Cea care pleacă

E frig și vânt și plouă, întuneric cu stropi mici și reci. Mă agăț de mânerul umbrelei să mă-ncălzească. Mă uit la magazinele luminoase, la restaurantele chic, la numele interesante scrise cu litere aurii. Vreme de intrat în casă cu ceva bun și cald, de ascultat muzică și de făcut sex. Eu mă zbat în ploaie, hotărâtă și fragilă, singură, the lonely wolf, the lonely princess. De data asta însă, ca de multe alte ori, nu m-a respins nimeni. Eu am respins, eu am plecat, eu am ales.

Nu am scris niciodată despre asta, despre cum e să respingi. Cealaltă postură, suferința din dragoste are însă o perversă atracție romantică; câtă literatură și câtă muzică nu s-au dus pe iubirea rănită, când avem atâtea alte frumuseți, dureri și complexități ale vieții despre care am fi putut scrie. E o frumusețe a tristeții, a dorului, a îmbrățisării în eter, o voluptate a durerii. E ușor să scrii despre asta, ai toată maculatura romantică de partea ta și toată compasiunea universului. Mai prozaic spus, eu sunt și genul care persistă în și creează din suferință, in a bitter funny kind of way, o aștept pe următoarea ca să scriu o carte. Când tu ești cea care pleacă însă, ce poți să spui? Nimic poetic, nimic romantic, nimic frumos. Nu despre tine, nici despre el. Pentru mine, a fost mereu o suferință și în a pleca din sau mă rog, a alege să nu intru într-o relație. Vinovăția faptului. Nu în toate cazurile. Dar în unele a fost. A fost o experiență mai frecventă decât eu cea părăsită. Experiență amară, cu gust de înfrângere. Nothing empowering, doar neputință. Și vinovăție.

Dacă ești o persoană care se zbate în probleme de relații, sfatul laic și profesionist este să încerci să intri în relații și cu persoane de care nu ești atrasă imediat pentru că: 1. Probabil că ești atrasă de lucrurile greșite, sau mă rog, de chestii care te fac să suferi și/sau 2. Iubirea adevărată vine pe parcurs și se clădește pe alte baze decât atracția. Cu alte cuvinte, poate că tu ești atrasă de don Diablo (???) sau mr. Darcy sau Hank Moody, dar ei nu vor sta cu tine și oricum, adevărul e că în viața adevărată, unde ca femeie te pregătești pentru copii, pentru niște ani în care ochii tăi frumoși se vor vedea tot mai greu dintre riduri, pentru crize financiare și încălziri globale, pentru boli, bătrânețe și moarte, ai cu adevărat nevoie de cineva care să îți fie alături, să poarte cu tine povara, să te țină de mână. Atracția ține câțiva ani, dar apoi? Cu atâta candoare îți oferă acest sfat femeile care sunt într-o relație de multă vreme și pasiunea a mai dispărut. Ah, atracția nu e totul (sigur, ușor e să spui și că banii nu contează, când îi ai, de exemplu, dar să nu divagăm). În această logică, sigur că am încercat și eu. N-a mers. De ce?

Poveștile celei ce pleacă sunt diverse. Au fost multe cazuri în care n-a fost nici atracție, nici căldură, nici stabilitate. Am ieșit de exemplu cu cineva care mi-a explicat pe tot parcursul câți bani are, câte mașini, dar care la final m-a pus să-mi plătesc cafeaua pentru că el avea doar hârtie de milion. Un altul mi-a povestit toată întâlnirea despre fosta lui prietenă, din nou, cum ”l-a făcut” ea de bani, el câți bani a dat, cum a rămas în pagubă, etc. Altul mi-a spus că el nu bea alcool, nu mănâncă picant, se culcă înainte de 10 seara și nu merge la festivaluri de frica atentatelor teroriste. Am plecat fără să mă uit înapoi.

Am ieșit însă și cu bărbați pe care i-am respectat, cu care m-am simțit bine, poate tocmai datorită faptului că nu aveam inima în gât. Am ieșit cu bărbați care m-au respectat la rândul lor, deschiși la dorințele mele, care mă vedeau, mă ascultau și mă căutau. Oameni buni și responsabili și deștepți, care nici nu se culcau la 10 seara. Oameni pe care vrei să îi ai în viața ta. N-am putut însă să stau. Că nu erau ca ceilalți, prinții întunericului? Nu știu, doar că mereu simțeam o vinovăție a faptului că induc în eroare, că mintea îmi fuge în altă parte, că voi răni, că pentru mine, dacă nu e atracție, nu e nimic. Simțeam agitația fiarei prinse în capcană, furia existențială a faptului că nu poți nici să învingi nici să te lași bătut. Și vinovăție din nou. Și fuga lupului singuratic. Și ușurare. Și vinovăție, din nou.

Pot doar să sper că n-am stat suficient atât cât să rănesc foarte tare. Nu merită nimeni furiile și vinovățiile mele. Profesional, nu pot să fiu onestă și să dau sfatul pe care l-am primit eu, cel puțin nu fără a fi foarte atentă cum pun problema. Nu poți trece peste atracție (sau lipsa ei) și nici nu trebuie, din respect pentru omul care vrea și merită să fie iubit. Sau fă-o, dacă ai putea liniștită trăi când cineva, sincer fiind cu tine, ți-ar spune ceva de genul:

El: M-am hotărât să fiu cu tine, draga mea. Simt nevoia să mă așez la casa mea, cum s-ar spune. M-am convins că am pretenții prea mari, standarde nerealiste, așa că am decis să mai las din ele și iată-mă aici. Ești o tipă faină, asta clar. Chiar dacă nu ești ce am visat, voi încerca să te fac fericită. Ar fi bine să te uiți în altă parte când mă fascinează femei inaccesibile, când le caut aprobarea, când flirtez. De fapt, încă mă mai gândesc la fosta, am câteodată fantezii că vine la mine și eu plec cu ea.  Sigur, mă voi strădui să avem un program încărcat, să nu stăm prea mult noi doi singuri. Să nu te miri dacă uneori voi întârzia câteva secunde înainte de a-ți răspunde la o îmbrățișare. Nu te speria, nu am de gând să te înșel sau să plec, m-am resemnat cu tine. Ok?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s