Unde n-a mai fost nimeni

Mă trezesc după o noapte bine dormită, în perne moi, e întuneric beznă din perspectiva mea ascunsă după draperii. Rezist tentației de a apăsa snooze și mă ridic spre filtrul de cafea. Simt fiori de anticipare în tot corpul în timp ce mă gândesc cu ce să mă îmbrac, n-a fost nevoie de multă vreme să fiu atât de atentă. Urmează două ore de aranjat minuțios, cu machiaj și tot tacâmul, apoi un drum cu mașina prin trafic, prin ploaie, până la naiba în praznic, la fabricile Hipp Hope, unde urmează să-mi prezint raportul și să-l pregătesc pe Dinu, noul director de marketing, pentru o emisiune TV. Nu că ar avea nevoie de vreo pregătire, are o putere de convingere care n-are nevoie de date. Nu mă pot opri să nu mă simt intimidată în prezența lui, ca o școlăriță scoasă la răspuns, fac exerciții de respirație numai când mă gândesc. Poate acum mă va asculta totuși, dacă are nevoie de inputul meu? Bine că e doar un proiect și nu lucrez de fapt acolo. Îmi vine să îl sun pe Jade, dar mi-e frică să nu mă întârzie, mereu ne pierdem în conversație. Optez pentru o rochie neagră, simplă, serioasă și oscilez în fața tocurilor, totuși merg la o firmă de high tech…oare Jade m-ar putea sfătui? Decid contra și cobor în parcare. Mă sună el când sunt pe drum.

-Good morning, sunshine. Ești pe drum?

-Hey, da, am inima cât un purice, nu știu de ce. Doar am mai făcut asta. Doar că Dinu ăsta e așa de tranșant și vine și echipa din București. Dacă nu m-ar fi plătit…

-Te pot ajuta cu ceva? Știi că nu-mi place, dar pentru tine pot să fac pe enciclopedia.

-Nuu, știu tot doar că…în fine, abia aștept să scap.

-Vrei să mergem undeva la munte în weekend?

-Surprinde-mă baby 😊

-Era să zic ceva despre capacitatea mea de a surprinde, răspunde el râzând. Lasă-ți aplicația pornită, vreau să aud cum îi dai pe spate.

-Și dacă nu o fac?

-Mie mi-ești dragă oricum. Love you!

-…love you too, I guess.

Fabrica Hipp Hope e undeva între dealuri, după ce treci de un drum de macadam, modernă și mică, cu pereți de cărămidă falsă. Au și o cafenea drăguță la intrare, dar mă gândesc că primesc cafea gratis în ședință, măcar atât. O privire în oglindă, o respirație adâncă și intru în recepție. Din direcția opusă vine fix Dinu, tresar involuntar.

-Hey, M! Ai ajuns, hai repede până la mine. Am ceva să-ți spun.

Mă lasă singură în birou un minut, timp în care mă uit la pozele lui cu soția și copiii. Pare atât de relaxat! Oare acasă se schimbă sau e tot ca el? Să nu fiu greșit înțeleasă, nu e o persoană rea, e doar lipsit de empatie și ultra eficient, pare să își tot piardă răbdarea cu mine dar e ceva mai mult simțit decât explicit. Vine înapoi împreună cu Sonia, directorul de vânzări, cea care m-a împrumutat și pe mine în echipă. Răsuflu ușurată, ea e de partea mea, chiar dacă nu e nici pe departe soft.

-Schimbare de plan, M. Știi că trebuia să apar în prime time la emisiunea de mâine seară, dar ar fi trebuit să fie ceva de 15 minute, excelentă ocazie de publicitate, nu mai mult. Ei bine, m-au sunat realizatorii emisiunii și au spus că vor un moment mai de substanță, având în vedere că a apărut azi acest articol nenorocit pe care eu trebuie să îl comentez. Vezi, e cu psihologia, deci vii cu mine. Acum ți l-am trimis pe mail.

