„Salut! Eu sunt Furia și am venit să-ți distrug ziua. Te pândesc în încordare și sar…uite, odată cu mașina asta care ți-a tăiat calea. Pe mine nu mă poți controla”. Așa zice ea, dar eu cunosc multe moduri prin care să o controlez. Nu toate cele mai sănătoase; de exemplu, un mod foarte „bun” este ca înainte de a intra într-o situație sau relație sau interacțiune să îți setezi zero așteptări și să renunți din start la drepturile tale sau la ce o fi în general important pentru tine. Știu că mă întâlnesc cu niște oameni care cred X și eu cred Y, din toate puterile dacă mă conving că nu contează ce cred eu, nu am de ce să mă enervez. O ideea bună câteodată, dar nu întotdeuna și nu în general. În majoritatea cazurilor, nu ai totuși de ce să te predai fără luptă.
De ce mi se pare interesantă emoția de furie?
Pentru că se vede peste tot și totuși ne scapă printre degete. Este peste tot – o vedem pe stradă, la magazin, ajunge să formezi un număr de la relații cu clienții și deja o simți anticipând. Fiind o emoție de putere, oamenii nu se feresc așa de mult să o afișeze – o fi însă biasarea mea, că văd furie peste tot 😊 experiența este una internă, însă expresia ei ține mult de cultură și expectanțe de gen. Felul în care am fost socializați cu emoțiile ne face să inhibăm respectiv să trăim cu lejeritate mai degrabă anumite emoții decât altele. Am fost învățați că e ok să trăim emoții de putere, cum este furia și să inhibăm emoțiile vulnerabile, ca frica, sau invers? Interesant este însă că și dacă am fost învățați să le inhibăm pe toate, furia trimfă și răsare – suntem sau nu conștienți că o trăim, pentru ceilalți este absolut evident. Cu toate că este peste tot și cu toate că izbucnirile ei intense se asociază de multe ori cu comportamente agresive, uneori cu consecințe devastatoare, furia nu are o categorie proprie de diagnostic, la fel ca celelalte emoții negative. Avem tulburări afective și de anxietate, însă un anger disorder abia recent am avut și și acesta pentru o variație a manifestării (tulburarea explozivă intermitentă). Avem afectul furios drept criteriu de diagnostic (printre altele) în cazul mai multor tulburări, ca tulburarea bipolară, tulburarea de anxietate generalizată sau tulburarea de personalitate borderline, dar nu avem o clasă de tulburări dedicate furiei; probabil de aceea a rămas mai puțin studiată în context clinic în comparație cu vedetele – anxietatea și depresia. Reacția de furie patologică însă există și este foarte comună și de sine stătătoare, dar și în depresie și tulburări de anxietate. Interesant, sunt date care arată că persoanele cu tulburare de panică au și anger attacks frecvente.
Ce este și nu este furia?
Furia poate fi definită ca o emoție cu valență negativă (se simte neplăcut), cu nivel crescut de activare fiziologică și tendințe de apropiere/acțiune; când ești furios tendința comportamentală este de a confrunta persoana sau situația care te-a provocat – fizic, verbal, în gând. Furia poate duce la comportamente agresive dar nu întotdeauna; exprimată într-un mod potrivit, asertiv am spune, poate duce la schimbări importante și prosociale. Sunt și persoane care își supra-controlează furia, fapt care duce la afect negativ prelungit și care poate favoriza, paradoxal, izbucnirile disproporționate față de situație (cam ca ale mele în trafic). Emoția de furie/anger este una dintre emoțiile de bază, cu manifestări distincte (de ale altor emoții negative) începând din a doua jumătate a primului an de viață. Este o reacție naturală, de regulă la situații de frustrare – când un scop al meu este subminat, când între ceea ce vreau și ce primesc se interpune un obstacol pe care sigur că trebuie să îl dau la o parte. Furia ne dă energie să dăm obstacolul la o parte și avem nevoie de ea. Dacă nu era destul de evident, sunt studii care arată că furia exprimată este un motivator important al complianței celorlalți – dacă interlocutorul este furios, e mai probabil să îi fac pe plac. Sigur, dacă îl percep într-o poziție de superioritate/avantaj, că dacă nu, îl ia mama dracului 😊, că el devine obstacol și îmi declanșează mie furia. Avem nevoie să ne enervăm pentru a fi suficient de motivați să pornim un conflict și uneori, de conflict este nevoie pentru a schimba starea de fapt. În acest sens, furia este văzută și ca o emoție morală; nu ne enervăm doar când noi suntem lezați, ci și atunci când sunt lezate drepturile altora. Deși nu ajută nimănui dacă urli scăpat de sub control, afectul furios te motivează să te implici, să intervii, să lupți. Măsura lucrurilor este dată de frecvență, intensitate și adecvare la context. Prea puțin? Te calcă în picioare. Prea mult? Te mănâncă în interior. În contexte nepotrivite? Te ia mama dracului 😊.
