plăcut că îmi dă prea multe opțiuni. Până la urmă în Lisabona am găsit o terasă care mi-a inspirat încredere, am verificat-o și a fost ok.
Vizitați doar muzeele care sunt reprezentative locului sau deosebite – căutați-le și pe ele înainte pe net. Ajută dacă știi de dinainte câteva exponate pe care vrei să le vezi, să știi mai exact ce cauți. Nu vizitați mumiile egiptene decât dacă știți ceva despre subiect și vă pasionează (asta e chestie de-a mea, că mă plictisesc – dar sunt convinsă că de-aia, că nu am avut un tur ghidat să-mi descifreze simplu chestiile alea cu regatul vechi și nou). Un muzeu mare te rupe, deci pauze dese, cafele și acceptarea faptului că nu poate fi vizitat tot.
Mergeți la cine și cafele – am mai zis? Adică, eu nu cumpăr nimic înafară de magneți, dar în schimb mănânc în oraș – mai ales dacă mergi solo – ce altceva să faci. Nimănui nu-i pasă, oricât ai fi de solo, nu ești nici primul, nici ultimul.
Poartă haine frumoase, machiază-te. Pentru mine contează să mă simt bine, să știu că voi avea poze frumoase, să mă trezesc cu rutina de dimineață. De multe ori îmi fac ținutele de acasă dar le mai improvizez și pe parcurs, pun cu două-trei în plus față de câte aș avea nevoie – pentru că mi-e lene să probez acasă, e singurul motiv.
Fă poze multe. Când ești într-un loc cu mai multă lume și vrei să rogi pe cineva să îți facă o poză, alege dacă poți pe cineva din generația z (tineri de 20 și ceva de ani) – ei înțeleg natural că o poză nu înseamnă o poză (adică una singură vai mama ei) ci vreo 10, din diferite unghiuri, ca să poți selecta. Eu ador să vânez cadre și culori contrastante, combinații inedite, mă chinuie talentul ca să găsesc un pahar pe o masă în lumina potrivită, flori colorate care ies de sub ziduri de piatră, detalii pe la geamuri.
Postează – din vanitate, dar nu numai. Solo fiind, ai nevoie de companie, chiar și așa – oamenii mai lasă comentarii, îți mai scriu pe chat, poate sunt cunoscuți tot pe acolo și vă puteți vedea. Și nu în ultimul rând, așa rămâne vie amintirea. De multe ori mă uit pe contul meu de Instagram și poveștile postate devin încet încet, modul în care îmi amintesc locul unde am fost. Nu de alta, dar eu mă gândesc foarte mult la lucrurile pe care le postez și cum să fac și ce să scriu și atunci amintirile respective ocupă mai mult spațiu în memorie.
Poșetă mică, purtată cross-body, cu mâna pe ea tot timpul 😊
Și poate ceea ce ar fi trebui să fie începutul – dați locului o șansă – nu trebuie să fie despre așteptări înșelate, despre cum ar fi putut fi, despre cât de fericiți sunt alții de la masa vecină. Sunt într-un loc frumos, cu istorii și povești, sunt norocoasă să fiu acolo, sunt aici și doar aici. Oare care să fie următoarea destinație?