Povestea oricui

Povestea nimănui, povestea oricui, povestea mea spusă de prea multe ori. Vi s-a întâmplat și vouă, vi se întâmplă poate chiar acum. I s-a întâmplat altuia din cauza voastră, din cauza mea. Nu e nimeni vinovat. Doar eu. Și nici măcar.

7 Noiembrie 2008, vineri după-masa, eu la ore. Sunt la master și am intrat și la doctorat, sunt un pic pierdută, am mult de lucru și nu știu cum să le organizez pe toate. Ora asta de s-ar termina mai repede să mă duc acasă. Unde ce fac? Mă uit la TV, că fetele-s plecate și plouă de rupe. Mâine mă apuc serios să citesc pentru doctorat, nu mai pot lăsa lucrurile pe ultima sută de metri, a mers până acum dar…oare cine mă sună? 0745..? Ah, se termină ora și pot să răspund.

– Ceau,Dovlecel, Vic la telefon. Poți vorbi? (Dovlecel? Vic????)

– Ceau,da, sigur, ce mai faci? Ies repede pe hol să aud mai bine.

– Păi uite, sunt în Cluj. Aveți aici o vreme frumoasă….Am ceva treabă, vreau să-mi schimb și mașina, mai multe. Stau la un văr de-al meu, în Mărăști, el e plecat în seara asta. În fine, mi-a dat Ana numărul tău.

-Ok, super 🙂 Cât stai?

– Ah, nu știu, îți explic eu. Poate nu mai plec, haha. Anyway, cam târziu te sun, poate ai program. Am zis totuși să încerc, ai chef să ieșim la un suc diseară?

-Da,chiar ar fi fain (da, chiar ar fi faaaain, chiar îmi vine să mă urc pe pereți de bucurie și nu-mi vine să cred ce noroc a dat peste mine să mă sune tocmai el).Pe la 10 e ok? (adică, trebuie să ajung acasă să-mi fac părul, să mă machiez și să-mi și cumpăr o bluziță care să meargă cu blugii cei noi. Oare am timp să merg la mall? Ar trebui să-i zic ceva, că mă bucur că mă sună sau …?)

– Da,perfect la 10. Să te gândești unde mă duci 😉

Waw, chiar mă întâlnesc cu Vic? Simt așa o bucurie în suflet, zbor ca un spiriduș, viața e așa de frumoasă când se întâmplă lucruri bune, e roz, mare și cu fluturi galbeni, colorați. Victor e un fost coleg de liceu, mai mare cu doi ani. Un tip drăguț, foarte drăguț, nu știu cum să zic, nu neapărat Adonis dar foarte fin, elegant, stilat. Nu știu cum făcea, nu se „băga în seamă” dar știai că-i acolo. Când era într-un cerc social, ceilalți i se adresau în primul rând lui. În liceu nu ne cunoșteam, dar mă saluta și îmi zâmbea când mă vedea pe coridor. A venit odată la noi la Cluj, când eram în facultate, tot așa, cu ceva treabă, era prieten cu Ana. Am ieșit în oraș, ne-am distrat, am flirtat puțin, faza cu Dovlecel de acolo e, că râdeam noi de cum sună alinturile din engleză în română. Și eu am rămas cu Pumkin, Dovlecel 🙂

Și acum mă sună, chiar pe mine. Oare mă place? Altfel de ce m-ar fi sunat? Oare mai e cu fata aia, Lina? Poate n-are cu cine să iasă. Totuși, vreo cinci de la el din clasă locuiesc în Cluj. Poate a mai sunat vreo trei fete și nu i-au răspuns. Poate mă cheamă cu un grup mai mare, “la o băută”. Poate, poate trebuie să mă pregătesc mental pentru varianta în care ieșim în gașcă, să nu par dezamăgită. Dar a zis să mă gândesc unde îl duc, dacă avea planuri cu mai multă lume nu eram eu factorul de decizie, nu? Merg pe stradă și mi se derulează în cap tot felul de scenarii și planuri. Ajung la mall și îmi cumpăr o bluziță de la Motivi, nu era cazul, dar, de câte ori mă întâlnesc cu Vic? Întotdeuna sunt entuziasmată înainte să ies în oraș, sunt momentele mele preferate, când mă pregătesc. Atâtea posibilități. Acum pe deasupra mă întâlnesc cu Vic, trebuie să fiu classy și degajată în același timp, să nu pară că m-am străduit dar rezultatul să fie de revistă.

