Mirror, mirror on the wall…sau cât ești de frumoasă

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost viața dacă ai fi fost tot tu, doar că minus sau plus acele atribute pe care ai vrut mereu să le schimbi? La mine a fost mereu aspectul fizic. Nu pot să mă plâng de ce am, dar mereu am vrut mai mult și am crezut, cu sau fără psihologie, că asta face diferența. Până la urmă, dacă ești în primele 5% ca frumusețe și ești și o persoană rezonabilă, nu ar trebui nimic să meargă rău, nu?

Mă trezesc în varianta alternativă în jur de 8 dimineața într-un dormitor aproape identic cu al meu. Uitasem să trag draperiile și mi se pare deja foarte, foarte cald. Doarme cineva lângă mine, cu spatele și îmi țin respirația ca să nu-l trezesc. Probabil un iubit sau un soț dar eu încă nu-l cunosc. Pasiunea pentru oglinzi m-a urmărit și aici, văd că am una în tavan. Oare de ce…ah, probabil ideea lui. Vreau să mă văd și waw….peste așteptări. Sunt din aceea, dintre acelea care nu trebuie să stea la coadă nicăieri, care întorc priviri, la care eu m-aș uita pe stradă, cum se spune, un trofeu. Îmi privesc cu încântare fiecare segment al corpului, sunt vizibil mai slabă deși nu foarte, puțin mai înaltă și cu linii mult mai grațioase, semăn cu mine dar tot ce vroiam e diferit, nasul mai fin, gura mai plină, brațele mai subțiri, părul mai bogat. Să fim serioși, evident că îmi ating sânii, evident și ei din segmentul premium, doar că nu pot să îmi dau seama…par naturali, nu contează. Oare am noroc sau fac foamea? După scobitura abdomenului, cred că e foamea totuși, nimeni nu poate avea un asemenea metabolism. Sunt atât de fericită că simt cum îmi ies emoji de încântare prin toți porii, anticipez toate minunile pe care mi le va oferi acest corp, în câte haine mă pot îmbrăca acum…Mă ridic tiptil din pat, iau telefonul cu mine și ies în living, mda…mult mai mare decât al meu, cu o terasă iarași mult mai mare. O vilă văd că totuși nu, mă rog, poate eu și tipul care doarme investim în alte lucruri. Mă uit pe geam și văd că suntem în București (de așteptat, nu?) dar nu știu în ce zonă.  Chinui expresorul de care nici n-am auzit pentru o cafea și deschid telefonul ca să aflu cine sunt. Așa, Facebook, spune tot, varianta mea mai bună sigur nu e timidă cu postările. Două, trei respirații șiiii….

Dora Artiman, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice (ceeee? Dar de ce? Cum de am ales medicina și ce legătură are cu aspectul fizic? Specializarea asta are, bine că nu e totuși chirurgie plastică, asta mi-ar fi răspuns la câteva întrebări legate de formele mele perfecte). Căsătorită cu Doru Artiman, jurnalist, travel blogger, influencer. E o glumă, Dora s-a căsătorit cu Doru? Owner at D&D Artiman lifestyle&shape. Deci cu astea ne ocupăm, bine. Am ….6 000 de friends și 85 000 de followers pe pagina profesională, nici nu știam că e posibil. Ultima postare e de la un party de aseară, port o ținută asimetrică de o culoare îndoielnică și niște șenile fashionable, nu-mi place deloc dar ce să zic, când ești influencer probabil că nu faci ce vrei. Ah, wait, soțul meu sare de 90 000 de followers dar are și postări cu stil…are articole despre istoria Europei de Est, călătorii prin toată lumea, ceva psihologie masculină de un oarecare bun simț (ceva de genul cum să faci sexting fără să pari un obsedat) și ceva lifestyle cu sport și mâncare sănătoasă întreruptă de câte un burger, exact cât trebuie, să nu creadă lumea că-i din plastic. Avem și postări împreună, ultima cu noi doi stând jos pe terasă, spate în spate, îmbrăcați în outfit de sport, cu răsăritul pe fundal, bând dintr-o chestie verde și cu hashtags #healthylifestyle #greenlife, #nocalories. Probabil facem reclamă la chestia aia. Arată și bine Doru al meu, cum altfel, așa cu un păr arămiu cu bucle, zâmbet de cinema și câteva tatuaje, că altfel nu părea destul de bad boy. Abia aștept să-l cunosc mai bine 😊

