Despre oameni se poate spune fie că vorbesc mult despre sex, fie că vorbesc prea puțin. Prea mult în glumă, prea mult pentru validare, prea mult în clișee, prea mult în preludiul unei aventuri (sic! ). Prea puțin onest, cu transparență și vulnerabilitate, prea puțin după o anumită vârstă, prea puțin în psihologia clinică, prea puțin despre lucrurile care contează cu adevărat. Predând deja de mulți ani noțiuni de terapie de cuplu, am constatat că modelele consacrate de terapie vorbesc rareori explicit despre sex. Este posibil să mergi la terapie de cuplu cu partenerul și să nu vorbiți despre sex decât tangențial sau chiar deloc. Asumpția multor modele ar fi că ceea ce contează de fapt este relația de atașament dintre parteneri iar sexul devine nesatisfăcător ca urmare a slăbirii acestei legături și se repară de la sine odată ce relația este din nou trainică din punct de vedere emoțional. Astfel, ca terapeut nu are rost să te preocupe sexul, dacă nu cumva ai de a face cu o disfuncție sexuală clară, caz în care trimiți clientul la altcineva. Glumesc, dar nu de tot. Cel puțin generația mea, am avut ca psihologi o pregătire destul de sumară în sexologie sau în psihologia sexului, ceea ce, bineînțeles, nu înseamnă că nu ne putem informa. Știința (psiho)sexologiei ca domeniu pare că vine mai mult dinspre medicină, biologie, antropologie și pare un outsider față de teoriile psihologice clasice. E prea biologică, prea evoluționistă, prea tehnică, prea simplistă și încă un tabu pentru mulți psihologi. Este greu ca profesionist să ai o atitudine naturală față de sex, pentru că nici nu este clar cum ar arăta așa ceva. Când ar trebui să îți întrebi clienții despre viața lor sexuală și mai greu, ce? Cât să insiști fără să pari deplasat? Și odată ce ai niște informații, ce faci cu ele?
Sexul este important în sine, dar este și amestecat cu emoții complicate, ceea ce îl plasează în viețile noastre pe o poziție mai centrală decât pare. Deși nu este nici pe departe sursa tuturor problemelor, viața sexuală este o sursă majoră de plăcere, entuziasm și surpriză, dar și motiv de rușine, singurătate și stres. Este un loc în care bărbați și femei, suntem vulnerabili și ușor de rănit. Dacă un partener sexual ne rănește emoțional, asta va avea consecințe – comportamentul ne va fi un pic schimbat după fiecare rană, ne vom blinda cu defense, dar nu vom vorbi cu nimeni despre asta. Evident, vorbim cu prietenii apropiați și cu partenerii despre sex – ce îți place, ce ai făcut și ce nu, ce curiozități mai are fiecare, de regulă pe un ton amuzat și jucăuș. Dar despre rănile sexuale, aproape niciodată. Despre emoțiile puternice cu care se asociază, prea puțin. Poate fi un loc al tandreței și siguranței, al fanteziei și curiozității, dar și un câmp de luptă, un spațiu ostil, arid, cu spini. Educația sexuală nu este numai despre protecție și contracepție, despre limite și consimțământ, elemente evident fundamentale, ci și despre emoție și psihologie. Sunt niște lucruri pe care cred că ar trebui să le știm despre psihologie pentru a avea o viață sexuală mai împlinită și pentru a nu lăsa în urmă răni deschise iubiților, foștilor, potențialilor și străinilor cu care avem relații intime. Unii oameni le știu în mod natural – they are blessed; alții însă nu, sau nu pe toate.
Avem foarte multe mituri împărtașite cultural despre bărbați, femei și sex pe care continuăm să le credem și pentru că nu suntem sinceri unii cu alții. Teoria scenariilor sexuale (sexual script theory) de exemplu, spune că, sub influența culturii în care trăim, ne formăm anumite așteptări și reguli legate de cum ar trebui să ne comportăm în contexte sexuale, cu precădere în funcție de gen. În acest sens, bărbații cresc cu așteptarea să aibă un rol activ, de inițiator, să fie îndrăzneți și mereu dispuși, în timp ce femeile sunt învățate să fie atrăgătoare, să își asume un rol mai pasiv și să vină în întâmpinarea dorințelor bărbatului. Sau, dacă vor să îl evite, să aibă grijă să nu îl provoace, să nu ajungă bărbatul să își “piardă controlul” din cauza lor. Mă temeam inițial că ideile din acest articol vor părea perimate generațiilor mai tinere care au mult mai multă informație și deschidere; dacă așa este, îmi pare rău dacă vă pierdeți timpul citind despre lucruri evidente. Dar, în epoca misoginismului de secol XXI (manosfera, activismul conservator), aș tinde să cred că aceste mituri sunt alive and kicking. The Madonna. Bărbatul ușor de rănit. Expectanțe duble. Plăceri vinovate. Dezgust, rușine, frică, furie. Toate sunt ingrediente comune ale vieții sexuale.