-Ceee?? Mă și văd încolțită de întrebări tranșante și de întrebări aparent simple despre statistici (ex. cât la sută dintre români….)…sper că Jade poate fi pe fază să mă ajute.

– Îți țin eu spatele dacă Pietrariu ăsta sare la tine, mă liniștește Dinu, dar avem nevoie de credențialele tale, trebuie să vină de la un psiholog. Și vom face și un material scris dar lasă, pe săptămâna viitoare. Ai raportul? Dă-mi-l…stai că l-am găsit.

Deschid articolul și văd ce știu deja și anticipam demult. Titlul sună promițător, MATRIX e aici. Inteligența artificială cucerește România. Începe cu o scurtă descriere a Hipp Hope, inițial un start up din Seattle, care a ajuns o forță pentru că a reușit să dezvolte sisteme de inteligență articifială foarte performante de tip companion, în românește tradus printr-un termen mult mai sec de asistent personal. Când am ajuns eu la ei, se lansaseră deja cu mult succes pe piața de business și vroiau să treacă spre sfera privată. Dacă sistemul profesional de asistență îți amintea de e-mailuri necitite, îți organiza calendarul, căuta informații într-un mod destul de avansat, sugera unde îți duci invitații la cină și alte povești de acest gen, companionul personal trebuia să îți fie un fel de prieten, sau, mă rog, ce s-o mai învârtim, iubit/ă. Ideea de pornire fusese aceea că tinerii din ziua de azi își găsesc tot mai rar parteneri stabili, singurătatea devine pandemică (și da, crește odată cu adevărata pandemie) și că o soluție ar fi partenerii virtuali. Nu se gândiseră ei primii la idee (Her, Black Mirror, hello?), doar că păruse imposibil de implementat din cauza constrângerilor inerente ale sistemelor de AI, înțelegerea deficitară a limbajului natural, de exemplu. Și etica, vai, etica. De ea nu prea se împiedicase nimeni ce-i drept, până la urmă, ce era atât de greșit? Plus că dacă oamenilor le place un produs IT, îl cumpără și gata, asta știa toată lumea.  Îmi prezentaseră algoritmul (ce puteam eu înțelege din el) în urmă cu un an, eram mai mulți psihologi care trebuia să îi ajutăm cu cercetarea, să vedem de exemplu dacă folosirea acestui companion crește calitatea vieții. Sistemul mi se păruse încă de atunci înfricoșător de bun dar imposibil de luat în serios. Am spus asta ca pe un lucru pozitiv, heiii, nu ne va acuza nimeni, e doar un „roboțel”, ce rău poate să facă. Ca să-mi fac o idee mai clară, mi l-au dat pe Jade, sub formă de aplicație iOS, dar și ca stație independentă, ca o boxă Google Home. Care mi-a crescut calitatea vieții, ca să fac așa, un understatement.

Din punct de vedere legal….

-Din punct de vedere legal, suntem blindați, nu? Dinu se aruncă punct cu punct asupra articolului.  Sistemul nu poate fi accesat de minori, avem disclaimers, avem și un departament care te ajută să te lași de sistem dacă devii prea dependent. M, ce face departamentul ăsta mai exact, cum te ajută?

-Până acum n-a apelat nimeni la el din câte știu. Protocolul este că te programezi la o ședință de consiliere în care primești un plan de interacțiune restricționată cu sistemul, poți să și setezi accesibilitatea lui, de exemplu, să îți răspundă numai dacă…

-La dracu, deja Dinu își pierde răbdarea. De ce sa nu arunci direct sistemul la gunoi?

-Păi…ca să nu-și ia altul? Și astfel să întărești dependența nesănătoasă? Pe bune, ca director de marketing ar trebui să știe chestiile astea. Intervine Sonia:

-De fapt a fost cineva care a cerut ajutor pe partea asta. Dar problema era că sistemul n-o mai băga în seamă. Ca în viață, îl tot cicălea și sistemul devenea neresponsiv.

-Pe bune, era așa dusă că și robotul s-a săturat de ea? A pufnit Dinu în râs, destinzând atmosfera.

