The dating scene and matches made in Heaven

„Dacă ești single și vrei să nu mai fii, de ce nu încerci mai mult? De ce nu ieși mai des, să cunoști oameni noi? De ce nu te înscrii la cursuri? Sunt atâtea site-uri de online dating, nu se poate să nu găsești pe cineva.” De câte ori n-ai auzit așa ceva? Prietenii noști sunt bine intenționați și, în principiu, au dreptate, pentru că te îndeamnă să intri în situații în care există o mare probabilitate teoretică de a întâlni pe cineva. Dacă una dintre prietenele mele cu relație s-ar despărți, probabil ar avea din nou un partener (chances are, cunoscut chiar în locurile menționate mai sus) imediat sau în decurs de 2 luni, 6 luni, hai un an. Numai că, pentru cei cronic single, regulile jocului nu sunt aceleași. Așa că, după ce le-ai văzut și încercat pe toate, după ce ai renunțat de nu știu câte ori ca s-o iei înapoi de la capăt, îți pui întrebarea:

De ce, atunci când ești cronic single, usual dating contexts don’t work for you? De fapt, relația e invers, ești cronic single tocmai pentru că usual dating contexts don’t work for you :). De ce? În mod sigur, motivele sunt diferite pentru fiecare, pot încerca să redau niște lucruri valabile pentru mine (cred eu), în speranța că se vor aplica și altora, măcar din avion. Prin dating contexts înțeleg situațiile în care, în mod obișnuit, oamenii își „găsesc” (urât termen, implică ideea că scormonești, cauți, te zbați până „găsești” ceva într-un final) parteneri: la școală sau loc de muncă, în oraș, la diverse activități organizate, prin grupuri de prieteni, prin online dating, etc. Oricât de seducătoare, situația în care te ciocnești de cineva pe stradă și constați că e iubirea vieții tale e …puțin probabilă. Așa că ar fi trebuit să te bazezi, ca oamenii „normali”, pe situații „normale”. Ce se întâmplă însă în aceste situații? Ce se activează în tine, astfel încât nu te lasă? Vă prezint o parte din monstruleții mei.

(Ca o altă paranteză, nimeni nu intră în situații sociale doar cu ideea să „găsească”, sigur că aceste situații sunt dorite și valorizate în sine. Dar să fim sinceri, dacă ești single și nu mai vrei să fii, măcar prin firul minții îți trece ideea că poate poate.)

  1. Ieșirile în oraș și fetița de la banchet

Mă pregătesc să ies în oraș, să zicem că la club. Mă îmbrac frumos, mă aranjez, mi se pare că sunt drăguță. Îmi pun muzică pe fundal și anticipez ce seară mișto voi avea. Îmi propun să fiu încrezătoare, să zâmbesc, să dansez, să par degajată. Ajung în club, mă întâlnesc cu fetele, bem ceva, dansăm. Uite un tip drăguț, hai să ne uităm discret la el. E cu cineva? Pare că nu, e cu un prieten. Mă uit la el, el se uită la mine. Mă mai uit, se mai uită. Până când el intră în vorbă cu o altă tipă, cu care eu imediat mă compar – e mai frumoasă, mai bine îmbrăcată, mai dezinvoltă, normal că…și sunt din nou fetița de 12 ani cu care nu dansau băieții la banchet. Tot așa mă pregăteam și atunci, plină de speranță. Tot așa, băieții nu mă prea băgau în seamă. Aveam de atunci o strategie. Când începea o melodie nouă, băieții veneau spre noi să ne invite la dans. Pentru a nu se vedea cât sunt de dezamăgită când o alege pe fata de lângă mine, mă uitam în altă parte sau încercam să zâmbesc sau să par plictisită. Așa fac și acum. Doar că toate măștile astea ineficiente nu pot ascunde cuțitul pe care îl simt în piept și nodul din gât. Fetița de la banchet și-a intrat în drepturi. Încerc să o alung: „hai pleacă, ce mare lucru, mă faci să îmi piară tot cheful”. Ea: „da pe noi de ce nu ne invită? Uite, a mai venit un tip și vorbește cu prietena noastră. Cu noi de ce nu?”

Un exercițiu de psihoterapie ar fi să vorbesc cu fetița asta. Am încercat, i-am spus : „de ce n-ai fost în stare, de ce nu te-au plăcut băieții? Din cauza ta mi-e greu acum, fetiță proastă”. La care ea a răspuns la un moment dat: „eu eram un copil, de ce nu ești tu în stare, care ești adult?” Touché. Așa că adultul din mine a învățat cum s-o controleze pe fetița asta. De fiecare dată când plecăm undeva, îi șoptesc: „asta nu e o situație cu miză, nu e despre noi, doar ne distrăm”. Așa că I learned to enjoy parties (aproape) fără nici o miză.