Nu știam ce este complexul Madonna până acum câteva zile. Adică nu știam că se numește așa (https: //sites. psu. edu/aspsy/2015/10/03/madonna-whore-complex/), că de știut, îl știam. Este tendința bărbaților de împărți femeile în două categorii: partenera, soția, “mama la copii” și femeia ușoară sau „pofta inimii”. Este de fapt o dificultate de a cuprinde mental natura multifațetată a femeilor, de unde nevoie de a le așeza în categorii separate, în funcție de stereotipurile care par că le corespund. Soția devotată, curată, cea care ține casa nu este un obiect sexual, ea trebuie venerată, iubită, îngrijită în timp ce femeia promiscuă, cu care îți faci „poftele”, nu merită iubită, respectată, prețuită. În practică, asta se traduce prin distanțare fizică față de partenera pe termen lung (odată ce apar sentimentele, dispare dorința), mai ales poate după ce devine mamă, precum și prin răceală excesivă față de partenerele ocazionale. Dictonul mai general, „nu amestecăm lucrurile”, în acest caz emoțiile și sexul, probabil că este manifestarea mai comună a convingerii că o femeie cu care doar te culci nu prea merită respect și că dacă simți tandrețe, este un accident de evitat pe viitor. Desigur că majoritatea dintre noi nu credem cu adevărat în această antiteză de tip Ana și nevasta, dar asta nu înseamnă că nu ne influențează. De câte ori, bărbați sau femei, nu am desconsiderat noi o femeie pentru că face sex „prea ușor”? De câte ori tu, bărbat, ai plecat grăbit, poate cu un nod în gât, sau cinic, fără să te uiți înapoi și fără să răspunzi, din patul unei femei de care ai decis că nu e cazul să îți pese? De câte ori te-ai simțit degradată, tu femeie, pentru că ai ales să faci sex cu un bărbat care nu ți-a propus nimic “în schimb”? Nu cred că e nevoie să spun, sigur că nu toți oamenii au interiorizat dihotomia Madonna – târfa și majoritatea bărbaților, sper eu, se simt confortabil să îmbine sexul cu intimitatea.
De altfel, genul de idei derivate din complexul Madonna conturează și expectanțe duble față de sexualitatea femeilor. Dacă vor să facă sex, sunt promiscue; dacă nu, sunt pudice și frigide. Ca să faci sex cu o femeie, trebuie să o „convingi” sau mai rău, să o „vrăjești”, că altfel, de ce ar face sex? Ca și cum femeile nu ar avea dorințe sexuale firești, ci trebuie momite cu promisiuni deșarte, complimente deșănțate sau acuzate că nu știu să își trăiască viața dacă nu vin cu tine acasă sau în vreun gang la îndemână. Mai concret, ca femeie aflată în fața unui flirt, te poți intreba: ce să faci? Să faci sex, așa cum poate că îți dorești și în mod evident, își dorește și bărbatul din fața ta și să riști să îți întoarcă spatele a doua zi (sau chiar imediat) sau să nu faci și atunci să te considere o mironosiță plicticoasă? Apoi, dacă tot ajungi la sex, nu poți să te prezinți oricum; dacă au într-adevăr idei de puritate feminină sau nu, mai puțin contează, din moment ce foarte mulți bărbați sunt de fapt destul de exigenți cu performanța sexuală a partenerelor lor. De altfel, anxietatea dată de performanța sexuală afectează 6-16 % dintre femei (și 9-25% dintre bărbați, dar despre asta imediat). Poate sub influența industriei porno, făcută exclusiv pentru gustul bărbaților, unii ajung să aibă așteptări exagerate față de abilitățile tehnice și dorințele unei femei. Ca o paranteză, nu îmi dau seama câtă literatură de specialitate de calitate este pe asta, dar consensul pare să fie că bărbații au fantezii predominant vizuale, grafice, în timp ce femeile preferă poveștile țesute în jurul sexului (străinul misterios, jocuri de putere, situații inedite, sex interzis). Astfel, e mai greu să faci filme porno pe gustul femeilor. Nu că nu ar fi cerere, însă povești complicate cu amanți, magnați și tabuuri necesită recuzită și joc actoricesc, mult mai greu de obținut într-o industrie bazată pe cantitate. Astfel, femeile citesc literatură erotică sau se uită la seriale mainstream și își imaginează restul. Revenind, dintr-o cauză sau alta, femeilor