Oare ați auzit sau ați spus de multe ori cuiva: „tu nu ai încredere în tine”, „de ce nu ai încredere în tine”, „ai mai multă încredere în tine”? Sunt sigură că nu numai eu am auzit asta, după cum știu că am spus-o și eu altora, crezând că ajută. Uneori e ok, depinde de moment și de context. De exemplu, dacă am de susținut o prezentare și mi-e teamă, dacă un coleg îmi spune „știi ce vorbești, ai încredere în tine”, s-ar putea să ajute. Pentru că este o situație specifică pe care pot să am siguranță. Dacă mi se oferă însă ca sfat general de viață, ca trăsătură a mea ce trebuie îmbunătățită, nu face nici un bine. Nu ajută pentru că 1. Odată ce spui „ai mai multă încredere în tine” îi semnalezi celuilalt faptul că e evident că momentan nu are destulă (ceea ce e face ca încrederea să scadă și mai tare) și 2. Faptul că îi spui nu are cum să îl facă să aibă mai multă. Ca și cum i-ai spune cuiva „ar trebui să fii și tu mai amuzant” (don’t say that, never, ever :))
De ce să ai încredere în tine în primul rând?
Încrederea în sine este un lucru foarte bun, foarte bun.
- Dacă ar fi să mergi la medic, ce ai prefera să-ți spună, ceva de genul „îmi dau seama care este problema, cel mai bun tratament este X, chiar m-am documentat recent pe temă” sau “ah, pare să fie asta dar nu sunt sigur, poate e ceva mai complicat, dacă e ceva mai complicat? Este un tratament dar nu știu exact dacă ăsta este cel mai potrivit, am citit eu ceva într-un articol dar nu mai țin minte, ce-ar fi să mergi și la altcineva?” See? 🙂 Do not be deceived, oamenii se pot exprima în aceste două moduri la același nivel de cunoștințe, încrederea nu înseamnă întotdeauna cunoaștere și nici invers. Doar că noi, oamenii nu avem de unde să știm ale cui cunoștințe sunt mai bogate și mai exacte, așa că alegem pe bază de scurtături, în principiu după a cui voce e mai clară și mai răspicată. Rezultă că e bine să ai încredere în tine în context profesional, că dacă nu, fără glumă, vei fi dat la o parte chiar și fără altă vină.
- Dacă ar fi să date someone, ce ai prefera, pe cineva cu … sau fără? încredere în sine? Hahaha, nici nu dezvolt subiectul. De fapt aici, oricum o dai, nu e bine, psihologic vorbind. Dacă îți plac doar cei cu încredere în sine ridicată, înseamnă că tu n-ai destulă, dacă îți plac cei cu încredere scăzută, ești narcisist și vrei să-i domini. Bottom line: „e ok să n-ai încredere în tine în relație cu parteneri romantici”…said NO ONE EVER haha. Oricum, și aici vei fi dat la o parte dacă nu ai încredere în tine, uneori exclusiv pe acest motiv. Sau vei fi exploatat în folosul narcisistului sau obsedatului de control.
Sunt multe alte domenii în care „încrederea” te ajută, de fapt nu știu să fie vreunul în care să te încurce, dacă totuși nu e patologică și nu te crezi Zeus. Se vede la tine când mergi pe stradă, iese din firele de păr și din faldurile rochiei, se vede când intri într-un lift cu oameni străini, se vede când susții o prezentare, se simte când dai mâna cu cineva, se vede tare când dansezi fără să fi băut destul. Nu e de mirare că toată lumea ne îndeamnă să o avem din moment ce e așa un lucru bun. La fel cum e mai bine dacă ești mai atractiv fizic sau mai bogat, sau mai înalt, sau mai sănătos, sau mai tânăr, sau mai inteligent, lucruri bune dar care țin de tine mai mult sau mai puțin. Sigur, ți-ar fi mai bine dacă ai fi așa. Ar fi mai bine dacă ai avea și încredere în tine. Deci dacă ai, good for you. Dar întrebarea mai importantă este, dacă n-ai, poți să ai? Are sens să îți pui problema “cum să fac să am încredere în mine?” Are mai mult sens decât „pot să fiu cu 10 cm mai înalt?”