♫ Throw on your break lights,We’re in the city of wonder. Se aude Disturbia pe fundal. SMS de la Ana: “vezi că s-a despărțit de Lina, de data asta pe bune ;)”. Good to know. SMS de la Vic: “cum stai? Când ești gata?”Să las să treacă trei minute, să nu pară că stăteam lângă telefon? Nu, come on, penibil, îi răspund. Din fericire, când vine după mine (singur, by the way) nu sunt deloc agitată, nu e genul intimidant, mă simt instant în largul meu. Decid că mergem la Diesel, prea tare nu pot greși cu asta. Iar se aude Disturbia, suntem în partea de cafenea.

-Deci, spune-mi, am auzit că ești la doctorat acum. Zice el entuzismat.

-Ihim, dau din cap. De acum..o lună?

-Really, I’m impressed, girl. Ai chef să-mi spui ce studiezi sau…?

-Well, încă mai trebuie să mă decid. Dar îmi place partea de psihologie experimentală aplicată în sănătate mentală. Mai ales anxietate. Proiectul meu inițial a fost pe ceva ce se numește tulburare obsesiv-compulsivă dar nu știu cum rămâne.

Și continuăm, chiar îl interesează, pune întrebări, ascultă. El a terminat informatică, lucrează acum la o firmă dar are planuri să înceapă un bussiness, de asta a și venit la Cluj, la ceva eveniment, să vorbească cu nu știu cine. Îl tachinez că el are de fapt suflet de artist, el zice că nuu, e de fapt un mare geek, voi vedea eu. (Voi vedea? Pe bune? Ce? Eu?). Mergem în partea de club, nu știam, dar este concert de jazz.

-Pe bune, M? M-ai adus la jazz? Ești incredibilă. Mă stânge scurt în brațe.

-Îți place? Score, girl, mega score.

-Daa.Eu cânt la pian, știi? Nu știai? În fine, am avut o trupă în facultate, o tentativă. Nu cântam noi chiar jazz dar…mă rog.

-Păi,vezi? Artistul din tine 🙂 Eu nu prea sunt cu jazzul, nu-l înțeleg, cred că trebuie să ai ureche muzicală.

-It’s an aquired taste. Auzi, piesa asta se numește Take Five, foarte celebră, scrisă în cinci timpi. Orchestra ține ritmul ăsta, în timp ce fiecare instrument improvizează pe marginea temei.

-I love it, e muzică de stare, de atmosferă. În gând: e muzică de ascultat cu tine. De condus pe drumuri lăturalnice, prin pădure, toamna, printre frunze arămii.

Mai comandă de băut. E încântat. Și eu sunt. Se uită la mine în ochi. Ne zâmbim foarte dulce, apoi …. se uită la mine cum se uită un bărbat la o femeie, îi văd lucirea din privire, grimasa de animal de pradă. “Ce-mi faci tu mie?” Îmi șoptește. Inima stă să-mi sară din piept. Îl fixez cu privirea, aș vrea să mă sărute, aș vrea să o fac eu dar mi-e frică. Dacă totuși…și nu se întâmplă nimic. Trece momentul. Just like that. Nu știu cum, n-am știut niciodată cum, dar a trecut. Inhale, exhale…Nu s-a întâmplat nimic, îmi spun. Nu înțeleg. Poate nu…Dar am văzut, eu am văzut…E ok, ne vedem și mâine, avem deja planuri de mers la masă și seara în club. Își aprinde o țigară. Îmi las capul pe umărul lui o clipă, se lasă și el spre mine. “Vrei un B52?” întreabă. “E ok și B52”.

