Te uiți la Too Hot to Handle?

M-am uitat la Too Hot to Handle (I know…not…whatever), trei sezoane consumate inițial cu reticență, că sigur e fake, e o prostie, apoi cu interes și amuzament. Concurenții au (și) personalități destul de agreabile, de aceea te poți uita, nu e chiar așa frivol cum pare la început. Excuses, I know 😊. Este pe Netflix, în show sunt selectați tineri atractivi care au (sau trebuie să se prefacă, nu știu) mai degrabă legături superficiale/flirturi în loc de conexiuni intime și trebuie să trăiască împreună timp de o lună într-un complex din Caraibe. Scopul prezenței lor în emisiune este să formeze relații profunde, bazate pe compatibilitate în timp ce se rețin de la orice activitate sexuală, fiind monitorizați tot timpul de un sistem de inteligență artificială. Sunt ajutați de diverse workshopuri de ….psihosomething, unele cu sens, altele why oh why. În fine. Nu toți au commintment issues, pare destul de clar că unii dintre ei se atașează destul de repede de altcineva, în timp ce alții nu pot, deși știu de la început că premiul va merge la cei care „grow”, care se maturizează emoțional. Nu te poți preface chiar tot timpul și filmările durează o lună or so. Dincolo de faptul că e un reality show, cu intervenții din partea echipei de producție probabil (ce-i cu fețele astea plictisite, arătați entuziasm, fă-te că ești speriată, poate chiar și încălcați regulile și faceți ceva spicy etc), nu m-am putut abține să nu mă întreb:

  1. Oare funcționează? Adică ar avea potențial? Pot oamenii care caută legături superficiale să învețe să se apropie mai intim de oameni dacă li se oferă reguli și dezvoltare personală? Și companie atractivă, dar trecem peste 😊 .

Răspunsul meu, din show și profesional ar fi că: da, se poate, sigur că poți învăța să te conectezi intim. Mai ales în contextul nou în care ai tocmai învățat, mai puțin însă în contextul de viață obișnuit. Este incredibil dacă ne gândim cât de mult depinde comportamentul nostru de context (unde, când, cu cine sunt și la ce mă pot aștepta dacă fac x sau y). Multe probleme interpersonale sunt de fapt generalizări forțate la context, ne comportăm ok, dar nu în contextul potrivit. Poate devenim prea vulnerabili cu cineva căruia nu îi pasă pentru că nu știm să citim semnale de pericol; poate ne ferim de toată lumea pentru că nu știm să citim semnale de siguranță. Poate știu că ar trebui să zic ceva empatic, dar mă abțin pentru că nu știu cum ar lua-o persoana din fața mea. Încurcăm borcanele, facem ce nu ar trebui făcut aici, deși ar fi ok în altă parte. Revenind la show, poate că oamenii aștia pot avea discuții vulnerabile între ei la piscină, știind că despre asta este vorba (și nici nu sunt selectați să fie reci, poate frivoli, dar nu reci sau dismissive neapărat). Dar la fel ar face și în odată ajunși în mediul de acasă? Ca să dureze, noile comportamente ar trebui să aducă beneficii susținute și asta se poate întâmpla în două moduri combinate: prin relația cu tine (de asta insistă toți psihologii, dacă tu te privești prin aceiași ochi, schimbările nu pot fi durabile), învățând să recunoști și să apreciezi când te comporți cum trebuie și prin relația cu ceilalți (cultivând prietenii care te ajută să fii mai bun, mai autentic, mai vulnerabil, mai cum vrei tu).

  • Oare cuplurile se formează pe bune? Cică da, eu așa am citit, mulți încearcă măcar să fie împreună după ce se încheie show-ul, ceea ce e surprinzător având în vedere și distanțele (sunt selectați oameni din toată lumea, în principal din țări în care se vorbește engleză). Nu însă neapărat cei cărora le dădeam eu o șansă. Chiar acum am citit că singurii care mai sunt încă împreună (în ianuarie 2022) sunt Emily și Cam din sezonul 2. N-aș fi zis, el părea un player nesimțit care era cu fata dar s-a dat imediat la alta și a și spus că nuuu, nu sunt într-o relație. Apoi i-a părut rău și asta a fost dar nu credeam că…În schimb un alt cuplu, preferații mei, nici nu au încercat, deși erau amândoi din UK.
  • Dacă aș fi acolo, în rolul cui mă văd? Cred că dintre cele care nu formează cupluri, este un pattern în care după ce se cunosc toți, cei mai îndrăzneți își aleg câte o fată cu care încearcă, apoi restul băieților le aleg exact pe aceleași, astfel încât mereu rămân fete singure. Și și băieți, că după ce ai încercat cu una, hai două, cum să mergi la a treia să îi explici că deși e printre ultimele tale opțiuni…Și numai pentru răspunsul la întrebarea asta (cine ați fi dacă ați fi acolo) merită să vă uitați la show.
  • Au oamenii atractivi mai multe commitment issues? Nu, doar mai multe opțiuni 😊

Deci, dacă v-am trezit curiozitatea: cine ați fi voi (cu cine ați semăna), de cine vă place și care este cuplul vostru preferat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s