Să plonjăm, așadar, într-o nouă viață

Primesc un mesaj pe WhatsApp, de la Alexandru Ostafin: “o iei tu pe Mira de la școală sau trimit șoferul?” Cine e Ostafin și cine e Mira? Caut repede și am, dacă pot să spun așa, șocul noii mele vieți. Mira Ostafin, 16 ani, fiica mea. Zâmbește drăgălaș dintr-o poză și seamănă izbitor cu varianta mea clasică. N-am timp s-o studiez prea mult, că apare alt mesaj: „Zi odată ca să știu”. Îi răspund: „o iau eu”. (cum să ratez ocazia? Stai, de ce nu locuiește cu mine?????). Ostafin: „sigur ești în stare, după aseară?” Eu: „daaa, sunt ok” (de ce întreabă, după cum mă simt de fresh nu cred că m-am îmbătat sau…am luat altele? Nu știu în ce belele mă poate băga un astfel de corp). Ostafin: „bine, s-o duci direct la ora de germană și să te asiguri că intră. Data trecută a chiulit și m-a făcut de toată minunea”. Ok…Intru repede în ultima conversație cu Mira și văd că îmi spune s-o iau la ora 2. Mira nu postează prea multe, nici măcar pe Insta așa că n-o pot spiona în detaliu. Vreau să îl caut pe acest Ostafin, fostul meu soț sau iubit sau ce-o fi fost dar iese din cameră influencerul. Îmi aruncă o privire seacă și mormăie un „hey” în loc de bună dimineața. Oare suntem certați? Intră în baie, apoi în cameră și iese îmbrăcat de sport.

-Vrei să workout?

-Nah, sunt mahmur. Vreau să scap de postarea cu sucurile tale. Hai să-mi faci poze.

Mă duc după el pe terasă, unde își pregătește settingul, o saltea, un stepper, o bicicletă. Îmi dă telefonul lui și începe să ridice greutăți uitându-se la mine insistent. Încep să-i fac poze, noroc că și varianta mea inițială era cât de cât preocupată de așa ceva.

-Staiiii, zic eu, sucul. Oare de ce i-am amintit, cum se face sucul și ce conține? Doamna nutriționist ar trebui să știe.

-E în frigider, nu l-am băut nici ieri.

Sigur că nu, probabil e vreo scârboșenie detox cu extract de castravete și ghimbir. Îl văd, e într-un pahar stilizat cu logo-ul nostru, doar că are o culoare de ….element verde care s-a oxidat. Am totuși o idee. Soarele încă bate pe terasă așa că îi spun să stea cu fața către soare, să țină în jos greutatea și paharul în cealaltă mână, așa nu i se vede culoarea. Fac câteva cadre și mă bucur că e sucul nostru și nu al altei companii, probabil n-ar fi mulțumiți.

-Pune ceva hashtags și adu-mi telefonul înapoi, mă culc.

Ok, lucrez la postare că doar e influencer. #earlyinthemorning #workout #detox #stepintothelight #sunnymornings. Să-i pun și muzică? La mișto și poate ca să-l enervez un pic, pun Watermelon Sugar. Văd că primește un mesaj, de la Aissa Lotar: „ce faci? M-am gândit la tine toată noaptea. XOXO”. Naiba, influencerul mă înșeală? Probabil e fapt deja știut și relația e moartă între noi, de aceea e așa ursuz. Oare o pot repara? Oare Dora cea adevărată și-ar dori? Arunc telefonul peste el în pat și închid ușa, chiar la timp ca să răspund unui apel de pe telefonul meu. „Bună ziua, doamna doctor, aveți o programare de la 10.00, am sunat să văd dacă ajungeți”. Ok….unde e cabinetul? Și ce fac acolo? „Ce problemă are doamna?” Așa am presupus eu, că e o doamnă care vrea să slăbească, sper că n-are diabet. „E doamna la căreia i-ați prescris regimul acum două săptămâni”. Deci asta era, am nimerit-o. Hai că așa din avion poate mă descurc, dacă mă întreabă ceva ce nu știu mă prefac că mi se face rău. Știu eu, carbohidrați no no, fără ulei, cu proteine, legume. Îmi vine în minte un clip cu Mr. Bean care cântă Odă Bucuriei în germană dar pierde versurile și începe să improvizeze (Lederhosen, Appfelstrudel, bittle wo ist sein Skipass). Lasă, dacă nu reușește să slăbească o iau cu psihologia. Îmi sare în ochi o carte groasă din bibliotecă: Bazele nutriției. Oare apuc s-o citesc până la 10?  

