The lie in your selfies

Am citit recent o carte foarte tare, Everybody Lies și m-a dus cu gândul la… ceea ce știe toată lumea, adică ce, cum și cât mințim pe Facebook sau pe social media în general. By all means, nu va fi o pledoarie pentru sinceritate, go all vulnerable on Facebook sau așa ceva, motivele pentru care oamenii mint sunt bine întemeiate și ar trebui să o facem în continuare, pentru că, and there’s the magic, în timp, s-ar putea să te minți și pe tine un pic. And I’m all in for a good story if you want to see the light at the end of the day. Nu sunt deloc de părere că social media e un lucru rău sau mai degrabă rău (ar fi culmea, zise ea postând pe Facebook). Cred sincer că pot fi medii excelente de informare, spații de dezbatere și conexiune umană. Dar și mințim 🙂 Dacă m-ar întreba cineva (spun oricum și dacă nu), aș încerca să răspund la: de ce mințim pe social media și cum facem asta.

De ce mințim?

1. Pentru că mințim și în viața de zi cu zi, cam 30% din conținutul e ceea ce zicem. Nu neapărat în sens de manipulare sau auto-prezentare, ci pentru că de multe ori așa se face sau nu știm ce anume ar trebui să spunem în loc de a little white lie. Dacă mă întreabă un coleg „how was your day?”, ce-ar trebui să-i spun? Să desenez o diagramă complicată, cum a variat dispoziția mea pe ore? Nah, mai bine zic „it was good”. Deci, a minți e un obicei (bun, de obicei) greu de scos.
2. Apoi, pentru că nu ne prinde nimeni. Dacă în viața de zi cu zi trebuie să ai grijă să nu fi demascat sau să nu se vadă pe fața ta, online e mai puțin probabil. Aș putea, de exemplu, să stau în pătuțul meu pufos sâmbătă seara explorând Netflixul și să-mi dau check in la Paradise Rock Club, Boston. Simona Stefan is feeling fabulous drinking cocktails at Paradise Rock Club. Singurul risc ar fi să scrie comment colega de apartament: „I thought you went to your room in your pijamas” 🙂 Unii au pățit-o așa, so funny, căutați pe Google people who lied on Facebook and got caught. (nu, nu mi-am dat check-in în locuri fake dar am mai mințit câte puțin cu privire la dispoziție, cum naiba să și scriu, de exemplu, feeling lonely at Untold???).
3. Pentru că vrem validare socială, măsurată în numărul de like-uri, commenturi, shares. Sigur, căutăm și primim și conexiune, eu chiar cred că social media aproapie oamenii și îi pune în legătură cu persoane cu care poate altfel n-ar mai vorbi. Îmi dau check-in aici, mă văd oameni care sunt aici sau au mai fost aici și vorbim, e un lucru bun. Dar de mințit, când o facem, este în principiu pentru validare socială. Din partea cui? Din partea cui vrei tu să te valideze 🙂

Cum mințim/despre ce?

„Mințim” poate e un cuvând dur. Dar ceea ce face ca social media să accentueze simptomele de depresie și anxietate socială câteodată este minciuna prin omisiune a celorlalți din listă. Pe bună dreptate, spunem doar o parte din adevărul despre noi, partea bună. Sigur, postez și eu having fun at the museum, by the river, the cool cafe, nu la coadă la market, in autobuz. E și un respect pentru cine se uită pe news feed, who could possibly care ? Simona Stefan is feeling bored at #coadalamagazin. Așa se face că, în timp ce tu tragi de plase prin căldură, prietenii tăi se pozează la mare, în Vamă, în Grecia, în Ibiza, în Tenerife  și atunci te gândești uite ce viață au unii. De exemplu, dacă aș avea un copil, nu cred c-aș rezista să nu postez din când în când, o poză drăguță, me and my little angel, BFFs. Dar nu cred c-aș posta Simona Stefan n-a dormit de două zile, feeling tired. Super tired. Angry and bitter. Cum ar arăta sad Facebook? Un spațiu în care oamenii să se tot plângă? Just wondering.

Sigur, nu toată lumea distorsionează în același sens și nu la fel de mult. Sunt oameni care nu dau doi bani pe postări de la mare, pe rochițe și fundițe, concerte, restaurante și sporturi extreme, relații, nunți, petreceri, grătare. Distorsionăm în funcție de valorile noastre și de audiența pe care vrem să o câștigăm. Dacă grupul meu de prieteni ar fi format din grumpy mizantropi și pe ei aș vrea să-i captivez, n-aș posta ce postez. E ca un fel de proiecție a sinelui ideal 🙂

Aaa. Si mai este un bias drăguț, spre „intelectualizare”. Big data studies show că oamenii dau, de exemplu, like pe Facebook publicațiilor pretențioase, cu ținută, deși în privat intră și pe pagini de tabloide (cam la fel de mult ca pe cele prețioase). Simona Stefan likes The Atlantic sună mai bine decât Simona Stefan likes Cancan (dar nu, chiar nu intru pe așa ceva, dădeam de exemplu). La fel cu ce muzică, ce filme, ce interese. Simona Stefan likes Fifty S Fly Over a Cuckoo’s Nest.

So, ce-am înțeles eu din toată povestea:

• Minți frumos și decent în continuare, într-o zi te vei uita înapoi și vei spune ce poze mișto, ce vacanță, ce vremuri! Eu așa fac.
• Rămâi lucid în calitate de privitor. Cu sau fără social media, unii au o viață mai bună ca a mea. Unii chiar sunt la mare într-o vacanță de vis cu familia perfectă. Alții nu.