Ce-i cu încrederea în sine?
Încredere înseamnă siguranță. Am încredere în ceva sau în cineva pentru că știu că mă pot baza, că pot fi sigur, în limitele rezonabile, că nu voi fi dezamăgit. Am încredere în faptul că locuința unde stau nu va cădea peste mine, sunt sigură (în limitele cunoașterii mele) de acest lucru. De ce? Pentru că nu mi s-a întamplat în trecut (greșit argument dar well, mintea umană) și pentru că nici nu am auzit prea des să li se întâmple altora. Sunt îndreptățită deci să cred că tavanul nu-mi va cădea în cap. Dacă spun însă că am încredere în mine, înseamnă că sunt sigură (în limitele cunoașterii mele) de…ce anume mai exact?
În principiu, pot (sau nu) să fiu sigur de două lucruri: 1. Că mă voi descurca într-o situație dată și 2. Că sunt o persoană suficient de bună, valoroasă, în general.
Punctul 1 se numește auto-eficacitate și este un concept plin de conotații pozitive, legat de performanța academică și profesională. Auto-eficacitatea înseamnă să ai încredere că poți să faci un anumit lucru cu succes, ea este bună pentru că te încurajează să perseverezi în fața dificultăților și să te implici în activități noi. Dacă eu am auto-eficacitate (rezonabilă) ca terapeut,de exemplu, înseamnă că am încredere că voi reuși să îmi ajut clientul și atunci nu voi fi (prea) descurajată dacă nu văd progres imediat și nu voi ezita să iau cazuri dificile. Auto-eficacitatea, încrederea că te vei descurca într-un anumit obiectiv, este un lucru bun atâta vreme cât este rezonabilă (proporțională cu experiența de până atunci) și specific legată de anumite domenii (faptul că am auto-eficacitate ca terapeut nu mă face să cred că sunt eficace în toate lucrurile pe care le fac). Auto-eficacitatea generală (un fel de încredere că poți face orice foarte bine) este o iluzie. Poate fi auto-eficacitatea crescută? Da, domeniu-specific da, prin exercițiu, persuasiune din partea persoanelor importante și experiențe de succes. Poți fi cea mai timorată persoană dar, dacă te străduiești să fii bun la ceva, vei fi și încet-încet, chiar dacă mai încet decât la cineva cu încredere naturală în sine, îți va crește și auto-eficacitatea. Doar că nu îți va rezolva toate problemele, nu va spune nimic despre valoarea ta ca persoană, ci, mai modest și mai onest, te va informa doar că poți să faci cu încredere terapie, operații, contabilitate, jurnalism, mâncare, tenis, machiaj, etc. Când spun cuiva ai încredere în tine că știi ce faci (și că această încurajare poate ajuta) mă refeream în acest sens.
Punctul 2 se numește stimă de sine, adică o imagine globală pozitivă despre propria persoană, ideea că ești o persoană bună, valoroasă. Concept arhi-studiat, legat de tot felul de chestii bune și rele, mii de articole au arătat că oamenii cu stimă de sine mai ridicată au performanțe mai bune, relații mai bune și sunt mai fericiți decât cei cu stimă de sine scăzută. Este bună? Dacă o ai, foarte bine. E prea mare? Oamenii spun ca ești narcisist? Ei, s-ar putea să te descurci mai puțin bine în relații pe termen lung dar cel mai mult vor suferi oricum cei de lângă tine, nu tu neapărat. S-ar putea să ajungi chiar sus în carieră, oamenii de obicei dau înapoi din fața cuiva care are o părere necondiționat pozitivă despre sine. E ridicată dar rezonabilă (crezi că ești valoros dar nu chiar un diamant al condiției umane)? Foarte bine, good for you, lucky you. E scăzută astfel încât de multe ori îți spui că ești un nimeni, tot ce faci e greșit și de fapt ești lipsit de valoare? Nu-ți mai spune, liniștește-te și ia-te-n brațe, arată-ți un pic de compasiune. Dar nu încerca să-ți crești stima de sine. Dacă nu te poți abține și încerci, când vei eșua (și vei eșua), revino la compasiune 🙂 Bear with me:
- Stima de sine este foarte greu de crescut în primul rând pentru că se bazează pe o eroare logică. De ce să îmi spun că sunt o persoană bună? N-am de fapt nici un motiv real. Fac comportamente bune dar fac și comportamente rele, încerc să fac mai multe bune, dar asta nu spune despre mine că sunt o persoană bună, cu siguranță pentru unii am fost o persoană rea.
