Sunt single și vreau un copil…ce fac?

Am vrut de mult să scriu un articol despre metodele prin care femeile single pot să aibă un copil. De data asta m-am informat și am verificat mai mult decât am creat 😊 Sigur că nu spun tot ce se poate spune, dar m-am străduit ca ceea ce spun să fie adevărat. De asemenea, nu am pretins ambiția de a răspunde la două întrebări fundamentale pe care sigur ni le punem din nou și din nou (toate cele care ne-am gândit la a avea singure un copil) și anume: 1. Ar trebui să am un copil dacă sunt singură – am motivațiile corecte sau sunt doar egoistă, mi-ar îmbogăți viața sau mi-ar distruge-o? și 2. Sunt în stare – am abilități, ajutor și resurse? Mi-a dat fiori reci acest articol chiar dacă prezintă un caz fericit, este despre punctul 2: https://www.vice.com/ro/article/3azwg5/mama-singura-la-28-de-ani-in-romania. Răspunsul meu personal la care două întrebări este că nu știu, dar, ca să fim drepți, cred că puține femei știu sigur 😊 Nu este o problemă pe care să o ridici in your 20’s, poate nici măcar până după 35 de ani, dar se apropie un orizont în care o decizie improbabilă se apropie de “acum ori niciodată”. Așadar, presupunem că ajungem aici și decidem pentru „acum”, ce facem efectiv? Pentru că, desigur, poți să crești singură un copil, dar chiar singură nu-l poți concepe. Aș clasifica metodele în două categorii, după mine, esențiale: cu un tată pe care îl cunoști/poate fi prezent în viața copilului sau …nu.

A.Cu un tată pe care îl cunoști/poate fi prezent în viața copilului – îl știi, probabil te și atrage, copilul va ști cine e, există posibilitatea ca tatăl să se implice activ sau măcar financiar. Pentru asta văd două moduri:

1. Metoda pe care o știe toată lumea

Sigur că este primul lucru care ne trece prin minte, n-ar trebui să fie atât de greu să rămâi însărcinată, nu? Ei bine, când nu ești într-o relație și sexul e (mai mult sau mai puțin) sporadic, când ai și trecut de maximul fertilității (după 35 de ani), când trebuie să decizi cu cine accepți să faci sex neprotejat în ideea că poate-poate, nu mai e simplu deloc. Foarte unreliable, trebuie să se întâmple multe „accidente” ca să iasă. Are șanse mai mari dacă cunoști un tip care și-ar dori un copil, dar nu și o relație, caz în care am vorbi mai mult despre…

2. Co-parenting – a concepe și crește un copil împreună cu cineva chiar dacă nu sunteți într-o relație. Mie mi se pare metoda ideală, concurată doar de o familie frumoasă (nu tradițională neapărat, ci cu adevărat frumoasă). Seamănă cu ceea ce se întâmplă în cuplurile divorțate care au copii, însă la modul ideal fără așteptări și răni emoționale. În statele vestice există și site-uri și aplicații (gen Tinder) prin care poți cunoaște potențiali co-parents. Ai un profil în care completezi informații esențiale despre tine, ce crezi tu că te reprezintă, poți să pui și poză de profil. Exemple sunt coparents.com sau Modamily, ambele din UK. Ideea e că dacă cei doi părinți se decid, optează apoi pentru ce fel de relație vor să aibă și cum vor să conceapă copilul – natural sau prin inseminare. Unii decid să formeze cupluri, alții nu. Teoretic, ar trebui să fie simplu, dar nu e. Faptul că nu ar trebui să existe așteptări, nu înseamnă că nu vor exista; dacă unul din voi insistă să aveți o relație și celălalt nu vrea? Și nu numai, pot izbucni conflicte și bătălii de custodie ca între oricare doi oameni, așa că ar fi foarte bine să cunoști îndeaproape persoana înainte și să NU alegi pe aceleași criterii (poate) problematice pentru care alegi bărbații de care ești atrasă. Până la urmă, tatăl va fi mereu prezent în viața ta, cu tot ce derivă de aici. În plus, e un concept nou peste tot, cred că are nevoie de un timp pe care noi nu-l avem să se stabilizeze. Oare cât timp a luat până când online datingul a devenit mainstream? Pentru mai multe informații recomand acest articol https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2020/oct/31/i-wanted-to-meet-a-mate-and-have-a-baby-without-wasting-time-the-rise-of-platonic-co-parenting?CMP=fb_gu&utm_medium=Social&utm_source=Facebook&fbclid=IwAR3CmRNHKRALI5zPGb61wDUCEX35Ul46c7kxChFggDa4xs_Pl5xE5SYALn8#Echobox=1607351027

