Learn to live, learn to be bored

– Ai o viață așa de grea? M-a întrebat odată un prieten căruia mă plângeam că…zilele mele sunt toate la fel, că nu sunt fericită, că nu mai știu ce să fac ca să simt că trăiesc mai mult și mai tare. Nu, nu am o viață grea. Prin comparație cu viața…aproape oricui, pot spune că a mea este momentan chiar ușoară și plăcută. Am un job care îmi place în multe momente, sunt încă tânără, mă bucur de părinți și de prieteni, am o mașinută, mă gândesc la ce să port la festival. Sigur, am stres dar, hey, cine n-are? Și da, sunt single și asta-mi ocupă tot timpul :)) Chestia asta devine ca un fel de sac de deșertat frustrările, când mă gândesc la nefericire, repede plasez acolo sursa. Ca psiholog, eu știu că o relație ca lumea îți oferă câtiva ani de extra fericire după care revii la nivelul de bază, iar asta se traduce prin faptul că melancoliile existențiale nu m-ar lăsa în pace și că dacă eu sunt așa, de felul meu, mai predispusă la tristețe, așa voi fi tot timpul. Nu numai eu, toată lumea. Hai să vedem ce-i și cu nefericirea asta. Multe ar fi de zis, dar eu m-am oprit la două motive.

  1. The home, sweet home of comfort zone

Test fără nici o validitate dovedită dar care poate gets my point across:

Mergi la un restaurant nou și încerci un fel de mâncare incredibil de bun, ceva ce te încântă total. Peste o săptămână te invită un prieten și mergi din nou. Ce comanzi?

  1. Același lucru, normal, dacă-i așa de bun. – home sweet home comfort zone
  2. Altceva, normal, poate găsesc ceva și mai bun. – trying something new every day

 

Prin definiție, nu poți urmări prin aceleași activități și siguranță și noutate. Siguranță îți dă o stare de calm și relaxare în timp ce noutatea, imprevizibilul îți oferă the chills, the vibes, ceea ce te face să simți că trăiești. Pe de altă parte, prea multă nesiguranță îți dă anxietate. Deci, cum facem pentru a echilibra aceste două tendințe? Depinde de ce ne dorim mai mult. Oamenii diferă în măsura în care își doresc calm și liniște versus senzații tari. Dimensiunea se numește sensation seeking și este în mare măsură moștenită genetic. Poți căuta senzații prin job-ul pe care ți-l alegi, relațiile în care intri, alegând tot timpul lucruri noi, droguri, sport extrem, salturi cu parașuta, bungee jumping, reckless driving, you name it. Nu trebuie să le faci pe toate, majoritatea „căutătorilor de senzații” se limitează la activități cât de cât responsabile (exciting job, new friends, sport). Când ești sensation seeker și nu ai senzații, devii repede plictisit și nerăbdător, iar calmul vieții de zi cu zi te face să te simți ca într-o închisoare.

Să fie asta explicația pentru mine, că sunt un sensation seeker prins în capcană? Cine mă cunoaște ar râde numai la gândul. Cine măi, tu, little bundle of stress? Mda, eu mai degrabă sunt genul care se luptă să-și țină anxietatea sub control și care altă modalitate mai bună decât construirea pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, a unei zone de confort în care să mă întind și să plutesc? Mă duc în aceleași locuri, mă văd cu aceeași oameni, am rutine, îmi plac rutinele mele, evit de regulă locurile, lucrurile, oamenii nesiguri. Nimic în neregulă cu asta doar că…siguranța nu-ți poate da decât ce are, calm și liniște, nu vibrații. Și până și eu am fost happiest când am vibrat.

Ce e de făcut? Tot spun asta peste tot, fă în fiecare zi ceva nou, ia-o pe alt drum, vorbește cu oameni cu care nu vorbești de obicei, lasă frica, povestea pe care ți-o spui despre tine e o poveste, fii altcineva. Dar, at the end of the day, totul se rezumă la micile alegeri moment de moment care așa se pare, că la mine o tot virează spre the home, sweet home of comfort zone. Ah, cu o excepție. Voi schimba pentru o vreme continentul 🙂 Poftim senzații câte vrei.