- Urmărirea stimei de sine (= a căuta să îți crești stima de sine prin activități sau prietenii sau joburi sau cumpărături sau ce altceva mai faci pentru a avea o părere mai bună despre tine) are costuri și este multă literatură pe asta. Gen frica de eșec (pentru că eșecul înseamnă că nu ești o persoană bună, nu?), reacții defensive (pentru că a accepta greșeala înseamnă că ești o persoană…), frica de respingere (dacă mă respinge înseamnă că sunt…), lipsa de autonomie în comportamente (fac lucruri pentru a-mi crește stima de sine, nu pentru că vreau), anxietate (dacă nu obțin ce vreau și atunci voi fi o persoană…?), depresie (n-am obținut ce-am vrut, deci sunt o persoană…). Dacă miza este imaginea pe care o ai despre tine, orice eșec va părea o catastrofă, dovada faptului că nu e cine știe ce de capul tău.
- Miza stimei de sine este de fapt comparația socială, adică trebuie să dovedești că ești special, deosebit, nu ca restul, că meriți mai mult. Nu prea vrem să face the bitter truth, că suntem speciali pentru unele persoane, dar nu în general.
Lupta pentru stima de sine e seducătoare, ca un cântec de sirenă. Momentele în care crește sunt atât de bune încât le vrei iarași, ca pe un drog. Și te prinzi într-o capcană din care n-ai cum să câștigi pentru că jocul e făcut astfel încât să pierzi. Deci, în sensul acesta, “ai încredere în tine” (=crezi despre tine, convinge-te că ești o persoană bună, specială) mai mult încurcă pentru că îndemni omul să intre într-o luptă pierdută.
Ce să facem atunci?
Repet, stima de sine (=încrederea în sine ca persoană per ansamblu) nu este un lucru rău. Nu ar trebui reconsiderată dacă nu este patologic de ridicată. Doar că nu prea o putem crește dacă este scăzută din start. Atunci ce să facem pentru a nu fi copleșiți, pentru a ne urî mai puțin, pentru a ne critica mai puțin aspru? O sugestie ar fi compasiunea față de propria persoană, să încerci să ai o atitudine mai blândă față de tine, să te gândești la tine ca la un prieten sau ca la un copil. Ca la o ființă umană care are dreptul să greșească și să nu fie perfectă. Nu tot timpul (come on, oameni suntem, nu poate trece toată vremea în blândă meditație), ci atunci când ai tendința de a te pune la pământ. Compasiunea e un concept foarte frumos ce cuprinde recunoașterea suferinței (știu că ți-e greu) și a universalitatății ei (toți suntem uniți prin suferință, este datul condiției umane), într-o atitudine blândă (nu critică și dură) față de propria persoană. Nu e simplu dar sunt exerciții (https://self-compassion.org/#). Nu e ideea mea, there’s research on this. Și…merge și dacă ești mai cinic așa, de felul tău. Doar că trebuie să vânezi un pic momentul 🙂 Do try it, măcar ca alternativă la jocurile puterii.
Resurse
http://crocker.socialpsychology.org/
http://ccare.stanford.edu/uncategorized/the-scientific-benefits-of-self-compassion-infographic/
Articole academice:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15122925
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1467-6494.2008.00537.x
Singles_of_November 