De ce ne îndrăgostim de unele persoane și nu de altele? Eu încerc să explic acest lucru prin două sisteme interne care lucrează împreună: un sistem de alarmă și un radar de…stele. Un sistem de alarmă este un sistem care semnalează pericole, care ne spune NU, NU, NU te apropia. Radarul de stele îți spune DA, DA, DA, uite ceva incredibil de frumos. Te îndrăgostești de persoana care trece tăcută prin sistemul tău intern de alarmă și care îți aprinde stelele.
Sistemul de alarmă
Dacă este să vorbim despre sistemul de alarmă, el se activează atunci când întâlnești persoane care au anumite comportamente de care tu ai tendința instinctivă de a te îndepărta. Unele comportamente pe care le vede sistemul de alarmă sunt în general indezirabile (ex. agresivitate, egoism), altele sunt mai degrabă subiective. Ideea este că atunci când sistemul tău de alarmă le detectează, ai o reacție de evitare, nu îți dorești să te apropii de persoana aceea. Go away, stay away! Sistemul de alarmă ar trebui să fie sensibil la agresivitate, de exemplu, pentru a nu intra într-o relație cu cineva care te va răni. Sistemul tău de alarmă ar trebui să se activeze la instabilitate, pentru că, dacă îți dorești o relație stabilă, instabilitatea partenerului o va face imposibilă. Sistemul tău de alarmă se poate activa la nesiguranță, pentru că o stimulează pe a ta. Sistemul tău de alarmă poate că ar trebui să se activeze la iresponsabilitate, pentru că, dacă îți dorești un viitor comun, ai vrea să fie cu cineva pe care te poți baza.
Sistemul de alarmă nu funcționeză însă teoretic, în conformitate cu scopurile tale explicit asumate. Nu corespunde întotdeauna cu lista ta teoretică de defecte de neacceptat. Uneori se activează aiurea iar alteori, nu se activează când scopurile tale declarate ar spune că ar trebui. Clasicul exemplu…instabilitatea, povestea fără de sfârșit a fetei bune îndrăgostite de băiatul rău (sau invers, după caz). Primești semnale oscilante sau chiar de respingere, ieșiți de o lună și nu știi dacă sunteți împreună, nu te sună cu zilele dar pare fericit când îl suni tu, asta dacă îți răspunde? Și totuși…sistemul tău de alarmă tace. Poți ști teoretic că nu e pentru tine, dar resorturile tale interioare nu îl resping. Se poate întâmpla la fel cu agresivitatea – faptul că dă cu pumnul în perete poate fi pentru altele un semnal de alarmă, pentru tine poate nu, și ajungi să te întrebi, când o pățești tu, realmente, ce te-a lovit? Poate fi la fel și cu iresponsabilitatea, poate ți se pare normal faptul că e din nou, between jobs și te surprinde cum, în continuare, nu își găsește. Sigur, eu nu pornesc de la premisa că toate ne dorim relații stabile, cu bărbați responsabili și respectuoși și demni și tați de familie sau mai știu eu ce. Ce spun însă este că sistemul tău de alarmă poate rămâne tăcut și atunci când scopurile tale pe termen lung ar vrea altceva. Și că tăcerea, ca și activarea sistemului de alarmă atunci când “nu trebuie” ne poate conduce spre relații disfuncționale. De ce rămâne tăcut? Teoriile spun în principiu că experiențele noastre de viață (din copilărie, adolescență, dar și de după aceea) ne-au formatat mintea într-un mod în care anumite experiențe nocive să ni se pară normale. Am trăit cu instabilitate, agresivitate, iresponsabilitate, etc. Astfel încât sistemul nostru de alarmă este imun. Eu nu cred însă că asta ne face să ne îndrăgostim. Nu iubim pe cineva pentru că nu ne activează alarmele și defensele, este o condiție, dar avem nevoie și de… praf de stele.