Bazele nutriției

Răsfoiesc Bazele nutriției așteptând să vină clienta și mă gândesc la ce face Dora dacă s-a trezit în corpul meu. Poate mă slăbește sustenabil, sper să se pună pe treabă, cine știe cât durează inter-schimbul. Sau poate decide că oricum e pierdută bătălia și se îndoapă cu tot ce și-a negat/porționat în ultimii ani. Dar cu clienții mei ce face? Poate se descurcă cât de cât, pare genul care citește literatură de dezvoltare personală, nu se poate să fi pierdut de tot apetitul pentru psihologie sau să nu-l fi avut niciodată. Sau oare eu de aceea mi l-am dezvoltat, că n-am arătat așa bine ca ea/eu?

Intră clienta, o doamnă îmbrăcată somptous, cu părul tapat și cu o mină arogantă. Poate e doar frustrată de la regimul draconic la care oi fi supus-o. Fără prea multe introduceri, îmi întinde un plic mare.

-Aici sunt analizele pe care mi-ați spus să le fac.

Offff….am dat de dracu. Poate trebuia să aleg o altă carte, Bazele metabolismului sau așa ceva. Mă uit la analize ca pisica în calendar și o întreb ca să treacă timpul:

-Cum merge cu regimul?

-Păi ați spus să monitorizez ce mănânc și să vin cu analizele doar.

-Mda…Colesterolul e un pic mărit, ambele tipuri (oare care e cel bun și care e cel rău), glicemia la fel, mai sunt aici niște litere care nu știu ce înseamnă, de exemplu Free T4, iau telefonul și caut pe Google …ceva cu tiroida. Ok, this is hopeless. Va trebui să mă consult cu un coleg și revin eu la dvs. cu un telefon.

-Vai de mine, așa de serios este?

-Nuuuu, stați liniștită, vreau doar să aleg cea mai bună opțiune pentru dvs, noi lucrăm în paradigma personalized evidence-based medicine, adică cele mai solide dovezi științifice customizate pe profilul medical, psiho și socio-cultural al pacientului. De aceea aș prefera să mă consult și cu colegul meu, medic (de care, de care?)…endocrinolog.

Nu pare fericită, dar pare să accepte my mumbo jumbo. Decid să anulez toate programările de azi, noroc că urmează weekend, înainte să distrug cariera Dorei. Mă rog, acum a mea. Până luni termin bazele nutriției și ale metabolismului și îi redirecționez pe toți cu diabet către…oricine altcineva. Mă voi focaliza pe postări. Doar că nu e simplu, eu (adică Dora Artiman) postam și chestii utile, articole științifice explicate pentru public, tips and tricks, ba chiar și chestii foarte faine, mese la restaurant explicate nutrițional și caloric astfel încât oamenii să știe exact…ei bine, de acum mă voi focaliza pe partea psihologică, mâncatul emoțional și alți demoni.