Ca în cazul oricărei alte emoții, avem un continuum între iritare, enervare și ceea ce numim un anger attack – izbucnire foarte intensă și de scurtă durată, asociată de multe ori cu comportamente agresive (asta neînsemnând că agresivitatea se datorează exclusiv furiei sau că ar fi o scuză). De asemenea, facem diferența între stările de enervare/furie și trăsăturile de personalitate care predispun la trăirea ei frecventă. Ca factor general ar fi aici neuroticismul – tendința de a reacționa cu afect negativ la stres – dar și factori mai specifici cum ar fi ostilitatea, furia ca trăsătură, suspiciozitatea. Niveluri ridicate ale acestor trăsături ne predispun la a trăi stări de furie mai frecvent și mai intens. De exemplu, dacă avem tendința de a citi intenții necurate în comportamentul celorlalți, sigur că suntem mai predispuși la momente de furie.
Când devine furia o problemă?
Când e prea frecventă, prea intensă sau inadecvată la context/ disproporționată față de gravitatea provocării, precum și atunci când este evitată cu orice preț sau suprimată. Trăsăturile de personalitate asociate furiei, în special ostilitatea, au consecințe care se extind și la nivelul sănătății fizice, fiind factori independenți de risc pentru bolile cardio-vasculare. Dominanța afectului furios ne afectează direct calitatea vieții – fiind vorba de afecte negative intense și indirect – prin faptul că ne aruncă în situații conflictuale, în care fie pierdem (și de aici și mai multă furie), fie câștigăm (pe termen scurt, că pe termen lung riscăm să rămânem singuri, fără suport social, atunci când ceilalți se satură să umble pe vârfuri în preajma noastră). În plus, de cealaltă parte a străzii, fiind o emoție negativă, generează și comportamente de evitare – ca să evităm furia, ne ferim de situațiile în care știm că ar putea apărea – un proiect stufos, un coleg antipatic, o discuție aprinsă în familie. Nimic rău cu asta, doar că și așa, evitarea exagerată ne îndepărtează de oameni și oportunități. În acest sens și reglarea deficitară e emoției de furie și supra-reglarea ei ne pot cauza probleme. Dacă în ceea ce privește lipsa de reglare este evident de ce, în ceea ce privește supra-controlul efectele sunt mai subtile. Efortul de a nu simți furie este asociat cu izbucniri necontrolate, formându-se un efect de oală sub presiune prin mai multe mecanisme: supresia furiei crește afectul negativ și atunci mai mult afect negativ devine mai greu de controlat decât mai puțin; efortul de supra-reglare subminează procesul de luare de decizii și ia din resursele cognitive; efortul de supra-reglare duce la comportamente inautentice care îi îndepărtează pe ceilalți.
Ce putem face?
Un prim pas al reglării emoționale eficiente este conștientizarea emoției; cu toții ne dăm seama când trăim un afect neplăcut, dar de care? Aici ne putem concentra pe ce simțim în corp – furia se simte în piept, merge cu o senzație de căldură și de expansiune (simți că explodezi) – și pe ce gândim. Când suntem furioși avem șiruri de gânduri negative îndreptate de regulă împotriva altor persoane, gânduri de răzbunare și de pedeapsă. Dincolo de conștientizarea emoției în sine, este important să ne dăm seama și dacă este o reacție patologică sau adecvată situației. Aici mi se pare mai greu, aș putea scrie cuvinte goale despre ce și cum, dar nu e deloc un lucru ușor. Oamenii care au probleme de anger management își percep furia ca justificată chiar în situații în care neprovocat sau disproporționat îi rănesc pe ceilalți. Oamenii care supra-reglează furia o percep ce nepotrivită și în situații în care se justifică. Cu alte cuvinte, unii trebuie să învețe să se enerveze mai puțin, alții trebuie să învețe să se enerveze mai des. Ce ne poate ajuta este să ne întrebăm cum ar arăta reacția noastră din afară sau la o altă persoană – dacă te-ai uita la un film, cum ți s-ar părea?