Aș zice că făcut bine, co-parentingul poate fi o variantă cu adevărat bună, dincolo de compromis: copilul are ambii părinți, un model masculin, ai avea și tu timp liber și un ajutor pe care te poți baza. Recunosc, aș înclina spre metoda asta dacă n-ar fi atât de greu de pus în practică. Din păcate, depindem și aici de un bărbat care să vrea și pe care să-l vrem noi ca tată al copilului nostru. Ori poate că aș fi și aici puțin mai selectivă 😊

B. Cu un tată pe care nu-l cunoști/nu va fi prezent în viața copilului – copilul nu va avea un tată. Dezavantaj din n motive: ești doar tu, la bine și la greu și asta va fi copleșitor, nu va avea un model masculin (deși poți cunoaște după aceea pe cineva, nu e așa totul sau nimic), își va pune întrebări și poate va fi bullied (bine, poate fi și dacă vine dintr-o familie, să nu exagerăm cu asta). Avantaj: nu depinzi de nimeni și chiar poți s-o faci singură.

3. Inseminarea artificială cu donator anonim – dacă sună complicat, este pentru că așa și este 😊

Procedura standard constă în injectarea intrauterină sau intravaginală de spermă în perioada de ovulație pe ciclul natural, dacă nu există probleme de fertilitate, sau în urma unei proceduri de stimulare ovariană (înțeleg că procedura este mai blândă decât în cazul pregătirii pentru fertilizare in vitro, se poate și auto-administra).  Procedura este legală în România iar costurile variază în funcție de clinică (am găsit prețuri între 1000 și 2800 de lei) și pachetul de donare pentru care optezi.  Șansele de reușită sunt între 10-12 % per procedură de inseminare (ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, vei avea nevoie de mai multe probe de spermă), dar ele cresc dacă se optează pentru fertilizarea in vitro (care presupune prelevarea de ovule și crearea mai multor embrioni, astfel încât se pot face încercări repetate pornind de la aceeași probă de spermă).

Este însă nevoie de o evaluare medicală atentă a mamei în ceea ce privește prezența ovulației, a infecțiilor, a patologiei inflamatorii cumulative, a permeabilității trompelor uterine etc., astfel încât să fie selectată opțiunea optimă pentru fiecare pacientă, ne spune doamna doctor Liana Antal, conferențiar universitar la Universitatea din Oradea și director al centrului Calla (http://calla.ro), centru specializat în proceduri de reproducere asistată.  De asemenea, ne spune doamna doctor, este nevoie ca înainte de importul fiecărei probe de spermă să se obțină o autorizație din partea Autorității Naționale de Transplant, iar aplicația este înaintată de către clinica de fertilizare pentru care optezi, tot în baza unei evaluări medicale.

Partea cu donatorii este un lucru interesant 😊 Există bănci europene de spermă (nu există bănci românești, nu este încă reglementat), una dintre cele mai cunoscute fiind Cryos https://www.cryosinternational.com/en-gb/dk-shop/private/. Recomand site-ul lor din toată inima, este foarte informativ și bine făcut și pe mine m-a lămurit în legătură cu toate întrebările pe care le am pentru moment. Cryos este o companie daneză, așa că dacă vrei șanse la un copilaș blond…M-a mirat faptul că selecția donatorilor este foarte riguroasă, doar 5-10% dintre aplicanți ajung în final să doneze, pentru sunt excluși cei cu boli cu genetice transmisibile, infecțioase sau cu transmitere sexuală sau cu probleme de sănătate mentală. Poți să îți faci gratuit un cont și să te uiți la profile, chiar și din curiozitate. Acestea includ de regulă poze cu donatorii în copilărie, precum și evaluări psihologice (inteligență emoțională, personalitate). Inclusiv informații despre bunici și mostre de scris de mână, la ce ar folosi și asta. Contra unui cost suplimentar, poți opta să vezi și profile de donatori cu poze de adult. Există și varianta de id release, asta însemnând că donatorul și-a dat acordul să fie contactat de copilul lui la vârsta majoratului. Costul pentru trimiterea probei este în jur de 1000 de Euro, în funcție de tipul de probă de care ai nevoie. Deci costurile sunt destul de mari, mai ales că nu te poți aștepta să iasă din prima; cu mențiunea că ele scad dacă se optează pentru fertilizare in vitro, care prespune conservarea mai multor embrioni din aceeași probă. Ce mi s-a părut interesant este că, până acum câțiva ani, se putea livra kitul de inseminare și acasă și erau tutoriale despre cum să faci singură inseminarea. Acum livrarea acasă nu mai este permisă, deci nu poți să comanzi singură de pe site, ci doar prin intermediul clinicii de fertilizare (și în baza autorizației de transplant emise anterior).  

