De ce sunt single? Nu de-aia.

-Ar trebui să aveți Mimosa, ar merge excelent la brunch.

-Am avut în meniu, dar n-a mers și nu l-am mai putut ține. O sticlă de proseco desfăcută e o pagubă.

-Înțeleg, păcat 😦

Îmi lipsesc brunch-urile din State și multe lucruri pe care le-am lăsat acolo. Am stat 6 luni și credeam că e important să make the best of it. Așa că am ieșit mult, singură și cu alți oameni și am reușit să recreez, la micronivel, cam toată viața sentimentală pe care am avut-o aici: nesimțitul, zgârcitul, tipul care nu te lasă în pace și îți tot scrie, prințul inaccesibil dar care flirtează, tipul care pare interesant la prima vedere dar …nu e, tipul fain cu care crezi că ai o șansă dar care te lasă cu ochii în soare. După acesta, ultimul, mi-am făcut bagajele cu energie și am plecat fără să mă uit înapoi. Am fost tot eu, până la urmă, chiar și pe alt continent.  Am căutat, până atunci și de atunci, în cărți și pe net, informații despre de ce unii oameni (ca mine) sunt tot single, deși nu își doresc asta și întâlnesc mulți „potențiali”. Și dacă și tu te chinui de ani de zile cu asemenea întrebări și citești cărți, ajută să știi ce am aflat și eu într-un final – anume că punem problema greșit – who cares?

Explicații există, destul de puține și fără multe dovezi științifice. Ce-i drept, e și greu de definit populația (ce înseamnă single, de cât timp trebuie să fii fără partener ca să te „califici”) și mai este o problemă, anume faptul că genul acesta de chestie nu e, până la urmă, treaba nimănui, așa că de ce s-o cerceteze cineva. A fi single este, în fond, o alegere. Toți care suntem single și am încercat să nu mai fim știm că am avut ocazii pe care le-am refuzat. Motivat, desigur, dar noi am ales. Și dacă totuși vrei să știi, cărțile și site-urile colorează un tablou plauzibil, dar incomplet, din care mie, cel puțin, mi-a lipsit ceva. Mai exact, „vulnerabilitățile” care cică te predispun la a fi single, sunt aceleași cu cele ale oamenilor din relații cu probleme, sau ale oamenilor în general. Nu te-au ajutat, dar nu (doar) din cauza lor ești single.

