Când planul B devine planul A: când decizi să fii mamă singură?

Viața nu decurge lin și previzibil pentru toată lumea. Avem iluzii adolescentine pentru multă vreme, cum că ceea ce nu au știut alții, noi vom ști și că, inevitabil, drumul vieții ne va duce către o familie fericită – sigur, pornind de la premisa că asta este ceea ce ne dorim. În plan romantic însă, proiecțiile tinerei nu se potrivesc cu experiențele femeii de mai târziu, care se trezește la 35 de ani întrebându-se „de ce eu?” și „de ce mie?”. Pe diverse căi, poate ai ajuns single la o vârstă la care credeai că vei avea familie și copii. Sau într-un situationship fără perspective sau într-o relație fără viitor. Dacă ți-ai dorit copii și te-ai proiectat în rolul de mamă, începe o serie lungă de nopți albe și gânduri negre, de întrebări, autocritică și, pe alocuri, panică existențială. Dacă nu vrei copii, e o non-discuție.

În fine, poate ai ajuns în punctul în care îți pui problema dacă ar trebui să încerci să devii mamă singură prin alegere (single mother by choice), asta însemnând, de regulă, părinte unic, cu sarcină concepută cu ajutorul unui donator. Dacă îți pui problema că asta este ceea ce vrei, când ar trebui să începi demersurile? Nu vreau să impun nimănui viziunea mea despre viață, dar, fiind blogul meu, îmi permit să îmi dau cu părerea. În ceea ce mă privește, aș spune că nu există „prea devreme”. Nu pentru decizia în sine, ci pentru luarea ei în considerare. Faptul că noi, femeile, putem deveni mame și fără a avea un partener este un privilegiu cu care natura ne-a înzestrat și nu, nu trebuie să ne justificăm în fața nimănui. Motivele noastre sunt la fel de legitime ca ale oricărei alte femei care dorește să devină mamă. Mi se pare important să știm că există această posibilitate, chiar dacă nu este prima opțiune. Pe mine m-a ajutat faptul că știam că este posibil să devii însărcinată cu ajutorul unui donator cu mult înainte să iau această decizie. Era ca o plasă de siguranță, la care am și ajuns să apelez.

Până la ce vârstă ar trebui să așteptăm? Mie mi s-a spus că ar fi prea devreme, la 38 de ani, să decid să am singură un copil, însă acum îmi dau seama că aș fi vrut să fiu mai tânără ca mamă. E drept că pe la 36–37 era fix perioada pandemiei, cu multe incertitudini – nu se știa cum și dacă virusul afectează fătul, era problema accesului la servicii medicale etc. Așadar, pentru mine, a fost până la urmă vârsta potrivită. Care ar fi niște criterii în acest sens? În baza a ce ar trebui să decidem dacă acesta este pasul potrivit pentru noi în viitorul apropiat?

1. Fertilitatea

Age is not just a number, 40 is not the new 30. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai greu este să rămânem însărcinate. Deci, pentru șanse ridicate de succes – chiar și prin metode de reproducere asistată – cu cât mai repede, cu atât mai bine. Spre exemplu, comparativ cu sub 30 de ani, când șansele de a rămâne însărcinată pe parcursul unui an în condițiile unei vieți sexuale regulate sunt de 75%, ele scad la 66% după 35 de ani și ajung la 44% la 40 de ani. Dacă vorbim despre fertilizare in vitro, șansele unei sarcini la termen în urma unui ciclu de stimulare sunt de:

• 54% sub 35 de ani
• 40% la 35–37 de ani
• 26% la 38–40 de ani
• 13% la 41–42 de ani

Cu până la 6 cicluri de stimulare, șansele la 40–42 de ani pot ajunge la 42%.
📌 Sursa: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5545219/

Dar mai multe cicluri implică costuri imense – atât financiare (peste 6000 de euro per încercare FIV dacă apelezi la un donator), cât și fizice și emoționale. Așadar, dacă nu vrei ca șansele tale de a deveni mamă bine după 40 de ani să se joace la loterie, mai devreme e mai bine decât mai târziu. Biologia nu este însă totul – și aici se complică treaba.