Mai departe, cum facem să schimbăm problema furiei? Aici ghidurile de anger management ne indică mai multe strategii, pliate pe modelul A(activating events)B(beliefs)C(consequences) din psihoterapia cognitiv-comportamentală. La nivelul situațiilor activatoare, învățăm să ne identificăm triggerii și să decidem dacă 1. Să îi evităm cu totul, 2. Să îi lăsăm să treacă (ex. cineva s-a pus la rând în fața mea – până la urma unde e tragedia) sau 3. Să acționăm asertiv (să ne apărăm drepturile fără a depăși limita bunului simț). La nivel de convingeri, știm că persoanele furioase au moduri mai inflexibile de a privi lumea, că de multe ori judecă în termeni de totul sau nimic, pretind că lucrurile TREBUIE să fie într-un anumit fel, îl judecă aspru pe ceilalți – dacă avem un astfel de stil cognitiv este bine să știm că sunt mai multe feluri de a vedea lumea și mai multe fațete ale realității. Merită să ne întrebăm ce ne supără de fapt, care ar fi niște explicații alternative pentru felul în care se comportă oamenii (dincolo de faptul că sunt niște gândaci care nu știu 😊 și care ar fi un mod mai relaxat de a privi situațiile. Până la urmă, nu trebuie să ne luăm prea în serios. În fine, la nivel de consecințe emoționale și comportamentale, se pare că în furie un element important pentru calmare este relaxarea fiziologică. Emoțiile intense produc un efect de highjacking asupra proceselor de gândire și auto-control – expresii ca „văd negru în fața ochilor” redau perfect senzația; de aceea se recomandă exerciții de respirație (inspirăm și expirăm rar timp de câteva minute) și de relaxare (furia se acumulează în anumite zone, ca în maxilare sau în pumni – relaxăm tocmai acele zone). Nu în ultimul rând, evadarea din situație poate fi o soluție care ne apără de noi înșine – o putem face fizic, plecând sau dacă nu, mental prin distragere sau grounding (a ne concentra pe obiectele concrete din jur).
Este furia un substitut pentru altceva?
Vedem de multe explicații ale furiei ca efect al altor emoții, cum ar fi anxietatea sau tristețea, sau ca expresii ale nefericirii existențiale, ale traumelor din trecut sau ale lipsei de iubire. Așa să fie? Nu întotdeauna. De multe ori furia este exact ce este – o reacția emoțională asociată frustrării iar problemele de furie apar pe fondul unor trăsături predispozante combinate cu abilități reduse de reglare emoțională. Cu alte cuvinte, vreau ceea ce vreau și te distrug dacă nu îmi dai și nici nu mă pot controla. Emoțiile negative merg însă de multe ori împreună și, după cum am văzut, se asociază des cu stări de anxietate și deprimare. De asemenea, să nu uităm că răspunsul organismului la pericol este cel de tip flight or fight, pe care noi de regulă îl asimilăm stărilor de anxietate. Există însă și componenta de fight. Dacă cineva ar vrea să mă închidă cu forța într-o cușcă, prima reacție ar fi să fug și să scap (frică). Dacă nu aș reuși, aș începe să urlu, să scutur gratiile și să îmi atac agresorul (furie). Sau deodată ambele, I should research this in more depth. Also, emoțiile vulnerabile (ca frica sau tristețea) în mod evident mă pun într-o postură vulnerabilă din care simt nevoia să mă apăr (și apare furia ce emoție secundară, de apărare). Deci da, uneori furia apare pe fond vulnerabil. Last but not least, au persoanele furioase nevoie de iubire? Toți avem nevoie de iubire, so they say. Persoanele mereu furioase poate că au parte de mai puțină tocmai datorită faptului că generează frică în ceilalți. Sau, dacă sunt de cealaltă parte, care evită furia, nu generează destulă „frică” în ceilalți – și aceștia nu sunt motivați să le îndeplinească nevoile. Până la urmă, e o emoție, servește la mai mulți stăpâni.
Keep calm and talk to your anger 🙂
Resurse
https://www.apa.org/topics/anger/recognize (sinteză a lui Howard Kassinove)
Cassiello-Robbins, C., & Barlow, D. H. (2016). Anger: The unrecognized emotion in emotional disorders. Clinical Psychology: Science and Practice, 23(1), 66–85. https://doi.org/10.1111/cpsp.12139
Roberton, T., Daffern, M., & Bucks, R. S. (2012). Emotion regulation and aggression. Aggression and Violent Behavior, 17(1), 72–82. https://doi.org/10.1016/j.avb.2011.09.006
Singles_of_November 