În fine, ca o statistică interesantă prezentată de compania Cryos, femeile singure care vor să aibă un copil reprezintă astăzi 50% din clientela lor, în condițiile în care în 2000 reprezentau doar 10%. Verificați și rubrica lor Single mother by choice, acolo sunt sfaturi, informații, resurse și mituri demontate. Unul care mi-a rămas: nu ești mai egoistă decât alți părinți care își doresc un copil.

Is this it? Nu știu, are toate avantajele și dezavantajele care derivă din faptul că ai un copil doar al tău, plus un avantaj dpdv genetic față de metodele naturale. Mai demult când mă gândeam la asta, e drept că mă preocupa așa, la modul teoretic, ce va zice lumea (nu de bine, asta-i clar) și ce va scrie în certificatul de naștere și în buletin. Acum nu.

Pentru mai multe informații și mai ales pentru informații personalizate, trebuie să vă adresați unei clinici de specialitate, eu am vrut doar să ofer o perspectivă de ansamblu. Nu în ultimul rând, după cum mi-a atras atenția și d-na conf. dr. Antal, alegerea unei proceduri de inseminare artificială sau FIV (cu sau fără partener) presupune și costuri psihologice – trebuie să ne pregătim pentru eventuale dezamăgiri, șansele de reușită per procedură singulară fiind destul de mici. Eu le văd ca pe repetate căderi în gol, întrucât e greu de tot să nu speri atunci când speri din toată inima. Tocmai de aceea, multe clinici oferă și consiliere psihologică.

4. Inseminarea (artificială) cu donator cunoscut – ar însemna mai mult sau mai puțin metodele de mai sus, doar că de data asta apelând la un bărbat pe care îl cunoști, nu la unul anonim. Coparents.com, de exemplu și sunt convinsă că și alte site-uri oferă și această posibilitate, de a cunoaște un potențial donator. Până la urmă nu metoda de concepție este definitorie aici, ci calitatea de donator a bărbatului; la o adică, ar putea fi și sex sau altă metodă home made atâta vreme cât amândoi ați consimți la calitatea lui (strict) de donator. Nu m-am lămurit însă asupra cadrului legal (dacă știți, let me know); eu dacă aș fi tip aș fi reticent din mai multe motive, unul important acela că n-aș ști dacă, fiind copilul meu biologic, mama ar putea sau nu pretinde dpdv legal să îmi îndeplinesc obligațiile de tată. La fel îți poți pune problema și invers, dacă cineva pe care nu îl vrei în viața ta se hotărăște că vrea să intre, ce faci? Din nou, fiind copilul lui biologic, poate pretinde.  Ar fi și multe conversații ciudate până ai găsi pe cineva în care să ai încredere dar nu sunt total împotriva metodei – ai un avantaj măcar subiectiv în faptul că știi persoana și unul obiectiv (și deloc de neglijat) prin faptul că nu mai trebuie să plătești probele de la banca de spermă.

5. Adopția – aici chiar n-ai putea fi acuzată de egoism, ci dimpotrivă, ai face un lucru indiscutabil bun, salvând o viață. Persoanele singure pot să adopte copii, informații despre cum se face am găsit aici  http://andpdca.gov.ro/w/intrebari-si-raspunsuri-pentru-adoptatori/. Prima dată, trebuie să obții atestatul de persoană aptă să adopte, în urma analizei unui dosar și în urma unui proces de evaluare socială și psihologică și cursuri de parenting. Odată ce obții acest atestat (în maximum 90 de zile de la depunerea dosarului, dar perioada poate să fie și mai scurtă), ești inclus pe o listă de așteptare. Nu îți poți alege copilul; citez de pe site “Procedura adopției este guvernată de principiul identificării celei mai potrivite familii pentru un copil adoptabil şi nu se centrează pe căutarea unui copil pentru o familie. În consecinţă, pentru fiecare copil adoptabil aflat în evidenţa R.N.A. specialiştii Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului şi Asistenţă Socială vor selecta acel adoptator/familie adoptatoare care răspunde în cea mai mare masură nevoilor copilului”. Vei fi mai greu selectată dacă ești persoană singură? Ei bine, nu, selecția se face pe baza criteriilor stabilite pe parcursul evaluării (ex. stare de sănătate, număr de copii), iar la criterii egale, au prioritate persoanele cu vechime mai mare în obținerea atestării de adopție. În acest sens, sunt foarte multe cazuri de adopții reușite atât de femei cât și de bărbați singuri, după cum menționează și doamna Daciana Matica, șef birou Adopții în cadrul DGASPC Bihor, căreia îi mulțumesc pentru ajutorul acordat în redactarea acestei secțiuni.