2. Banii

Începem să avem stabilitate financiară fix când capacitatea reproductivă începe să scadă. Iar pentru procedurile de inseminare, fertilizare in vitro, ca să nu mai vorbim de creșterea unui copil, e nevoie de bani. Estimativ:

• 3000 de euro proba de la donator
• 1000 de euro tratamentele de stimulare ovariană
• 2000 de euro procedura de prelevare de ovule
  plus alte costuri – tratament de menținere a sarcinii, controale medicale, analize etc.

Momentul potrivit e acela în care poți plăti totul fără să-ți dezechilibrezi major bugetul.

3. Ajutor

Vei avea nevoie. O mamă care să te ajute e perfect. Dacă nu, poate o soră, o rudă, prietene sau ajutor plătit. Vei avea nevoie zilnic, timp de foarte mult timp. În naivitatea mea, credeam că cel mai greu e în perioada de sugar mic, sub un an. Și atunci ajutorul e esențial, fără discuție. Dar devine cu mult mai greu în perioada de toddler (1–2 ani). Poate faptul că am avut un bebeluș cuminte a fost o capcană care nu m-a pregătit pentru ce urmează. Dacă crezi că ești pregătită pentru un sugar mic, crede-mă: nu ești pregătită pentru un toddler 😊 Cel puțin, asta este experiența mea.

4. Viața romantică

Ești pregătită să o pui pe hold pentru o perioadă? Spun asta pentru că nu va mai fi loc de astfel de preocupări până la multă vreme după nașterea copilului – nu vei avea nici timp, nici poate chef. Sincer, când am luat decizia, am avut o senzație de ușurare că, în sfârșit, am terminat-o cu Tinder și cu Bumble și cu Happn, și le-am șters din telefon cu mare satisfacție, după niște ani în care prea multe resurse mentale și emoționale s-au dus practic pe apa sâmbetei. Nu înseamnă că renunți de tot la iubire și nici că faci un legământ de castitate – cred că nimeni nu renunță cu adevărat la iubirea romantică. Eu, dintre toți oamenii, cu atât mai puțin. E doar o problemă de circumstanțe. Vrei să fii mamă, ai 37 de ani, în ciuda eforturilor tale ești singură – și atunci ce alegi? Eu nu am vrut să o mai ard pe Tinder încă 4 ani, până când șansele scădeau la 5%. A fost simplu din acest punct de vedere – nu a fost o renunțare la nimic, ci mai degrabă o chestiune de biologie și matematică, dacă pot spune așa.

5. Dubii, frici și mustrări de conștiință

Am dreptul să fac asta? Da, de ce nu l-ai avea? În ziua de azi, majoritatea copiilor vin pe lume în urma unei decizii – nu mai este (de regulă) o întâmplare. Nu se pune problema de „drept”: îl ai la fel ca oricare altă femeie.
Ce îi voi spune copilului? Adevărul, în funcție de nivelul lui de înțelegere. Copiii iau lucrurile mult mai firesc decât ne închipuim, pentru că nu sunt (încă) marcați de atâtea prejudecăți.
Va veni adolescența cu reproșuri dureroase? Posibil. Dar și copiii crescuți în „familii tradiționale” își rănesc părinții uneori – nu există antidot universal.
Oamenii mă vor judeca? Da, unii mai mult ca alții. Prietenii adevărați vor rămâne aproape, familia te va susține sau se va adapta. Restul se vor împărți între cei care te admiră și cei care nu te pot ierta pentru că ai îndrăznit să faci un copil fără un bărbat. Femeile te vor judeca pentru că nu dai socoteală nimănui și nu încerci să jonglezi între maternitate și feminitate, iar bărbații se vor simți atacați de simpla ta prezență – pentru că ești dovada vie că „se poate și fără”.

Voi fi o mamă bună? Încearcă. Informează-te, dar nu excesiv. Ia fiecare zi ca pe o provocare și mergi în ritmul tău. Conectează-te cu copilul și dă-ți voie să te și deconectezi. Ai grijă de sănătatea ta mintală. Pentru tine, ca mamă singură, totul va fi și mai greu, și mai ușor – depinde de perspectivă.