De mică m-a enervat lipsa de respect și de recunoaștere față de cei „cuminți”, introvertiți, la locul lor, timizi sau tăcuți. Ipocrizia profesorilor care spuneau, pe de o parte, că trebuie să fim cuminți și se plângeau, pe de altă parte că eu (de exemplu) sunt prea cuminte. Exaltarea celor cu gura mare, “autentici”, a celor care spun verde-n față ce au de zis fără se gândească la consecințe. Idealizarea femeii puternice, a prințesei feministe, a fetei băiețoase, a celei care nu știe sau nu vrea să își stăpânească pornirile și ieșirile. Exagerarea părinților de modă nouă care insistă că școala, în loc să te învețe cunoștințe (care nu prea contează, din moment ce oricum avem păreri, sic), ar trebui să asculte ideile tale neformate, mai degrabă. Pare o lume făcută de extravertiți pentru extravertiți. De îndrăzneți. De revoluționari. De impulsivi. De rebeli. Nu ei au făcut însă lumea. Poate că ai au portavocea, dar lumea nu au făcut-o ei.
Pentru a avea păreri demne de luat în serios, trebuie să ai cunoștințe în domeniu, părerea spusă răspicat nu ajunge (teoretic, pentru că de altfel, pentru a avea succes social, e cam singurul lucru care contează). Sigur, în mediul online e cu atât mai înclinată balanța către cei rebeli, radicali, încrezători, cu păreri ferme, lipsiți de modestie, ei au mai mult curaj în a se afirma. Curajul are rolul lui, rebeliunea la fel, schimbările sociale nu ar fi posibile dacă toți oamenii ar fi cuminți. Știm cu toții de ce sunt rebelii importanți, nu îi voi glorifica însă eu. Destul o face societatea. Dimpotrivă, voi explica de această dată, care sunt lucrurile pe care le pierzi fiind prea îndrăzneț, prea “autentic”, când vorbești fără să te gândești la consecințe, când refuzi să te conformezi până și celor mai bune obiceiuri.
- Exact acele consecințe la care nu te gândești. Faptul că rănești, prin vorbele tale, oameni care nu merită să fie răniți, faptul că rămâi de fapt fără feedback din moment ce puțini au curajul să te întrerupă sau să te contrazică. Faptul că ești un dictator la tine în familie, dacă nu și în altă parte, și poate tu nici nu știi, pentru că nu poți înțelege de ce tace celălalt. Faptul că pierzi câteodată, devenind incomod. Și nu, nu mă refer la marele cavaler al dreptății a cărui misiune este să devină incomod pentru corupți, ci pur și simplu incomod pentru că așa se simt oamenii în preajma ta. Faptul că deciziile tale s-ar putea să nu fie bune, dar vei afla târziu, pentru că cei respectuoși și timizi nu ți-o vor spune. Iar când cei îndrăzneți ca tine ți-o vor spune, te vei duela cu ei în săbii, în cuvinte, în funcții și poziții. Long story short – când ți se pare că ideile tale sunt mereu bune și nici nu le-ai schimbat de zeci de ani, oprește-te și gândește, chiar dacă nu prea are nimeni curajul sau energia să te contrazică.
- Încrederea în sine nu înseamnă cunoaștere, competență și, cu atât mai puțin, informație. Desigur, aceste lucruri pot coexista, dar nu este nici pe departe regula. Am întâlnit în universitate oameni cu o solidă bază de cunoștințe, cu o gândire științifică brici, care aveau și încrederea în sine de a se exprima verbal, unii cu aroganță, alții cu mult bun simț. Am întâlnit și oameni care vorbeau mai mereu pe lângă subiect sau susțineau păreri absurde doar pentru că vorbeau tare. Am întâlnit însă și oameni care nu vorbeau aproape deloc în public, dar scriau și gândeau minunat. Îmi amintesc odată un examen care m-a uimit, era scris impecabil (și nu, nu era bazat pe toceală din carte deși evident că trebuia să înveți pentru el) și am fost surprinsă că nu cunoșteam numele studentei respective. Era dintre cei tăcuți. Să nu credeți că cei tăcuți nu vor să vorbească. Atâta doar că sunt foarte (sau chiar prea) exigenți cu ceea ce scot pe gură. Am consiliat mulți clienți care aveau problema încrederii în sine. I-a ajutat când le-am spus că nu ei greșesc; e firesc să nu ai mare încredere în tine când ești la început, când încerci să rezolvi un caz cu care nu te-ai mai confruntat sau când nici o soluție nu răsare în mod evident într-o problemă complexă. Dimpotrivă, e absurd câtă încredere în sine pot avea alții, bazată pe atât de puțin. Cât de multă încredere în sine poate avea șoferul turbat care mă agresează în trafic și se bagă într-o depăsire mortală. Câtă încredere în sine poate avea câte un pseudopsiholog care a citit o carte și vorbește de neuroștiințe. Câtă încredere în sine poate avea un politician care te minte în față.
- Rămânem prinși în aceleași capcane (mă includ, pentru că este frecvent și greșeala mea) în care îi căutăm pe cei care se afirmă cel mai tare, pe cei care se fac auziți, pentru că, e și firesc, pe ei îi auzim primii 😊Confundăm notorietatea cu competența, așa cum confundăm de multe ori lipsa de respect cu revolta, agresivitatea cu curajul, nesimțirea cu autenticitatea. De unde știi cine este un medic bun, un psiholog bun, un meșter priceput, un hairstylist creativ? După renume ne vine cel mai la îndemână dar ne putem înșela, și încă cum. Recomandările sunt un criteriu, imperfect și acela, pentru că ce îmi place mie poate nu-ți place ție. Părerea colegilor de breaslă poate conta, dar rareori avem acces la ea și cu atât mai puțin, la o părere competentă și reprezentativă. Așadar, fiind atât de greu să ne orientăm în piață, sigur că ne oprim de multe ori la cel care se promovează cu mai multe reclame luminoase. Dacă produsul sau serviciul pe care îl căutați nu ține însă (doar) de marketing, dați însă o șansă și celor mai discreți, dar care au clienți mulțumiți sau studii adecvate, sau păreri nuanțate (la ce te uiți depinde de produsul pe care îl cauți). Până la urmă, expertiza vine prin multe probleme rezolvate cu succes, prin instruire continuă și culmea, tocmai cei care nu sunt auto-suficienți au dorința reală de a se perfecționa.
Iar acum, celor cuminți și respectuoși, celor calmi și introvertiți, celor care nu sunteți deschizători de drumuri pentru că știți ce pericole potențiale se ascund în fiecare cărare: nu noi schimbăm lumea, dar facem lucrurile să meargă. Nu suntem turnul, ci fundația. Avem un loc în lume și nu este cu nimic mai prejos. E drept, faptul că ești introvertit, timid sau reținut nu îți va aduce avantaje sociale decât atunci când, obosit de lupte, rebelul fără cauză se va refugia în brațele tale, în liniștea ta plină de înțelegere. Sau când cineva îți va cere în mod sincer părerea și ceea ce vei spune va fi bine gândit, cumpănit atent și de folos. Sau când te vei bucura de solitudine, pentru că, deși îți place, dragă introvertit, compania oamenilor, ești mulțumit și cu momentele de singurătate. Nu te teme, încrederea în sine (auto-eficacitatea mai precis) va veni, dar pe o cale mai curată, a muncii, a studiului, a situațiilor rezolvate cu succes. Pentru noi, altă cale nu este.
Singles_of_November 