Odată ce ești selectată, ți se prezintă dosarul unui copil, inclusiv cu poze, iar dacă refuzi, trebuie să oferi o motivare în scris. Mi se strânge inima numai la gândul că aș fi în stare să spun nu unui copil. Dacă accepți, urmează o altă serie de ședințe de potrivire practică – vizite la copil, până când instanța aprobă cererea de încuviințare a adopției. Informații mai multe despre pași găsim aici http://www.copii.ro/activitate/adoptie/adoptie-nationala/. Un caz aparte este cel al copiilor  greu adoptabili, clasificați ca atare dacă nu a fost fost găsită o familie timp de cel puțin 9 luni de la declararea adoptabilității (de exemplu, copii mai mari de 3 ani, potențial cu probleme de sănătate sau dizabilități, sau care au frați). Aici procedura poate fi inițiată de persoana care dorește să adopte alegând profilul copilului dintr-o bază de date.

Long story short, știu că sunt rețineri și le am și eu dar, spre deosebire de celelalte metode, nu are treaba cu vreun prag biologic, deci timp de gândire mai este.

6. Congelarea de ovule – asta dacă nu știi, dar vrei să mai tragi de timp

Procedura presupune extragerea de ovule în vederea folosirii lor la o dată ulterioară când s-ar putea să nu mai putem concepe natural. Ideal, prelevarea ovulelor ar trebui să se facă înainte de 35 de ani și în mod sigur înainte de 40. Procedura presupune în primă fază un tratament de stimulare ovariană similar cu ce se face ca pregătire pentru fertilizare in vitro (FIV), iar extragerea se face sub anestezie. Când ovulul se dorește a fi folosit, se decongelează (procesul se numește devitrificare) și se fertilizează printr-o tehnică numită ICSI (Injectare Intracitoplasmica de Spermatozoizi). Șansele de obținere a unei sarcini sunt de 4-12% pe ovocit congelat, medicii încercând să obțină în prima fază cam 10-15 ovule (dacă este posibil). Embrionul este apoi introdus în uter prin FIV. Am găsit majoritatea informațiilor aici https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/crioconservarea-ovocitelor-sansa-de-avea-copii-viitor. Merită să optez pentru această procedură dacă am deja peste 35 de ani? Adică, este calitatea ovulelor mele suficient de bună pentru a merita să le conserv, sau mai bine I jump and go for it direct acum? Răspunsul variază de la persoană la persoană și cu siguranță avem nevoie de o evaluare medicală pentru a putea lua o decizie informată.

Too soon? Probabil mai multe ne întrebăm: cum a ajuns fata din oglindă care își face selfiuri pe snapchat să se gândească la astfel de opțiuni? Când „la un moment dat” a ajuns aici, după colț? Personal, aș vrea ca indiferent de decizie, aceasta să fie a mea și nu a timpului, să nu mă las, consumată de amăgirea lui „la un moment dat”. Decizia aceasta este, cred, pentru multe dintre noi, cea mai grea din cele pe care le vom lua vreodată.  E și normal să ajungi la concluzii diferite, uneori chiar în aceeași zi și n-aș vrea să grăbesc pe nimeni; este posibil pentru oricare dintre noi să formăm o relație și să avem (sau nu) un copil, chiar și bine după 40 de ani. A aștepta, cu asumarea faptului că s-ar putea să nu se întâmple, este și ea o decizie la fel de bună. Ce am vrut însă prin acest articol este ca atunci când spunem „poate voi face inseminare”, „poate voi adopta”, „poate voi face un copil din întâmplare”, să știm concret ce spunem.