  1. Nesiguranța naibii. Demonul meu interior. Am vizualizat cum o scot din mine ca pe-o stafie și o dau de pereți, cum o lovesc cu piciorul. O am de când mă știu pe lume și mereu am crezut că de-aia. O combinație de timiditate, stimă de sine oscilantă și dorința de a le fi pe plac celorlalți, mai presus de…orice. Opusul ei, mult-visata confidence sau încrederea în sine e atractivă atât la femei cât și la bărbați, dar, indiferent de câte cărți de dezvoltare personală citești, nu crește durabil, să zic așa. Nesiguranța mi-a otrăvit tinerețea și m-a făcut invizibilă de multe ori, dar nu din cauza ei sunt singură și știu asta pentru că sunt multe persoane nesigure, chiar și mai și decât mine, care sunt în relații. Ce-i drept că nici nu m-a ajutat 🙂
  2. Alte vulnerabilități. Apropo, nesiguranța e ce au văzut unii, alții proiectează alte epitete – prea independentă, prea serioasă, prea agresivă, prea controlling, prea masculină, prea feminină, prea vorbăreață, prea tăcută, prea agitată, prea pasivă, prea…inserați orice vă vine în minte. Plictisitoare? Nu, am văzut tipi faini cu tipe mai insipide decât mine. Sclifosită? Nu destul. Este loc pentru toată lumea, inclusiv în relații. Nu, nu de-aia, că doar toată e prea….și totuși unii au partener. Cu siguranță unora nu le place că suntem prea…, dar nici nouă nu ne place de ei că si eu sunt prea…(sic).
  3. The looks. Așa e, dacă ai fi în top 5% cele mai frumoase, nu ai fi cronic single. Studiile arată că cele mai apreciate calități de către bărbați la femei sunt tinerețea și frumusețea. Șocant :). Pe de altă parte, cel mai probabil, la felul în care arăți, ai putea fi la fel de bine și într-o relație.
  4. Vedeta psihologică, stilul de atașament. Dacă ești cu atașament anxios, nu e bine pentru că te agăți de parteneri și îi sperii, fiind needy. Dacă ești cu atașament evitant, nu te atașezi decât la distanță. Ar fi simplu dacă ai avea un singur stil, măcar ai ști o treabă. Problema este că la maturitate a) stilurile de atașament sunt explicații pentru comportamentele pe care le avem în relații (sună ca și cum sunt cauze dar de fapt nu știm) și b) redau mai mult dinamica relației decât stilul tău personal (adică te atașezi anxios de cine îți place cu adevărat și ești evitant cu cei care nu sau devii anxios sau evitant ca răspuns la stilul partenerului).
  5. Așteptări prea mari (nerealiste?). Aici toate teoriile ne spun că n-ar trebui să ne așteptăm la prea multe, până la urmă suntem ființe umane fragile și imperfecte și că n-ar trebui să îi pretinzi partenerului lucrurile pe care tu nu le ai. Așteptările nerealiste sunt un spin în coasta multor relații, o sursă inepuizabilă de dezamăgiri și o forță care te ține la o respectabilă distanță socială de oameni. Cu siguranță au pus umărul la singurătate, dar tot au fost oameni care s-au strecurat pe lângă ele și nu poartă ele toată vina. Este de asemenea nedrept să spui cuiva că ar trebui să se aștepte la mai puțin, să ia ce a rămas, că trece vremea, sau, cel puțin, ar trebui s-o spună doar persoana care așa a făcut, a renunțat la standarde și așa și-a găsit partener.
  6. Îți plac bărbații nepotriviți, gen tipul care nu mai sună, visătorul, aventurierul? O vreme, poate. Cred că vine însă momentul în care instabilitatea realmente nu te mai atrage. De exemplu, am ieșit odată cu un tip care mi-a plăcut și care m-a invitat și a doua zi la cină. Am zis da, numai că nu mi-a mai răspuns la mesaje. Mi s-a părut halucinant și borderline psycho, deloc sexy. Și faptul că te atrag tot felul de nepotriviți nu e motivul pentru care ești singură, e mai degrabă motivul pentru care multe fete sunt blocate în relații toxice. Și mai bine să-ți placă nepotriviții de la distanță decât să ajungi să-i urăști de aproape.
  7. Aplicațiile de dating și social media. Sunt mulți oameni care se cunosc și ajung împreună prin intermediul lor, cam jumătate din cuplurile nou-formate, dar ele sunt construite ca să te țină angajat în swiping, timpul tău petrecut acolo este important pentru plasarea de reclame; aplicațiile de dating nu au suflet și nu îți vor binele. Nici rău nu doresc nimănui, sunt perfect indiferente și nu, nu vor încerca o strategie personalizată pentru ca tu să găsești un partener, aplică o serie de algoritmi de matching în care profiluri similare ca popularitate sunt oferite reciproc în feed. Problema este că sunt multe opțiuni și nimeni nu mai are chef să investească în conversații, în speranțe, în așteptări, mai ales când sunt muulte eșecuri adunate. Cu cât stai mai mult pe aplicații de dating, cu atât este de fapt mai puțin probabil să găsești pe cineva și swipingul devine asociat cu un sentiment de lehamite și oboseală. Deci, dacă folosești de multă vreme aplicații, șterge-le. Este sfatul lui Shani Silver, în cartea A Single Revolution, care încurajează o imagine mai pozitivă a vieții single și care (finally) mai ia din povara vinovăției (de a fi single) pe care lumea ți-o aruncă în cap fără jenă, de ani de zile.
  8. Conceptul de iubire romantică, ideea lui „the one”, conceptualizarea iubirii ca pasiune, lucruri care “otrăvesc” o relație. Posibil ca visele astea să ne fi împiedicat din a fi împreună cu cineva, dar e un discurs pe care l-am auzit și în contextul relațiilor (ex. „de ce ai impresia că ai eșuat în căsnicie”). Plus că reversul, să definești viața de cuplu drept muncă grea, capcană, compromis, să fii cu oricine că oricum nu există the one…parcă și asta-i culmea. Cei care sunt într-o relație de-aia sunt, pentru că NU s-au îndrăgostit?

Și multe și mai multe. Lucrurile astea nu te ajută să fii într-o relație sănătoasă, dar nici nu te separă de cei care au relații, problemele le avem mulți dintre noi. Și totuși, the missing link? Ceva particular pentru cei single? Aș spune că pentru mine este faptul că pot. Pot să fiu single, am văzut asta în timp. Și nu o spun ca și cum ar fi o mare forță, ci efectiv am avut posibilitatea, părinții mei m-au susținut mult, emoțional și financiar, am avut prieteni și un job ok și motive pentru care să trăiesc. Am avut destule în viață astfel încât să nu accept decât ceva mai bun decât ce am deja. Și bonus, am învățat să fac multe chestii singură (să-mi schimb roata la mașină însă nu); am fost singură la Londra și Paris, în State, merg uneori să mănânc singură și cred c-am fost și la film singură odată. Am învățat că pot. Știi cum se spune, să îți fii ție suficient? Cam asta e. Dacă ar fi fost ca la începutul drumului să îmi aleg o putere, n-aș fi ales-o pe asta. Oamenii sunt mai fericiți împreună decât singuri, deci ce sens are să poți? Dacă m-ar întreba universul, aș da la schimb puterea mea pe alta 🙂 Dar e o putere până la urmă. Și revin din nou pe final cu un citat din cartea de care spuneam (Single Revolution) și în care am găsit multe idei pe care le aveam de dinainte: ești single pentru că încă nu ți-ai întâlnit partenerul și atât.

Un gând despre „De ce sunt single? Nu de-aia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s