li se adaugă un nou standard, acela ar performanței sexuale, lucru pentru care, sigur, poți fi și judecată. Că ești prea slabă sau prea bună la pat, ambele sunt de criticat. Sigur, nu doar bărbații au așteptări nerealiste de la femei, ci și invers. Dacă bărbații se uită la porn unde acțiunea este ceva de genul vine instalatorul și gospodina îl primește cu generozitate, femeile se uită la Outlander sau la Fifty Shades, așa că spuneți voi cine are așteptări mai mari 🙂 Standarde nerealiste și fantezii putem avea cu toții, însă este important să știm că ceilalți nu sunt datori să se ridice la înălțimea lor și că respectul pentru partener/ă (fie acesta pe termen lung sau doar pentru o noapte) presupune respectarea dorințelor și limitelor personale. Aici aș puncta însă o diferență; aceea că bărbații au mai multă forță de a-și impune așteptările, în timp ce femeile știu de la început că acestea nu vor fi împlinite. Nu e de mirare, avem antrenament de secole de visare la prințul pe cal alb în timp ce slujeam scutierului :).
O societate preponderent patriarhală, cum este încă în multe privințe și a noastră, nu e deloc permisivă nici cu bărbații, cel puțin nu în ceea ce privește performanța sexuală. Dacă femeilor li se impune dublul standard al purității și deschiderii sexuale, bărbaților li se impune standardul performanței; bărbatul ar trebui să știe ce face, să fie experimentat, să performeze. Băieții care interiorizează de mici un stereotip puternic de gen sunt atât de îngroziți de nu părea slabi, fricoși sau nevolnici astfel încât inventează experiențe sexuale absurde pentru vârsta lor. La bărbați, anxietatea de performanță este un factor cheie în disfuncțiile sexuale (ex. ejaculare precoce) și deformează de multe ori relațiile și sexul astfel încât ceea ce ar putea fi o experiența frumoasă și jucăușă devine câmp de bătălie sau balsam pentru orgoliu. Bărbații care își leagă stima de sine de performanța sexuală (sexual-contingent self worth) devin ultra-sensibili la feedback negativ, direct sau indirect și de multe ori, ajung să prefere doar acele partenere care le satisfac cel mai bine orgoliul sexual. Nu cea mai potrivită, nici măcar cea mai bună la pat, ci aceea care se arată absolut topită de performanța lor. Tema bărbatului ultra-sensibil este desigur, împărtășită și între femei, care concurează între ele, sau își ascund preferințele, propriile lor dorințe din frica de a nu leza orgoliul “extrem de fragil” al bărbatului rănit în pat. Câte femei au puterea, de exemplu, să oprească un act sexual dacă bărbatul refuză să poarte prezervativ sau se încăpățânează în aceleași gesturi ? De exemplu, sunt date care arată că femeile au o sensibilitate mai mare la dezgust iar unele acte sexuale activează această emoție și în prezența atracției fizice. Deci nu e vorba despre atracție sau lipsa ei, ci despre faptul că fluidele corporale provoacă involuntar repulsie. Uneori e atât de simplu. Nu blocaje psihologice, nu frâne morale, ci emoția bazală a dezgustului pe care nu o poți controla. Desigur, operând în paradigma ultra-sensibilității masculine, femeile nu spun asta (de înțeles, pentru că mesajul nu ar fi bine primit, în aceeași logică) dar o simt, iar ceea ce resimte bărbatul este o reticență care, iarăși, îl jignește. Pe acest teren minat, nu e de mirare că femeile variază extrem de mult; unele au o sensibilitate mai scăzută la dezgust și se simt confortabile cu toate actele sexuale, altele au o sensibilitate mai mare dar reușesc să se prefacă destul de bine iar altele nu. Sigur, tema sensibilității masculine merge mult dincolo de asta; crescute de mici să menajăm aceste sensibilități, ne ferim să ne exprimăm emoții, preferințe, dureri, neplăceri, nu cumva să nu călcăm pe bec. Desigur că intimitatea este un subiect sensibil și nici o femeie nu ar lua ușor o critică la adresa performanței ei sexuale însă, și îmi pare rău că generalizez, bărbații nu prea se sinchisesc de asta, cel puțin nu cu femeile pe care nu le “respectă”.
