Cum ne trăim vulnerabilitatea sau maledetta primavera

În 18 martie, a doua zi după ce s-a dat comunicatul privind închiderea restaurantelor și barurilor, am trecut prin centrul Clujului, pe lângă o cofetărie deschisă dar goală, în fața căreia montaseră un panou cu o hârtie scrisă de mână (n-a fost timp de altceva): servim prăjituri la pachet. Mi-au dat lacrimile în fața acestei imagini pe care eu am socotit-o a vulnerabilității și a neputinței.

Eram printre cei care nu dădeau importanță virusului, cunoștințele mele de epidemiologie fiind egale cu zero. Vroiam să merg la Paris, chiar acum, în aprilie (good one :)). Într-o săptâmână însă, viața ni s-a schimbat dramatic și pentru noi, cei care avem norocul să privim de pe margine, s-a transformat într-un episod exagerat din Black Mirror, cum spunea o postare creativă.  Ne-am trezit în alt film, în care, literal peste noapte, jucăm după alte reguli. Și mă surprinde cât de bine. În decurs de câteva zile….

  • Conversațiile noastre sunt numai despre COVID 19. Dacă suntem nevoiți să vorbim despre altceva, revenim repede la SUBIECT. Absolut lejer vorbim acum despre cum să “flatten the curve”, dacă social distancing sau herd immunity, modele de predicție, simulări, de câte ori pe zi ne spălăm pe mâini. Eu, care am un attention span de șoricel, că deschid un articol pe Facebook și uit că l-am deschis, am citit acum avidă articole cap coadă despre SUBIECT. Este normal să discutăm despre asta, doar prin informație ne putem proteja și în plus, avem și un sentiment de control, cumva uite, acum I got this.
  • Eroii de la Kaufland, bătălia de la Lidl, măști de protecție Nike și Lacoste, dezlegare la conserve, cina cea de taină la care nu vine nimeni și my favorite, Smeagle din Stăpânul inelelor ținând o hărtie igienică în mână și spunând “my precious…..”
  • Eroii de pe canapea. În primele zile era parcă un entuziasm colectiv, #stamacasa. Postam imagini cu noi acasă, făcând tot felul de lucruri interesante, sau cu apelul medicilor, sau cu bunicii la război în speranța să generăm aderență la acest fenomen social. Și foarte bine, respectarea măsurilor recomandate depinde de indiciile sociale din mediu. Fac ce face bula mea de social media, so keep posting. Cred că dacă aș posta o poză (mai veche, evident) de la vreun party, mi-ar da prietenii delete. S-a schimbat total ce promovăm și consumăm online. Mă uitam la un film și erau unii la un bar și mi-a trecut prin cap vaiii, ce inconștienți 🙂
  • Tot din seria eroii de pe canapea, ne-am regăsit vechi pasiuni, citim (nu eu, că n-am deschis o carte nelegată de cursuri; culmea, am și mai puțin timp decât înainte), facem sport, avem auto-disciplină. Dacă ar fi să dau un sfat ar fi acela de a încerca să trăiești cât mai asemănător cu viața de dinainte: trezire, duș, îmbrăcat ca și cum ai pleca (machiaj nu știu, parcă nu), lucrezi, etc. Să nu uităm însă că noi suntem cei privilegiați. Eu mă gândesc la cei care au copii pe care trebuie să-i țină în apartament, la cei care au rămas fără job, la personal medical și poliție, la cei care nu se mai înțeleg cu partenerii și trebuie să stea cu ei, la cei în vârstă și la cei bolnavi, care tremură de frică, la cei care stau ore în șir în mașini încercând să vină acasă pentru că…au rămas fără joburi și tremură și ei de frică. În prezent ne este greu, e drept, la toți deodată, dar nu la toți la fel.
  • Ne-am apropiat uman tocmai din cauza distanței fizice. Conversațiile sunt mai lungi și mai dese, vorbim cu oamenii cu care n-am mai vorbit de mult și e vital să facem asta în continuare, altfel ne pierdem mințile. Într-un fel, cred că într-o societate ca a noastră, centrată pe valori de extraversiune, timpul de acum vine ca o liniște pentru cei cu frici sociale și de aprobare și FOMO (fear of missing out). Nu mai trebuie să am o viață perfectă, acum nimeni nu are. Mie mi-e bine văd că 🙂 Au apărut imediat inițiative de ajutor psihologic, din fericire, noi putem lucra online. Mesaje de grijă, de empatie și încurajare; deocamdată, cel puțin pe social media, pandemia a scos ce e mai bun din noi.
  • Încă trei săptămâni și rafturile librăriilor se vor umple de cărți despre SUBIECT, cum era mai demult despre Trump și de ce a ajus președinte. Virusul secolului. COVID – visus mortal. Dragoste în vremea coronavirusului. Musafirul nepoftit. Panică în Wuhan. Maledetta primavera…
  • Frică, incertitudine, dezolare, oboseală. Avem motive să ne fie frică. Vedem imaginile sinistre din Italia, știm că urmează o criză financiară, pentru unii a venit din primele zile, sunt industii întregi la pământ (putem măcar să susținem restaurantele prin delivery, eu fac). Oameni dragi nouă suferă pentru că nu-și mai pot face meseriile. Am înțeles că nu e vorba de două-trei săptămâni. Despre ce vom discuta peste încă trei săptămâni de așa ceva? Dar peste o lună? Vom obosi de magia statului în casă? Vom deveni furioși sau resemnați? Vom găsi resurse nebănuite de speranță și compasiune? Aș vrea să fim curajoși, să sperăm, să ne fim alături și să ieșim mai buni din asta și ca trăirea propriei vulnerabilități să ne aducă mai aproape. Să ne trăim fricile cu înțelepciune și demnitate și să ne bucurăm de viață și de oameni.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s