Mâine ne vedem într-adevăr la Bolero, e, din păcate, cu văru-său. Mi-e antipatic din prima. E un băiat simplu și zgomotos. Încerc să-mi ascund dezamăgirea zâmbind frumos. Vorbește într-una, eu mă întreb dacă diseară vine cu noi, presupun că da, ah, chiar vine, ne anunță cu emfază că a făcut rost de masă în Obsession. Lasă, nu-i nimic, eu merg cu Vic, mă uit acum la el, ne zâmbim, mă întreabă ce-i recomand din meniu. Intervine văru-său:

-Deci, M, ești la psihologie…știi să citești oamenii așa din priviri, nu? Hăhă. Ce poți să-mi spui despre mine, așa, la prima vedere?

-Că ești tâmpit. Nu-i chiar spun asta dar o gândesc aproape cu voce tare. Puține lucruri mă enervează mai mult.

-Că ești existențial deviat, îi răspunde Vic în locul meu. Thanks, dear.

Diseară, în Obsession. Port o rochiță neagră, mulată, frumoasă. Se aude o capodoperă remixată, Broomstick Song. Îmi dau ochii peste cap dar știu că-mi place. Sunt entuzismată, mă gândesc dacă va veni un moment ca cel de ieri. Văru-său se îmbată cu unii mai încolo. Vic îmi urlă în ureche cum s-a uitat el toată după-masa la un serial la modă, Californication, cât e de tare, despre ce e. Nu aud mare lucru dar mă trezesc vorbind:

-Mie nu-mi place, e parcă prea mult sex.

-Prea mult sex? Și ce dacă?

-E abordarea care nu-mi place, e parcă grotesc uneori. Nu aude ce zic, îl iau de mână și-l trag spre hol, să ne putem auzi. O mână mă atinge pe umăr.

-M! Îmi sare în brațe Bella, prietena mea, the pretty one. Blondă, solară, dezinvoltă, regina balului.

-Eu: Ești aici? Ce fain, ce bine. Hai, faceți cunoștință, Bella, Victor.Bella se uită la mine complice, e contrariată.

Eu: Vic e la Cluj cu ceva chestie legată de job, îi arăt viața de noapte.

Too much? Well, I said it.

Bella: Da? Îți place aici,Vic?

Vic: Da, e cam tare muzica. Am ieșit să îmi explice M de ce nu-i place Californication : ))

Bella: Mie îmi place, it’s like…utopia intellectual male porn. (Și râde.) Dar înțeleg de ce nu-ți place ție (către mine).

Vic: Come on, e despre mult mai mult de atât. Se uită la ea așa cum s-a uitat la mine ieri. Simt un nod în gât. Îmi ia o secundă să înțeleg…

Bella: Da, asta era partea de utopia și intellectual 😉 Unde stați, M? Îi arăt. Mă duc să-i găsesc pe ceilalți, trec pe la voi mai încolo, zice. Și pleacă.

Vic: Cine-i tipa asta?

Îmi vine să plâng, noroc că e lumina difuză. Nu mă ține mult, e prea familiară durerea asta. Încă un drink și voi uita că am ieșit cu Vic.

Eu: O prietenă de-a mea.

Vic: Pare foarte faină. E cu cineva?

Eu: Da.

Naiba să te ia, Vic, naiba să te ia, Bella, naiba să mă ia și pe mine, cu voi doi.

Vic: Ah…M, ești ok? Acum poate își dă seama că a dat cu bățu-n baltă. Hai la masă.

Mă întreb dacă se vede în întuneric când zâmbești, să nu mă prefac degeaba. Am nevoie doar de un moment să-mi revin. Nu eram îndrăgostită doar. Nu-i nimic, nu s-a întâmplat nimic. As usual. ♫ Better think twice/Your train of thought will be altered/ So if you must falter be wise. Disturbia…Mă ridic să dansez. Să nu mă gândesc. E ok, n-a fost nimic, n-a fost nimic, delete. Bella îmi face cu mâna, mă fac că nu văd, nu acum, Bella, nu pot acum. Mă adun încet-încet, curaj, nu va durea mult asta, știu eu. Nici măcar nu e un moment rău, nici măcar nu mi-am pierdut speranța. E doar c-așa a fost. N-ar fi putut fi altfel. Ca să încheiem cu cuvintele poetului:

Şi-atâta tot!… Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu “fapt divers”, ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!…
(Ion Minulescu, Romanță negativă)

Take Five