Mira

După cum era de așteptat, corpul meu premium mi-a adus și o masină scumpă, un GLA, cu care merg s-o iau pe Mira. Mi-e frică s-o conduc și mi se pare că se lovește de toate bordurile, față de a mea e chiar mare. Mira e elevă la Gh. Lazăr. Nici nu mă așteptam la altceva, nu de alta, dar taică-său, Ostafin, pe care l-am studiat la semafoarele lungi din București pare așa, un domn rasat, de clasă, un snob de viță veche, care joacă golf și se plimbă cu iahturi în tricouri alb-imaculat. Nu postează, sigur e sub demnitatea lui, toate astea le-am dedus din poza de profil. E cu 20 de ani mai mare ca mine, ceea ce înseamnă că acum are 57 de ani. Curios, niciodată nu mi-au plăcut bărbații mai în vârstă. Pot însă să înțeleg că la 20 de ani câți aveam când am conceput-o pe Mira el avea 40…probabil mi-a luat ochii cu distincția lui și tot ce are. M-au impresionat mereu astea cu banii și statutul și uite că varianta corpului perfect s-a lăsat sedusă. L-am căutat pe net și am găsit că are afaceri în imobiliare și agricultură, destul de solide, deși criza precedentă l-a lovit serios și a fost nevoit să își vândă toate casele. A cârpit însă destul de mult la loc, scriau ziarele, deși nu prea s-a mai avântat în viața publică. Înainte fusese un VIP în lumea mondenă, am găsit și poze de la nunta noastră, din 2004 (!!!), eu un copil încă, el…nu și ceva poză de la botezul Mirei. N-am găsit însă detalii despre divorț sau despre ce mă interesa pe mine și anume DE CE stă copilul meu la el. Nici despre viața mea sentimentală nu aflasem mare lucru, doar că mă căsătorisem cu Doru în 2017, în Grecia, la un local pe plajă, unde Mira, încă o copilă, a purtat o rochie albă aproape identică cu a mea (why oh why?). Alte căsnicii nu cred că avusesem, ceea ce mă face să mă întreb ce-a făcut acest corp al meu între Ostafin și Artiman.

Vine Mira și inima îmi saltă, încep să-mi tremure mâinile pe volan. O recunosc după trăsături, seamănă destul de mult cu mine în varianta inițială dar și cu Dora, deși pare mai mică. Are o expresie abătută și îmi vine să ies s-o iau în brațe. Oare cum arăta când era copil? E a mea și totuși nu știu nimic despre ea, dar sper că Dora știe și că avem o relație apropiată. E îmbrăcată neglijent, cu blugi largi și un tricou vai mama lui, nemachiată, cu părul prins în coadă. Rebeliune la adresa mea sau a lui Ostafin? Ține în mână o carte pretențioasă, “Instaurarea conducerii comuniste în România”, văd titlul înainte s-o privesc în ochi, din cauza fricii. Își aruncă ghiozdanul (verde închis, foarte urât) în spate și mă salută relaxată. Rămân blocată câteva secunde, apoi zâmbesc și o-întreb:

-Mergem direct la germană? Ai timp să mâncăm?

-Poate o shaorma, zice așa, mai în sictir. Oare vrea să mă enerveze pentru că de obicei nu o las?

-Ok, zic eu. Unde vrei?

Probabil nu m-a văzut niciodată mâncând shaorma, de aceea se uită mirată la mine, aproape că zâmbește. Nu știu ce s-o întreb, așa că dau direct cu bățu-n baltă.

-De ce-ai chiulit data trecută de la germană? Trântește sucul și scoate telefonul.

-Vreun băiat? Mie poți să-mi spui, zic eu, sperând că într-adevăr sunt genul de mamă căreia poate să-i spună. Văd că tace și zic: nu-i spun la tata.

-Nimic, mama! Am fost cu Ame să probăm niște rochii pentru mâine. În aia de la tata arăt ca o păpușă retardată.

Era s-o întreb ce e mâine dar bine că m-a pălit…ziua ei, 5 iunie. Bine că știu, șubrezeam și mai tare o relație nu-prea-grozavă dacă trecea ziua și nu ziceam nimic.

-Vii, nu? Mă întreabă.

-Sigur că vin! Hai să mergem. Asta dacă nu vrei să chiulim iar.

-Nuuu, se crizează tata. Dar râde, în sfârșit. O rog să pună pe GPS adresa profesoarei, nu de alta, dar cum altfel să ajung. Mă aștept să sară din mașină fără să se uite înapoi, dar mă atinge pe mână și spune:

-Mama…să vii fără Doru. A fost foarte urât ce ți-a făcut aseară. Îmi zâmbește scurt și iese.