  1. Obsesia de a fi fericit

Fericirea e o consecință, nu un scop în sine, iar ea constă din momente, nu e un fel de Nirvana la care ajungi la un moment dat. I keep telling this to myself and others too 🙂 Dan Gilbert (profesor la Harvard, cunoscut pentru studiile asupra fericirii) spune că întrebarea „care e secretul fericirii?” este una nouă, nu veche, așa cum am fi tentați să credem. De ce? Pentru că timp de foarte multe secole, oamenii nu aveau mijloacele și timpul de a urmări fericirea. Era o luptă mult prea grea, pentru lucruri pe care mulți dintre noi le avem de-a gata acum. Ce să mâncăm, cum să îmi țin copiii în siguranță, ne-a distrus seceta toată recolta, e război, epidemie, e frig și n-avem lemne…toate astea conduceau probabil la o definiție mai simplă a fericirii și anume …viața fără toate tâmpeniile astea.  Acum că viața ne-a mai scutit, pe cei mai norocoși dintre noi, tot nu suntem fericiți. Și nu pentru că suntem ungrateful bastards (which we are, to be honest, dar anyway), ci pentru că, atunci când îți faci un scop din fericire, devine cu adevărat greu de atins, un fel de Fata Morgana. De ce? Pentru că ai mereu tendința de a monitoriza nivelul tău de fericire și de a-l compara cu al altora care o afișează strălucitor chiar la un click away (https://www.psychologytoday.com/us/blog/your-emotional-meter/201705/the-pursuit-happiness-actually-source-unhappiness). În momentele în care ești cu adevărat fericit nu-ți pui problema oare sunt, dar cât, dar cum. În toate celelalte momente te gândești însă la fericire și ea pleacă timidă, să nu cumva să nu îți îndeplinească standardele.

Ce e de făcut? Hmm, long story short (e o listă personalizată, dar nu invenție):

  • Nu urmări fericire, implică-te în activități care îți plac pentru activitatea în sine (ex. citești, alergi, gătești, scrii articole, pictezi, etc), încearcă să trăiești în acord cu valorile tale, fă lucruri pentru ceilalți (da, și dacă ești egoist în general)
  • Count your blessings și savurează momentele bune, încet și metodic
  • Make more money if you can, dar cumpără experiențe, nu produse și cheltuie mai mult pentru alții
  • Relații inter-umane calde și apropiate, foarte important. Marry if you want și get divorced when things get rough, cam după 6-7 ani – glumesc, glumesc :))
  • Fii spiritual, dacă poți
  • Dacă dorești copii, fii pregătit pentru moment inegalabile de fericire dar și pentru multe, multe, multe momente în care îți vine să fugi în lume
  • Do as little housework as possible (asta e de la mine, recunosc 🙂

Și în final, ceva foarte important ce se leagă de ambele motive: învață să te plictisești când e de plictisit. E ok, e normal, nu te papă. Îmi e și mie greu să tolerez, dar îmi dau seama în câte capcane pot cădea atunci când fug de plictiseală. Nu merită. Și nu, no FOMO, nu există riscul să rămâi așa 🙂

P.S. Când spun nefericire, mă refer la stările normale de tristețe și melancolie care apar din când în când, mai mult sau mai puțin. Când nefericirea ia forme extreme, ca atunci când dispoziția depresivă nu te lasă aproape niciodată, când nu mai ai chef de nimic, când nu mai ai energie nici să te ridici din pat, când ai mereu gânduri negre sau de suicid, poate fi vorba despre depresie clinică, ce are la bază alte mecanisme decât ceea ce am spus eu aici. Dacă este cazul, caută ajutor de specialitate.

Și video cu Dan Gilbert

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s