  1. Situațiile sociale, Crăiasa Zăpezii și aceeași fetiță de la banchet

O seara faină cu niște prieteni. Suntem la cină, la un local posh. Vin niște amici de-ai prietenilor  mei și vor să stea cu noi la masă. Prima dată, Crăiasa Zăpezii (o parte din mine legată în principiu de orgoliu) se uită la ei și analizează situația – par ok oamenii ăștia? Zice că da. Începem să discutăm, râdem, la un moment dat îmi expun un punct de vedere clar și inteligent, sunt mândră de mine. După o vreme, conversația se liniștește. Și zice unul dintre nou-veniți: “M, mai zi și tu ceva/de ce ești așa tăcută/M, taci odată că ne-ai înnebunit haha”. Simt că îmi dau lacrimile. Învinsă pe toate fronturile. Credeam că mă descurc bine și uite că….fetița de la banchet a apărut și aproape că plânge, dar optează pentru un zâmbet chinuit adresat celui care a făcut remarca lipsită de tact.

Toată viața am fost timidă, m-am luptat cu asta cât am putut. Cu vârsta, timiditatea a mai scăzut, asta se întâmplă în general, nu numai la mine, studies say. Nu prea poți însă “scăpa” de timiditate; de fobie socială da, poți să devii din disfuncțional, funcțional. Poți să înveți să îți stăpânești fricile în situații specifice dar nu poți să nu mai fii timid, it’s a personality thing (you know, introversie, modelul Big Five, eritabilitate). Dar eu nu mă împac cu asta și nici Crăiasa. Sunt un introvert care vrea să fie extravert. Nicicum nu acceptă că nu poate.

  1. Activități sociale organizate în grup

Mă refer aici la genul de activități care sunt organizate de o instituție (gen) cu alt scop decât datingul, dar unde, zice psihologia populară, ai putea să și „agăți” ceva dacă tot te duci :)): cursuri de diverse tipuri (dans, limbi străine, pictură, teatru improvizat sau ce mai este), activități în aer liber (drumeții, agricultură new age), activități caritabile, voluntariat. Activitățile acestea sunt foarte ok, pot fi o excelentă ocazie de a face lucruri care să te împlinească cu adevărat. But there’s a catch: trebuie să-ți placă activitatea în sine, în nici un caz să nu te duci acolo în scop de dating :). Trust me on this, merită să te duci doar dacă poți răspunde clar, răspicat și sincer DA la următoarea întrebare: „dacă ai avea certitudinea că aici nu întâlnești pe nimeni, ai mai veni?” Am fost odată la o activitate de plantat copăcei. Am făcut o excelentă muncă de auto-convingere în ideea în care este o activitate importantă, eco-friendly, este în natură, sănătate, peisaj, deci nu prostii….etc. Too funny not to tell what went through my mind: „e evident că sunt singură, toată lumea crede că am venit la agățat, uite un tip drăguț….nuu, gândește-te la copăcei, da oare dacă vorbesc cu el crede că…, zice că îi place natura, eu ce să-i zic – și mie, dar mai ales din mașină???”

Ce să faci atunci? Nu știu ce e de făcut pentru a fi cu cineva. Ar fi culmea să știu și să am, paradoxal, blog de single girl. Știu însă când am fost fericită, inclusiv în iubire. Știu cum e să fii plenar fericit lângă cineva și știu cum e să fii plenar fericit singur. Doar că nu-mi iese tot timpul. Deocamdată îmi iese doar atunci când e mulțumită Crăiasa Zăpezii, iar fetița de la banchet se simte în siguranță.  Nu vreau să trăiesc toată viața după pretențiile unei Crăiese și plânsetele unei fetițe. Încerc să le rezolv. Dar, deocamdată, știu că nu mă vor lăsa în pace până nu le dau ce vor.

Deci, ce să faci? Răspunsul meu ar fi să faci lucruri și să intri în situații în care cea mai bună versiune a ta apare spontan. Pentru mine, sunt acele situații în care mă simt în siguranță (ex. cu prieteni, colegi, familie) și culmea, acele situații în care mă simt sigură pe mine. Oricât îmi venerez fetița interioară, siguranța de sine și competența are…hot 🙂 Mă simt bine așadar în situații în care pot să îmi expun un punct de vedere profesional corect, în care pot discuta despre ceea ce știu, în care vorbesc cu oameni care vor să mă asculte. Prin contrast, nu mă simt nici în siguranță și nici sigură pe mine când ar trebui să ies în evidență din mulțime, când ar trebui să fac small talk sau să impresionez necunoscuți. Normal că trebuie să faci și așa ceva, dar nu e nimic greșit în a te bucura cât mai des de cea mai bună versiunea a ta. Caut-o pe ea în primul rând, caută-te pe tine 🙂

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s