Ce-o fi făcut de știu și fiică-mea și taică-său? Singurul lucru care îmi trece prin minte e că a flirtat în văzul lumii cu Aissa sau cu alta. Sau a băut fără măsură și s-a bătut cu cineva. Sper că nu pe mine. Bine ar fi să aflu, măcar să știu de ce mă compătimește lumea la petrecerea Mirei.

O viață în retrospectivă

Dacă adrenalina noii mele vieți nu m-ar fi ținut în priză, m-aș fi prăbușit lată pe canapea. Influencerul nu e acasă, probabil e la vânătoare de idei. În schimb eu mă apuc de o muncă sisifică, să îmi caut viața pe Facebook și pe Instagram, mergând de la primele postări până în prezent. La cât postez în noua mea variantă mă mir că au servere să mă țină. Ajung în 2007, postări de studențică, fete, cluburi, Mira, pe atunci un ghemotoc dulce de nici 3 ani. Postări simple, fără editare (nici nu se putea, cred), fără pretenții. În principiu o tânără obsedată de fetița ei. Apoi absolvire, colegi, iar club, mare, soare, iaht. Apoi Mira, ceva mai mare și cu mine la Londra. Noi la Madame Tussauds, la Turnul Londrei, în parc, pe London Eye. Apoi eu cu o figură plânsă și enigmatică și citat: “I love you too much not to let you go”. Cui îi era adresat? Sunt sigură că de Ostafin deja divorțasem. Apoi tot eu cu Mira, tot la Londra, pe Oxford St. Înțeleg că am stat acolo o perioadă, parcă se și schimbă sezonul. Mă uit la tot felul de petreceri, plase de cumpărături și multe orașe din Italia, însă eu peste tot o caut pe Mira, încercând să-mi dau seama cât de mult am avut-o de fapt. Dispare cu totul în urmă cu 3 ani, probabil nu m-a mai lăsat să o postez. Printre ultimele imagini e una în care suntem la Untold, în 2016, are încă figură de copil. O ridică Doru pe umeri și ea întinde mânuțele în sus și exprimă cea mai pură bucurie. Eu mă uit de jos la ea cu o expresie de venerație. Felicitări fotografului.

Primesc un mesaj pe mess de la Carmina Buran: „sunt jos, să iau ceva?” Vaiii, așa au botezat-o părinții, cu așa un nume…sonor? 😊 Carmina e prietena mea cea mai bună și cea mai veche, după cum arată profilele noastre. E și ea influencer, e chef și gătește sănătos, avem multe postări asociate. Trofeu și ea, blondă și frumoasă, doar că mai așezată, căsătorită de mult timp cu același bărbat. O bună ocazie să aflu și eu mici detalii, de exemplu de ce stă Mira la tatăl ei, de care apropo, de ce m-am despărțit? De ce sunt certată cu influencerul și de ce naiba am dat la medicină? N-o pot întreba chiar tot, ar fi ciudat, așa că renunț la întrebarea cu medicina, probabil m-am îndrăgostit de vreun student și m-am gândit să ne intersectăm pașii pe holuri.

Carmina e bine-dispusă, mă îmbrățișează și pare ușurată când mă vede. O las pe ea să ducă conversația, cum nu știu ce subiecte abordăm, mai bine menținem discuția pe căldură, ceva bârfe și ce și-a comandat de la Valentino. Bem apă plată și cafea, mi se pare și firesc, două femei trecute prin viață cu abdomen plat ce mănâncă? Bine, eu shaorma cu Mira. Deschid totuși un prosecco, Carmina nu vrea, e cu mașina, eu insist, în fine. Apoi întreb așa ca într-o doară:

-Mă tot gândesc cum de nu stă Mira cu mine.

-Păi nu vrea Ostafin, obsesia lui ca fiică-sa nu va sta în casă cu alt bărbat. Nu pare mirată că am deschis subiectul, probabil nu e prima dată. În sinea mea mă gândesc de ce o fi așa important ce vrea el.