Radarul de stele
Vezi stele atunci când …de fapt știi când le vezi, pentru că ți se aprind ție steluțe în ochi și inima îți bate mai tare. Știi când le vezi pentru că ai un zâmbet adevărat, pentru că simți că nimic rău nu te poate atinge. Care sunt stelele tale? Sigur, sunt anumite calități ale oamenilor care sunt în mod universal valorizate – aspect fizic, statut, inteligență, bunătate, încredere în sine. Ele nu trebuie însă neapărat să fie stele. Poate stelele tale sunt particulare doar ție. Pentru mine poate fi un spirit liber, poate generozitatea, puterea, creativitatea, umorul, sensibilitatea. Nici acestea nu bat mereu cu teoria…poți avea liste cu calități ierarhizate și să te îndrăgostești fără să știi de unde și de ce. Ce simți când îți întâlnești stelele? Cred că două lucruri esențiale: faptul că, în prezența lor simți că nu ai vrea să fii nicăieri în altă parte și faptul că, în prezența lor, devii cea mai bună versiune a ta. Știi cum e să fii atât de fericit/ă încât să nu existe nici un alt loc în care ai vrea să fii? E un sentiment plenar, îndrăznesc să spun o experiență de vârf; odată ce o ai, nu o poți uita și nu poți să îți trăiești viața ca și cum n-ai fi avut-o. E ca un drog din care vrei mai mult, în cel mai bun sens posibil. Desigur, radarul tău de stele poate fi înclinat spre calități care…nu coincid mereu cu ce ar face casă bună. De exemplu, dacă steluța ta e puterea, te poți apropia de oameni puternici care (poate) nu îți vor oferi destulă caldură emoțională. Dacă steluța e “a fi interesant”, well, asta nu ne spune nimic despre disponibilitatea acelei persoane de implicare într-o relație. Ce spun este că we fall for the good, not the bad in people. Și că the good, the stars, the best spun ceva profund adevărat despre noi. Despre noi așa cum am vrea să fim.
Pot fi controlate acestea? Sistemul de alarmă și radarul de stele? Da, o dovedesc atâtea relații care au pornit de la prietenie mai mult decât de la îndrăgostire (și au ajuns acolo sau nu). Și nu este nici o problemă dacă poți să faci asta. De obicei, dacă ne propunem că trebuie să intrăm într-o relație funcțională no matter what, umblăm la sistemul de alarmă. Îi spunem să tacă atunci când vede siguranță și stabilitate, de exemplu, în caz că nu ne plăceau atributele astea înainte. Putem să îi ascuțim reacțiile atunci când vedem caracteristici de care nu avem nevoie, dar pe care el nu le-ar detecta în mod natural. Poți să înveți să nu te temi de cineva și hopefully, să înveți să te apropii. Nu sunt însă convinsă că poți face la fel cu radarul de stele. Într-un mod fatalist, cred că va trebui să te uiți toată viața spre stelele tale.
Ce e de făcut cu ele? Spuneam mai devreme că atunci când întâlnești pe cineva care are aceste atribute cheie, simți că devii cea mai bună versiune a ta. Înseamnă că stelele sunt în tine. Înseamnă că trebuie să le cauți mai mult în tine și nu în ceilalți. Prin a le căuta în tine nu vreau să spun a te auto-analiza până la epuizare. Nu înseamnă nici că, de fapt, nu ai nevoie de nimeni în viața ta. Sunt trăiri pe care, oricât ești de minunat, nu le poți reproduce singur – intimitatea, conexiunea…Nu înseamnă nici că ești minunat/ă exact așa cum ești și că ai suficiente stele. Tocmai, poate că nu, ce zic e că stelele sunt ceva după care tu tânjești, poate tocmai pentru că nu le-ai avut suficient. Eu zic să la cauți mai hotărât. Cum? Vezi care sunt în primul rând, privește în urmă la toate persoanele de care te-ai îndrăgostit și încearcă să le definești, aproximativ. Recunoaște-le, chiar dacă nu toate sunt moral impecabile, nepătate, nuferi de nea. Se spune că trebuie să te lupți cu tine pentru a fi mai bun. Dar luptă și pentru tine, ai nevoie și de stelele tale. Și du-te în contexte în care devii cea mai bună versiune a ta; știi care sunt acelea, acolo unde ți se aprind steluțele. Du-te acolo unde te simți mai puternic/ă, mai cu încredere în sine, mai generos/generoasă, mai interesant/ă, mai creativ/ă. Wherever your stars may be.
Enjoy your time in your best company 🙂 Nu știu dacă asta te va ajuta să ai o relație (știu că e dezamăgitor, să citești atâta și să nu afli cum să faci, dar believe me, I don’t know), dar probabil te va aduce mai aproape de tine. E ceva ce eu mi-am propus.
Singles_of_November 