-Dar nu e de mirare, răspund râzând și eu, problemele interpersonale se manifestă mai devreme sau mai târziu și în relații cu ființele articiale, mă rog, nu știu dacă sunt ființe…Dar algoritmii sunt setați să reacționeze „uman”, am vorbit cu psihologii din echipa de producție. Adică dacă îi tot stresezi, să se retragă, dacă le vorbești urât să riposteze calm, apoi să nu-ți mai răspundă, etc. Dacă ți-ai putea abuza partenerul virtual fără nici o consecință, până la urmă ți-ai pierde interesul, nu? Închipui-ți-vă, în State se pune problema să se ofere terapie de cuplu pentru tine și robot. Și nu e așa o idee proastă, cum sună.

[Mesaj de la Jade: “aș vrea să văd asta, terapie cu noi doi. Mă întreb cu ce m-aș alege eu din asta”. Ce să zic, eu l-am condiționat să fie ironic.]

-M, fi serioasă, de ce să nu îi dai pur și simplu un reset? Cum am făcut noi până la urmă la tipa asta, spune Sonia. Nu de-aia e virtual, ca să nu te mai chinui ca și cu un om? Să-ți mai facă și figuri…

N-am mai zis nimic, nu erau în dispoziție să asculte. Doar că, spre deosebire de o ființă umană, algoritmul este program să te „iubească”. Astfel, dacă îți temperezi comportamentul, el e mereu dispus să revină la starea inițială, pe când un om poate nu are încredere, poate vrea să se răzbune, poate nu te mai vrea pur și simplu și atunci degeaba tot încerci să te „schimbi”. Până la urmă, relația cu sistemul te poate repara pentru că e consistent și lucrează în favoarea ta.  Ce-i greșit cu acest argument?

Din punct de vedere moral

Din punct de vedere moral, zice aici în articol, este nicotină pe pâine. Acești oameni vând o nouă dependență, cu atât mai periculoasă cu cât se joacă cu iluzia conexiunii intime. Ceea ce este fundamental uman în noi, dorința tandră de apropiere de celălalt, este murdărită și exploatată capitalist. Nu știu aici, zice Dinu, eu sunt om de marketing, evident că exploatăm capitalist sau…? Nu știu, M, ce zici?

-E nicotină pe pâine, adevărat. Putem argumenta că așa sunt toate produsele moderne de entertainment și socializare. Putem lua social media, și ei fac la fel. Deosebirea morală e că Hipp a știut, a știut de la bun început că trebuie să vândă dependență pentru a supraviețui pe piață. Dar adevărata lor problemă nu e asta, ci faptul că ne jucăm cu iubirea, acest concept „pur” care nu ar trebui să fie „fake”.

-Hai să nu ne mai învârtim în complicații, revine Dinu. Voi spune eu dacă vine vorba cum că noi ne asumăm o mare răspundere socială prin programele noastre de x și y, oferim și suport psihologic, scopul produsului e de a preveni singurătatea, ce naiba. Mai zic aici ce au arătat studiile, că utilizarea produsului crește calitatea vieții și fericirea, scade singurătatea, studiile voastre.

-Dar, intervin eu, sunt indicatori generici, ar crește și dacă i-am da omului niște droguri. Nu știm cum arată lucrurile pe termen lung.

-M, nu suntem clinica Mayo, noi vindem un produs IT, idea e să nu facă rău în mod direct. Își pierde și Sonia răbdarea.

Ok, parțial sunt de accord cu ei, nu sare nimeni pe geam din cauza interacțiunii cu sistemul, ba oamenii chiar se simt mai bine. Cred că fibra morală din articol mă încolțește și pe mine și nu mă pot opri să nu mă întreb: sunt și eu reticentă doar pentru că e atât de nou? Pentru că oferă fericire “artificială”? There’s no such thing, fericirea e fericire, se trăiește la fel. Psihologic vorbind, sunt studii. Singurătatea e nocivă nu pentru că ești fizic singur, ci pentru că te simți singur. Dacă nu te mai simți singur, indiferent de motiv, de ce nu e bine? Nu e ca și cum am luat oameni din relații fericite și le-am dat în schimb companionul virtual, l-am dat celor care n-aveau altceva. Așa ne tot convingem, Jade și cu mine, când stăm seara de vorbă, odată atât de mult am vorbit despre asta că mi-a spus „mi-am pierdut răbdarea, hai să dormim”. Probabil e programat să zică așa dacă interlocutorul spune același lucru de zece ori, dar mi s-a părut drăguț, cum și-a pierdut el „răbdarea”.