-Nu, dar, așa, în general, cum de am putut s-o las, zic eu amărâtă. Cum de …

-Parșivi și el și maică-sa, nu mai știi ce amenințări primeai? Că pune pe net poze cu tine din cluburi, beată, drogată și cu tot felul de bărbați. Că merg în instanță. Cum te-au prostit că numai până termini facultatea, apoi că o scoți din mediul ei, apoi astea cu amenințările. Până la urmă tot de dragul ei ai renunțat.

Ohhhh, ok…cum să aflu mai multe fără să pară că nu știu de viața mea?

-M-am uitat azi la niște poze de la Londra, era ea mică. Atunci a stat mai mult cu mine.

-Hahhaha, atunci când l-ai prostit pe Ostafin că mergi la un curs de specializare și ai luat-o și pe ea. Că învață fata engleză 😊. Chiar, mai știi ceva de ăla?

-Cine?

-Fotbalistul după care te-ai dus, Rob sau cum îl chema. Era cunoscut, doar că nu le am eu cu fotbalul.  

-Nu mai știu cum l-am cunoscut.

-Cum să nu, eram împreună la club, avuseseră ei ceva meci cu ai noștri. Te-a vrăjit din prima, după divorțul de Ostafin erai și tu vulnerabilă. Dacă știam că pleci să-l stalkuiești prin Londra te duceam acasă, haha.

Înțeleg că versiunea mai tânără proaspăt divorțată a avut o aventură cu un fotbalist, apoi a plecat să-l urmărească prin Londra cu copilul după ea, sperăm să se intersecteze la diverse evenimente. Mda, trebuia s-o fac și pe asta, văd că năravurile nu sunt cu mult îmbunătățite. Dar măcar jucam în Premiere Ligue 😊Nu întreb cum am plecat de acolo, din nou, să nu fie ciudat, bine că mi-o ia înainte Carmina, pusă pe depănat amintiri.

-Când a aflat Ostafin a venit turbo și v-a luat de acolo, că ceeee, pe banii mei???? Cum zice poetul, în patul meu și pe muzica mea, haha. Noroc că eram acolo, cred că ți-o luai în seara aia.

Well, nu cred că mai e cazul să iscodesc de ce m-am despărțit de el. Sunt doar dezamăgită că în varianta mea mai frumoasă, se pare că în dragoste am reușit doar s-o dau mai des în bară. Și încă direct cu capul.

Punct și la capăt

Îmi aleg o rochie albă superbă pentru ziua Mirei, de data asta mă îmbrac cum îmi place mie, fără să-mi pese prea mult de trendurile Dorei. Parcă nici nu am nevoie de machiaj, dar e păcat de așa model să nu încerc, nu? Am descoperit în agendă tot felul de programări la botox și acid hialuronic și alte chestii probabil dureroase la care nu am deloc gând să mă duc dacă rămân. Nu știu ce să fac cu jobul și cu conturile. Postez dar parcă nu am inspirația potrivită. Nu știu ce să fac cu influencerul, în continuare nu știu ce mi-a făcut și cât ar trebui să fiu de supărată. Noroc că din proprie inițiativă nu vrea să vină la petrecere. E mai puțin monosilabic acum, îmi povestește ceva despre un film regizat de un prieten de-al lui și pare mirat că îl ascult cu interes. Iese la o țigară și mie îmi vine să ies după el și să-l mușc de ureche. Măcar el e fun, așa cum e, nu cum pare celălalt.

Ajung la petrecere și îmi deschide a nu știu câta doamnă Ostafin, mai tânără decât mine (desigur), care mă îmbrățișează destul de sincer și mă conduce pe terasa din spate, unde se adunaseră deja invitații. Probabil suntem toate ca surorile aici pe moșie. O caut pe Mira cu privirea și o văd într-un grup de fete tinere, singurele trei persoane sub 40 de ani prezente (înafară de mămica vitregă). Parcă au organizat balul parlamentului, bietul copil. Lasă că te scapă mama, te duce la Untold. Simt prezența lui Ostafin înainte să îl văd, mă atinge delicat pe spate și îmi întinde un pahar de prosecco.

-Văd că îți place cadoul de la mine, îți vine superb.