Dacă tot am vorbit despre așteptări, este însă bine de știut că rușinea pe care o simt femeile frecvent în legătură cu propriul corp (defecte hiperbolizate, îngrijorări că partenerul va vedea părți ale corpului pe care le considerăm urâte, neatrăgătoare) nu este chiar justificată din perspectiva așteptărilor masculine. Deși pot avea preferințe clare în ceea ce privește atractivitatea partenerei de viață, bărbații nu sunt de fapt atât de critici cu partenerele sexuale; so basically, dacă un bărbat a ajuns în pat cu o femeie, cel mai probabil nu o consideră respingătoare și un centimetru în plus pe coapse sau mai știe cine ce nu e un factor decisiv. De altfel, idealul de a fi cât mai slabă este interiorizat mai mult de femei decât este pretins în realitate de bărbați. Există chiar date de cercetare care arată că arousalul sexual îl face pe bărbați mai puțin critici, mai puțin sensibili la dezgust și mai non-selectivi. Odată ce își revine, din prisma sinelui social, un bărbat poate să gândească “nu îmi place de ea, nu îmi place cum arată”, însă strict pentru sex, prea puțin contează.
Acestea fiind spuse, ar mai fi multe altele de spus. Însă ce vreau să spun este că ne lăsăm prea deseori prinși în scenarii sexuale care împiedică comunicarea onestă dintre noi, autenticitatea și naturalețea experiențelor sexuale de care altfel ne-am putea bucura mai mult, în relații sau nu. Avem libertate și totuși nu reușim să comunicăm, să ne privim în ochi ca ființe umane, să ne respectăm și să înțelegem pe deplin că sexul este (trebuie să fie) un act consimțit, între adulți. Nimeni nu profită de nimeni, nu are unul mai multe drepturi decât celălalt, amândoi trebuie să dea și să primească și să se bucure cu naturalețe. În fine, we cannot cater for everyone and that’s ok. Nu suntem datori să îndeplinim fantezii în care nu credem și nici nu trebuie să așteptăm asta la rândul nostru. Dacă este să devenim mai jucăuși, mai creativi, mai liberi, asta se face doar într-un context de siguranță emoțională pe care îl putem crea în relații, în căsnicii dar și în orice tip de raport pe care îl putem alege ca adulți.
Readings:
Ariely, D., & Loewenstein, G. (2006). The Heat of the Moment: The Effect of Sexual Arousal on Sexual Decision Making. Journal of Behavioral Decision Making, 19(2), 87–98.
Bockaj, A., Muise, M. D., Belu, C. F., Rosen, N. O., & O’Sullivan, L. F. (2025). Under Pressure: Men’s and Women’s Sexual Performance Anxiety in the Sexual Interactions of Adult Couples. The Journal of Sex Research, 62(8), 1442–1454.
Bareket, O., Kahalon, R., Shnabel, N. et al. The Madonna-Whore Dichotomy: Men Who Perceive Women’s Nurturance and Sexuality as Mutually Exclusive Endorse Patriarchy and Show Lower Relationship Satisfaction. Sex Roles 79, 519–532 (2018)
Grauvogl, A., de Jong, P., Peters, M. et al. Disgust and Sexual Arousal in Young Adult Men and Women. Arch Sex Behav 44, 1515–1525 (2015).
Peter J. de Jong , Mark van Overveld & Charmaine Borg (2013): Giving In to Arousal or Staying Stuck inDisgust? Disgust-Based Mechanisms in Sex and Sexual Dysfunction, Journal of Sex Research, 50:3-4, 247-2
Singles_of_November 