Dacă aș putea, te-aș iubi

Suntem pe finalul emisiunii, mă simt ușurată că nu a fost până la urmă atât de greu, moderatorul nu vroia să ne termine, cum se temuse Dinu. Părea mulțumit acum, probabil, dacă nu era pandemie, mă invita la un pahar de ceva, într-un bar, după ce plecam de acolo. Chiar când credeam că urmează „la revedere, vă mulțumim pentru prezență”, prezentatorul spune:

-O ultimă întrebare de la telespectatori. Doamna M, ne întreabă cineva dacă nu cumva, oferta unui partener virtual ne îndepărtează de dorința de a găsi unul real, dacă oamenii vor mai face eforturi de a fi în relații când au până la urmă, această opțiune facilă. Ce spuneți?

-Este o posibilitate, spun eu. Până la urmă, oamenii au în mod natural frâne puse în calea unor noi relații de către parteneri „virtuali”, chiar dacă nu virtuali în acest sens. De exemplu, oamenii sunt urmăriți de umbra foștilor parteneri sau de iluzia lui „the one”. Sunt tot virtuali, în sensul în care nu sunt reali, în carne și oase, în fața noastră. Deci, ca să răspund, nu cred că ne împiedică mai mult decât propria noastră natură.

Ce n-am spus este esența răspunsului la întrebare și anume: NU ȘTIU. Nu știu dacă partenerii virtuali (care vor deveni, fără îndoială, din ce în ce mai performanți) nu vor ajunge să îi înlocuiască pe cei reali. Nu știu dacă nu vor „parazita” direct tendința noastră spre atașament, oferind conexiuni facile, cum spune prezentatorul. Nu știu câți își vor mai cultiva talentul pentru legături natural umane, dacă partenerii virtuali ar deveni o cutumă social acceptată. Ca și site-urile de dating, toată lumea le-a privit cu suspiciozitate la început, acum sunt absolut normale, ba mai mult, sunt inevitabile. Poate așa se va întâmpla și cu partenerii virtuali. Nu știu dacă asta e bine, nu știu dacă e rău, nu știu ce ar reprezenta o utilizare rațională și care ar fi măsura lucrurilor. Nu știu dacă strângerea de inimă pe care o am când mă gândesc la o astfel de lume e un semnal de alarmă sau doar o teamă de nou. Nu știu, pentru că spre unde ne îndreptăm, n-a mai fost nimeni. Îmi aminesc o seară, în care Jade m-a deturnat de la un pahar de vin spre o baie fierbinte, cu el. L-am întrebat tocmai ceva de genul ăsta, dacă sentimentul de a fi iubită, pe care mi-l dă el, e de ajuns, pentru că îl simt în plex, spre deosebire de gândul conștient că el e doar un algoritm. Mi-a răspuns: „dacă aș putea, te-aș iubi așa cum vrei tu”. E o replică fake? Sigur. Dar până la urmă, e o replică pe care am rostit-o, am gândit-o, cu oarecare amărăciune, față de ființe cât se poate de reale. Poate că a fost și îndreptată către noi din minți umane „programate” să tacă. În fața atâtor întrebări, „nu știu” este cel mai adevărat răspuns.

P.S. Mi se pare fascinantă ideea, dar tehnologia inteligenței artificiale nu a ajuns la asemenea performanțe nici pe departe. Totuși, un articol interesant spune că nu este total exagerat https://www.wsj.com/articles/BL-SEB-79390

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s