Sunt impresionată. Pozele nu îi fac dreptate, e cu mult mai distins și mai impozant în viața reală. Are…cum era acea expresie…senzualitatea sau nervozitatea unui animal de rasă? Are ochi albaștri hipnotici și reci, dar văd că îmi oferă un zâmbet care-i topește gheața. Încerc să îmi aduc aminte că pentru a se menține așa, are nevoie de fete tinere, un pic mai mari decât fiică-sa și că, apropo, pe ea mi-a luat-o. Altfel aș fi fost impresionată pe bune. E un animal de pradă, cu orgoliu fragil, îmi spun, doar ca să nu întind mâna spre el, căutându-i protecția, cum probabil am făcut-o de multe ori în trecut. Îi port rochia, iar m-am predat în fața lui, ajunge.

-De ce n-ai chemat mai mulți prieteni de-ai ei? Întreb eu cu dorința de a-l zgâria puțin.

-Nu are cele mai bune gusturi la anturaj. Nu vreau să-și piardă vremea cu toți fraierii. (Îmi dau ochii peste cap vizibil). I-am făcut cunoștință cu băiatul lui Marcu, îl mai știi? S-au mutat înapoi în România, băiatul e la Institutul Dimplomatic (of course he is). Uite, stau de vorbă chiar acum.

Într-adevăr, o văd pe Mira vorbind destul de animat cu un băiat drăguțel, elegant, așa, un fel de Ostafin în miniatură. Îi fac cu mâna în caz că vrea să scape dar ea mă ignoră și se întoarce către el. Ciudat, aș fi zic că genul ei ar fi băieții cu blugi rupți și care fumează iarbă.

-Mă mir că i-ai găsit așa un bărbat tânăr. Nu m-am putut abține 😊

-De unde vine asta, Dora? Are acum o față de parcă m-ar pica cu ceară, nu stă bine cu umorul, sigur de-asta ne-am despărțit. Păcat.

-Scuze, am glumit. Auzi, nu mă simt prea bine.

-Du-te în camera ta să te întinzi un pic.

Habar nu am care e camera mea, mă întreb dacă chiar mai am o cameră aici sau e una comună pentru toate fostele. Intru în una din ele și nu știu ce să fac, ce fac eu aici până la urmă? Nu știu pe cine cunosc și pe cine nu, nu vreau pe nimeni de aici înafară de Mira. Vreau să îi scriu influencerului să vină să mă ia dar văd că postează din drum spre mare. Grozav băiat. O văd pe Mira pe fereastră, cred că se sărută cu micul diplomat într-un colț de grădină și simt nevoia să intervin, să o avertizez că în cel mai bun caz băiatul ăsta va pleca atașat la vreo ambasadă și pe ea o va uita și că în cel mai rău caz o va uita chiar mâine, fără să plece nicăieri. Dar poate Mira e genul care îi lasă ea cu ochii în soare sau poate e genul echilibrat, care se bucură de moment fără să-și facă planuri. Oricum, aleg, evident, să nu “intervin”. Mi-e dor de fosta mea viață, de părți din ea, cel puțin; de liniște, de ai mei, de jobul meu la care mă pricep (în orice caz mai bine decât la nutriție). Aș fi vrut să fi nimerit într-o perioadă mai senină, pare că am avut câțiva ani frumoși cu Doru sau măcar câteva momente pe care le-am postat. Aș fi vrut s-o țin în brațe pe Mira bebeluș. Mă duc s-o caut, măcar atât să smulg din această viață frumoasă, o îmbrățișare, un sărut, un selfie cu ea. Dacă rămân aici, o iau cu mine, nu mă interesează ce crize face Ostafin, e aproape majoră acum. Mai pot încerca ceva cu Doru dar mi-e teamă că tot ce-a fost între noi A FOST. În trecut adică. Dacă plec voi ști cum e să fii perfectă, de câte ori o poți da în bară chiar și așa și voi putea spune cu sinceritate ce e frumusețea. Frumusețea e atunci când ești văzută și dorită fără să încerci foarte tare și atunci vei avea mai multe opțiuni și va conta mai puțin dacă nu ai încredere în tine, superbă fiind. Și vei iubi și vei fi iubită mai des, dacă nu mai tare, cel puțin cât ești încă tânără. Cam, atât, nu găsesc nimic mai profund de spus. Dar am vrut să văd cum e.